Predica Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane la Duminica a XX-a dupa Rusalii (Invierea fiului vaduvei din Nain) 'In vremea aceea S-a dus Iisus intr-o cetate numita Nain si impreuna cu El mergeau ucenicii Lui si multime mare. Iar cand s-a apropiat de poarta cetatii, iata scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, si ea era vaduva, si multime mare din cetate era cu ea. Şi, vazand-o Domnul, I s-a facut mila de ea si i-a zis: Nu plange! Şi, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, tie iti zic, scoala-te! Şi s-a ridicat mortul si a inceput sa vorbeasca si l-a dat mamei lui. Şi frica i-a cuprins pe toti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Prooroc mare S-a ridicat intre noi si Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau.'(Luca 7, 11-16)

In Evanghelia Duminicii a XX-a dupa Rusalii, care ne prezinta minunea invierii fiului vaduvei din Nain, vedem cum porunca iubirii fata de aproapele se implineste si prin grija fata de cei trecuti din viata aceasta pamanteasca. De asemenea, Evanghelia ne invata sa aratam compasiune oamenilor indurerati in urma trecerii la Domnul a celor apropiati lor.

In acest sens, cand Biserica savarseste slujbele de inmormantare a celor decedati, deodata cu rugaciunile ei pentru acestia, ea ii mangaie sau ii consoleaza si pe cei intristati, ca ei sa nu se prabuseasca de prea multa durere, ci sa simta milostivirea lui Hristos si a Bisericii Sale.

Intrucat rugaciunea este expresia cea mai reala si profunda a iubirii izvorate din adevarul credintei mantuitoare, in acest context se inscriu in Ortodoxie si rugaciunile pentru cei adormiti in Domnul, deoarece 'fie ca traim, fie ca murim, ai Domnului suntem' (Romani 14, 8). Astfel, formam in Biserica un singur trup, in care Hristos – Capul Bisericii 'stapaneste si peste morti si peste vii' (Romani 14, 9), iar 'daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna' (1 Corinteni 12, 26).

Cultul mortilor se bazeaza pe multe dovezi scripturistice si patristice referitoare la rugaciunile pentru morti, incat pomenirea mortilor este chiar o datorie in marea porunca a iubirii, izvorata din adevarul de credinta al Evangheliei.

Din punct de vedere crestin, moartea poate avea trei intelesuri: moarte fizica, adica despartirea sufletului de trup; moarte morala, ca neascultare a omului de Dumnezeu, cauzata de pacat (cf. Romani 6, 13), si moarte vesnica, adica despartirea pentru totdeauna a omului de Dumnezeu, ca urmare a necredintei si nepocaintei.

Moartea fizica a omului nu inseamna nicidecum 'trecerea in nefiinta', distrugere totala sau pieire a persoanei, deoarece sufletul este nemuritor (cf. Ecclesiast 12, 7). Mantuitorul Iisus Hristos spune talharului de pe cruce ca va fi cu El in rai, chiar in ziua mortii lui (cf. Luca 23, 43). De asemenea, parabola despre dreptul Lazar si bogatul nemilostiv arata continuitatea vietii sufletului dincolo de mormant, adica dupa despartirea sufletului de trup (cf. Luca 16, 22-31). Apocalipsa vorbeste despre sufletele sfintilor care se roaga inaintea tronului lui Dumnezeu (cf. Apocalipsa 5, 8). Hristos 'stapaneste si peste morti si peste vii' (Romani 14, 9), iar 'cel ce crede in El, chiar daca va muri, va trai' (cf. Ioan 11, 25), adica moartea fizica nu poate suprima viata sufleteasca.

Adevaratul crestin nu se teme atat de moartea trupeasca, cat de moartea morala sau spirituala, de pacat, deoarece aceasta din urma inseamna ruperea comuniunii cu Dumnezeu (cf. Matei 10, 28). Moartea fizica nu-i poate desparti total pe cei ce cred in Hristos Cel inviat din morti si se afla uniti in iubirea Lui (cf. Romani 8, 35-37). De aceea, adevaratii crestini mentin, prin rugaciune, legatura iubirii cu cei adormiti in Domnul.

Cei ce au murit fizic (cu trupul) nu mai pot face nimic pentru mantuirea lor (cf. Matei 22, 13), insa ei pot fi ajutati prin rugaciunile celor vii, mai ales ale Bisericii. In Sfanta Scriptura astfel de rugaciuni sunt practicate si devin o datorie in marea porunca a iubirii evanghelice.

In Vechiul Testament, la moartea cuiva se facea plangere mare si se tinea post sapte zile (cf. 1 Regi 31, 11-13). Evreii aveau rugaciuni speciale pentru morti pe care le repetau in fiecare an (cf. Judecatori 11, 40). La rugaciuni se adaugau si fapte de milostenie. Astfel, Tobit, pe patul de moarte, spune fiului sau: 'Imparte painea ta la mormantul dreptilor, dar celor pacatosi sa nu le dai!' (Tobit 4, 17), adica milostenia sa fie facuta saracilor drepti si tematori de Dumnezeu.

Isus Sirah, in cartea sa Intelepciunea (7, 35), spune: 'Darnicia ta sa atinga pe toti cei in viata si chiar mortilor fa-le parte de ea'.

Marturia cea mai limpede despre folosul rugaciunilor pentru morti se vede in Cartea a doua a Macabeilor (12, 39-46), unde Iuda Macabeul, in urma unei lupte in care au cazut multi iudei, voind sa ridice trupurile celor cazuti, a aflat sub hainele lor lucruri inchinate idolilor din Iamnia. Şi, pentru acest pacat, s-a rugat impreuna cu multimea ca Dumnezeu sa le ierte celor morti acest pacat. Apoi au fost aduse jertfe pentru pacatul comis. Despre aceasta atitudine cartea spune: 'Drept aceea, sfant si cucernic gand a fost, ca a adus jertfa de curatire pentru cei morti, ca sa se slobozeasca de pacat' (12, 46).

In Noul Testament se arata posibilitatea ca unele pacate sa fie iertate si dupa moarte. Numai pacatele impotriva Sfantului Duh nu se iarta nici in veacul acesta, nici in cel viitor: 'Oricine va zice cuvant impotriva Fiului Omului, iertat va fi lui; dar cine va fi zis impotriva Sfantului Duh, nu va fi iertat nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie' (Matei 12, 31-32). Pacatele impotriva Duhului Sfant, si deci care nu se iarta dupa moarte, sunt: necredinta, apostazia, deznadejdea, impietrirea inimii in ura si nepocainta. De aceea, Biserica – potrivit sfintelor canoane – nu se roaga pentru cei ce au murit in erezie1, intrucat au cazut din adevarul credintei, si nici pentru sinucigasi, deoarece deznadejdea in care au cazut este pacat impotriva Sfantului Duh.

Sfanta Scriptura arata ca Mantuitorul Iisus Hristos deseori a savarsit minuni, nu fiindca a fost rugat de cei bolnavi, ci fiindca altii s-au rugat pentru ei, ca de pilda: vindecarea copilului unui slujitor regesc (roman) (cf. Ioan 4, 46-53), vindecarea fiicei femeii cananeence (cf. Matei 15, 21-28), vindecarea slabanogului din Capernaum (cf. Matei 7, 5-10), invierea fiului vaduvei din Nain din Evanghelia de astazi (cf. Luca 7, 11-15), invierea fiicei lui Iair (cf. Luca 8, 42-56), invierea lui Lazar (cf. Ioan 11, 1-44). Iar Sfantul Apostol Petru a inviat din morti in Iope pe Tavita, o fecioara cunoscuta prin faptele ei bune. Deci, minunile acestea s-au savarsit pentru credinta si rugaciunea altora.

Mantuitorul insusi arata ca prin credinta si iubire totul este posibil: 'Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi' (Matei 21, 22; Marcu 9, 23), mai ales cand omul cauta imparatia lui Dumnezeu (cf. Matei 6, 33). De aceea Sfantul Apostol Pavel scrie intr-una din epistolele sale: 'Va indemn, deci, inainte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri, pentru toti oamenii', si adauga: 'Ca acesta este lucru bun si primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru' (1 Timotei 2, 1-3). Apostolul nu opreste rugaciunile pentru cei adormiti, ba chiar spune ca atat de mare era iubirea unor crestini pentru cei adormiti si atat de mare era credinta lor ca-i pot ajuta, incat se botezau pentru ei (cf. 1 Corinteni 15, 29). Mormantul nu poate stavili sau birui iubirea fata de cei adormiti in Domnul (cf. 1 Corinteni 13, 8). De aceea, rugaciunea pentru morti este o datorie morala:'Datori suntem sa ne punem sufletele pentru frati' (1 Ioan 3, 16), deoarece: 'mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are: ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai' (Ioan 15, 13).

Practica rugaciunii si pomenirii mortilor este atestata de marturii apostolice si patristice. Printre cele mai vechi Liturghii care ni s-au pastrat se afla Liturghia cuprinsa in cartea a VIII-a din Constitutiile Apostolice. In aceasta Liturghie se mentioneaza pomenirea mortilor, incepand mai intai cu sfintii: 'inca aducem Ţie [aceasta jertfa – n.n.] pentru toti sfintii care din veac Ţi-au placut Ţie, pentru patriarhi, prooroci, drepti, apostoli, martiri, marturisitori, episcopi, diaconi, ipodiaconi, lectori, cantareti, pentru toate fecioarele, vaduvele, laicii si pentru toti al caror nume il stii' 2.

In Liturghia Sfantului Iacob se intalneste, de asemenea, pomenirea celor adormiti in Domnul: 'Adu-ti aminte, Doamne Dumnezeule, de sufletele si de tot trupul pe care l-am pomenit si pe care nu l-am pomenit, adu-ti aminte de cei dreptcredinciosi de la Avel cel drept pana in ziua de astazi. Insuti odihneste-i acolo unde este tara celor vii, in imparatia Ta, in desfatarea Raiului, in sanul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, al parintilor nostri, de unde a fugit durerea, intristarea si suspinarea, unde straluceste lumina fetei Tale si totdeauna lumineaza'3.

In Liturghia Sfantului Vasile cel Mare († 379), cei morti sunt pomeniti in trei momente diferite: la Proscomidie, dupa citirea Evangheliei intr-o ectenie speciala si dupa sfintirea darurilor:'Pentru iertarea pacatelor si odihna sufletelor robilor lui Dumnezeu (N.), in loc luminat, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea. Odihneste-i, Dumnezeul nostru, si-i salasluieste pe dansii unde straluceste lumina fetei Tale' 4.

Despre pomenirea mortilor avem marturii la scriitorii bisericesti si Sfintii Parinti inca din veacurile primare.

Tertulian († 240) scrie in una din operele sale: 'Noi aducem ofrande pentru cei morti in fiecare an la ziua mortii lor'5.

Sfantul Epifanie de Salamina († 403), combatand invatatura lui Arie, care nega rostul si eficacitatea rugaciunilor pentru cei morti, scrie: 'Pentru cei morti se fac pomeniri pe nume, savarsindu-se rugaciuni si servicii publice si milostenii ' 6.

Sfantul Chiril al Ierusalimului († 386) adevereste aceeasi practica a Bisericii: 'Noi ne rugam pentru Sfintii Parinti si episcopii adormiti si, in scurt, pentru toti cei mutati inainte de noi, crezand ca vor dobandi cel mai mare folos sufletele pentru care se face rugaciunea la jertfa sfanta si preainfricosatoare ce este pusa inainte'7.

Istoricul Eusebiu al Cezareei († 340), vorbind despre moartea imparatului Constantin cel Mare, scrie: 'Tot poporul cu preotii adresau lui Dumnezeu rugaciuni fierbinti insotite de lacrimi si de adanci suspine pentru sufletul imparatului Constantin'8.

Fericitul Augustin († 430) invata si el despre binefacerile rugaciunii pentru cei adormiti: 'Nimeni nu trebuie sa se indoiasca ca intr-adevar rugaciunile Sfintei Biserici, jertfa mantuitoare si milosteniile facute pentru sufletele mortilor ajuta ca Domnul sa fie mai milostiv decat meritau ei, dupa pacatele lor'9.

Sfantul Ioan Damaschinul († 749) se exprima astfel cand vorbeste despre rugaciunile pentru morti la Sfanta Liturghie: 'Un folos cat se poate de mare credem ca va fi pentru sufletele la care se refera rugaciunea sfintei si infricosatoarei Jertfe care este pusa inainte' 10.

Intelegem, asadar, ca, in primul rand, pomenirea mortilor este un act de credinta ortodoxa,intrucat ea se bazeaza pe credinta ca, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel nemuritor (Facere 1, 27), sufletul omului este nemuritor (cf. Iov 12, 10; Daniel 5, 23; Ecclesiast 12, 7; Matei 22, 31-32; 17, 3-4; Luca 9, 30-32; 23, 43), chiar daca trupul omului, dupa moartea fizica, se descompune si se risipeste. Mai mult, sufletul nemuritor are, dupa despartirea sa de trup, o viata intensa daca omul este credincios si s-a unit cu Dumnezeu prin rugaciune.

Dar intrucat nu se cunoaste precis starea sufletelor celor care au adormit in nadejdea invierii si a vietii celei de veci, toti cei trecuti la viata vesnica au nevoie de rugaciunile Bisericii, mai ales daca au plecat din lumea aceasta fara o pregatire corespunzatoare. Prin rugaciunile Bisericii se iarta acele pacate pentru care cei decedati in Domnul nu au mai avut timp sa arate pocainta prin fapte bune. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca cei pentru care se fac rugaciuni de pomenire simt o usurare a sufletului si o bucurie, mai ales cand sunt pomeniti la Sfanta Liturghie si se impart milostenii (pomeni) in numele lor11. Milostenia, ca expresie a iubirii fratesti, este acoperitoare de multe pacate. De aceea, rugaciunile si milosteniile sau ofrandele pentru cei adormiti in Domnul ii ajuta mult sa intre in starea de comuniune spirituala cu Biserica rugatoare.

In al doilea rand, pomenirea mortilor este un act de iubire pentru ei.Cand ne rugam pentru cei adormiti aratam ca ii iubim si dupa moarte, iar sufletul lor nemuritor simte iubirea noastra! Ei cunosc momentele cand ii pomenim si simt cand impartim milostenii pentru ei. Iubirea din rugaciunea pentru cei adormiti este mai tare decat moartea si ea se arata atat prin cinstirea osemintelor lor, cat si prin modul in care ingrijim mormintele lor. Inca din primele veacuri, crestinii care marturiseau credinta lor in invierea lui Hristos si in invierea mortilor se deosebeau de pagani si prin modul in care cinsteau trupurile celor adormiti in Domnul. In antichitatea pagana, locul unde erau inhumati oamenii se numea 'necropola', adica 'orasul mortilor'. Crestinismul a schimbat numele locului din 'necropola' in 'cimitir', adica 'dormitor' unde se odihnesc vremelnic cei adormiti in Domnul pana la invierea cea de obste. Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata zicand: 'De aceea se si cheama locul acesta cimitir, ca sa stiti ca cei raposati si depusi aici nu sunt morti, ci sunt culcati si dorm'12. Deci, mort cu adevarat este numai omul necredincios, intrucat este despartit de Dumnezeu. De aceea, noi nu consideram morti pe cei decedati, ci ii numim mai degraba 'adormiti in Domnul'. Ei au adormit in Domnul intru asteptarea invierii de obste, la cea de a doua venire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand El va judeca viii si mortii, iar 'imparatia Lui nu va avea sfarsit' (Luca 1, 33). Mai mult, in vremurile pagane, cosciugul de piatra sau marmura in care era depus mortul se numea 'sarcofag'. In limba greaca, 'sarcofag' inseamna 'mancator de trup' sau 'mancator de carne', deoarece carnea trupului celui mort se descompunea si era mancata de viermi. Crestinii nu au mai numit cosciugul 'sarcofag', ci l-au numit 'sicriu', adica o cutie, sau un chivot in care se pastreaza un obiect de mare pret, un odor. Acest odor de mare pret este trupul crestinului, templu al Sfantului Duh (cf. 1 Corinteni 6, 19). De aceea trupul celui decedat nu se arde, ci se inhumeaza, adica se asaza in sicriu, iar sicriul se depune in mormant cu fata spre rasarit, asteptand venirea in slava a lui Hristos, Rasaritul Cel de Sus, deodata cu invierea mortilor si Judecata de Apoi. Iar dupa judecata universala, dreptii vor mosteni Imparatia cea vesnica a lui Dumnezeu pregatita pentru oamenii care au crezut in Iisus Hristos, L-au iubit si au implinit poruncile Lui. Deja din terminologia noastra crestina cu privire la cimitir si sicriu se vede cat de mare este pretuirea nu numai a sufletului, ci si a trupului celui care a adormit in Domnul. Aceasta pretuire a trupurilor celor adormiti in Domnul se vede si in faptul ca mergem des la morminte, aprindem lumanari langa crucea de pe mormant, asezam flori pe morminte si ingrijim mormintele. De altfel, modul in care un popor isi respecta copiii, batranii si mortii arata gradul lui de credinta si de civilizatie. Ingrijirea mormintelor este, asadar, un semn al iubirii noastre pentru cei care au trecut la Domnul si asteapta impreuna cu Biserica invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. De ce? Pentru ca mantuirea omului este deplina cand se mantuieste nu numai sufletul, ci si trupul, prin invierea sau ridicarea acestuia din stricaciune in ziua invierii de obste si prin intrarea lui in Imparatia Preasfintei Treimi.

In al treilea rand, actul de pomenire al celor adormiti in Domnul este un act de speranta. Noi pomenim pe cei care au adormit in Domnul, adica 'in nadejdea Invierii si a vietii celei de veci'. Sfantul Apostol Pavel indeamna pe crestinii care plang pe cei morti sa nu se intristeze peste masura, ca paganii cei fara de nadejde, ci sa se mangaie avand credinta ca Hristos Domnul, Cel ce a biruit moartea, va invia pe toti cei adormiti (cf. 1 Corinteni 15, 22), iar cei care au crezut in El vor fi pururea impreuna cu El (cf. 1 Tesaloniceni 4, 13-18). In acest sens, lumanarile pe care le aprindem pe morminte sunt lumanarile credintei si ale nadejdii crestine ca sufletul omului este nemuritor, iar trupul sau va invia la cea de a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Unita cu rugaciunea, lumanarea aprinsa pe mormant este o floare sau o lumina a iubirii noastre pentru cei adormiti, a credintei si sperantei noastre ca toti vom invia si ne vom reintalni fata catre fata in iubirea nemarginita si datatoare de bucurie a lui Dumnezeu. In simbolismul lor, lumanarile ce se aprind pentru cei adormiti in Domnul semnifica viata omului care, traind pe pamant, a raspandit multa lumina in jurul sau. Incetul cu incetul, asa cum se topeste o lumanare, trece viata fiecarui om, dar, cand arde o lumanare, nu conteaza cat costa in bani ceara si firul de bumbac care ard, ci cata valoare spirituala are lumina pe care aceasta lumanare o raspandeste in jurul ei. Pentru viata omului, conteaza mai ales cata lumina a adunat el in suflet si cata lumina a raspandit in jurul sau prin credinta sa in Hristos - Lumina lumii, prin rugaciune si prin fapte bune. La Parastasul pentru cei adormiti intru Domnul, lumanarile se aprind pe coliva si pe colac,pentru ca atat coliva, cat si colacul sunt facute din boabe de grau, devenite simbol al credintei in inviere si al comuniunii fratesti in Biserica lui Hristos Cel Inviat (cf. Ioan 12, 24; 1 Corinteni 15, 36 s.u.). Dupa ce s-a terminat slujba Parastasului, coliva si colacii se impart, se daruiesc de pomana (spre pomenire) celor prezenti, mai ales saracilor, iar prin aceasta se savarseste o fapta buna, adica plina de lumina, o fapta a dragostei crestine, care este simbolizata de lumanarea aprinsa deasupra colivei. Deci, savarsind fapte bune izvorate din credinta, adunam lumina in suflet, deoarece numai prin iubirea fata de Dumnezeu si fata de oameni devenim noi lumini in fata lui Dumnezeu, 'Parintele luminilor, de la Care vine toata darea cea buna si tot darul' (Iacov 1, 17), si lumini in fata oamenilor (cf. Matei 5, 16).

Deci, rugaciunile, prescurile si lumanarile de la Liturghie aduse pentru cei adormiti in Domnul si milosteniile savarsite in numele lor ajuta sufletelor acestora, daruindu-li-se iertarea pacatelor pe care ei n-au mai avut timpul sa le planga, sau n-au mai avut timpul sa savarseasca faptele pocaintei, dar au murit totusi in necredinta.

Din Evanghelia de azi mai invatam ca avem datoria sa fim alaturi de toti oamenii indoliati, care plang pe mortii lor.Prezenta noastra langa familiile sau persoanele indoliate este foarte necesara si benefica pentru acestea. De aceea, Biserica a randuit ca la anumite soroace, adica la intervale de timp bine definite, dupa inmormantarea celor decedati sa se faca rugaciuni de pomenire a lor, iar preotul si credinciosii sa fie prezenti alaturi de familiile indoliate sau de persoanele indoliate, pentru a-i mangaia pe cei intristati, pentru a spune cu multa compasiune 'Nu mai plange!' celor care, fiind coplesiti de durere, plang necontenit. Trebuie, asadar, sa aducem consolare parintilor indurerati sau indoliati care plang pe copiii lor decedati fie din pricina unei boli, fie din pricina unui accident, fie din alta cauza.

Prin urmare, trebuie sa fim alaturi de cei indurerati, asa cum Mantuitorul Iisus Hristos a fost prezent alaturi de femeia vaduva din Nain. Astfel noi aratam ca iubirea milostiva a lui Hristos lucreaza in noi si prin noi, in sufletele noastre si prin prezenta noastra alaturi de cei care plang pe cei dragi ai lor care au decedat.

Sa ne rugam Domnului Hristos, Imparatul Cel fara de moarte, Lumina lumii (Ioan 8, 12), Care a zis: 'Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine viu va fi, chiar daca va muri' (Ioan 11, 25), sa daruiasca lumina si bucurie, pace si odihna sufletelor celor adormiti in Domnul, sa mangaie si sa intareasca sufleteste pe toti cei intristati si indoliati, avand nadejde in invierea lui Hristos si in iubirea Preasfintei Treimi. Amin.

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneNote: 1 Pr. Magistr. I. Chirvasie, 'Pentru care morti se roaga Biserica', Studii Teologice, II, an X (1958), 9-10, pp. 557-568.

2 Constitutiile Apostolice, Migne, PG 1, col. 1105.

3 Hermann Adalbert Daniel, Codex liturgicus ecclesiae universae, Lipsca, 1853, t. IV. pp. 120-121, citat la Pr. Dr. Ioan Zugrav, Cultul mortilor, Cernauti, 1938, p. 14.

4 Rugaciunile pentru morti se afla si in liturghia armeana, liturghia Sfantului Marcu, liturghia copta, liturghia etiopiana, liturghia lui Teodor de Mopsuestia, cf. I. Zugrav, Cultul mortilor, pp. 17-18. Pentru pomenirea mortilor in liturghia de rit sirian, vezi Diac. Drd. Aruppala Gheervarghis, 'Grija pentru cei morti in cultul Bisericii Ortodoxe de rit sirian din India in comparatie cu cel al Bisericii Ortodoxe de rit bizantin', Ortodoxia, XXIII (1971), 3, pp. 415-428. Rugaciunile pentru morti se afla, de asemenea, si in liturghia romana, spaniola, gallicana (vezi Mitrofan de Konewets, Viata repausatilor nostri, trad. de Iosif sGheorghiant Mitropolit Primat, Bucuresti, 1899, p. 104), ceea ce demonstreaza ca aceasta practica era generala in Biserica inca din veacurile primare.

5 '[...] oblationes pro defunctis pro natalitiis annua die facimus'. Liber de corona militis, c. III, Migne, PL 2, col. 79B, si De exhortatione castitatis, cap. XI, Migne, PL 1, col. 975.

6 Adversus haereses, cartea a III-a, cap. LXXV, 7 si 27, Migne, PG 42, col. 513.

7 Cateheza V mistagogica, c. 9, PG 33, col. 1116; vezi si Sfantul Chiril al Ierusalimului, Catehezele, partea a II-a, trad. de D. Fecioru (Izvoarele Ortodoxiei), Bucuresti, 1945, p. 570.

8 Vita Constantini, lib. IV, cap. 71, Migne, PG 20, col. 1125.

9 Sermo, 172, 2, Migne, PL 38, col. 936.

10 Lauda la martira Varvara, c. 22, Migne, PG 95, col. 813; Idem, Despre cei adormiti in credinta, c. 21, Migne, PG 95, col. 249 si 268. Hom. XLV, 2 in Genesim, Migne, PG 54, col. 416. vl Hom. LXVII, 4 in Genesim, Migne, PG 54, col. 577.

11 Comentar la Evanghelia dupa Ioan, Omilia 62, 5.

12 Omilia despre numele cimitirului si despre cruce, PG 49, col. 393.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1003

Id: 24960

Data: Oct 6, 2012

Imagine: