Cuvioasa Parascheva - Sfanta populara a Ortodoxiei, in istoria si evlavia poporului roman

Ieri, 11 octombrie 2012, Sala Gotica a Manastirii 'Sfintii Trei Ierarhi' din Iasi a gazduit lansarea oficiala a cartii 'Cuvioasa Parascheva - Sfanta populara a Ortodoxiei, in istoria si evlavia poporului roman', scrisa de pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa 'Dumitru Staniloae' din Iasi, si de pr. Catalin Adumitroaie. In cadrul evenimentului, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si-a lansat primele lucrari in format e-book, intre care s-a numarat si varianta digitala a cartii mai sus mentionate, dupa cum informeaza Ziarul Lumina .In cadrul manifestarilor culturale prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din anul acesta, la Sala Gotica a Manastirii 'Sfintii Trei Ierarhi' a avut loc ieri, incepand cu ora 17.00, lansarea oficiala, dar si in format e-book, a cartii 'Cuvioasa Parascheva - Sfanta populara a Ortodoxiei, in istoria si evlavia poporului roman', scrisa de pr. prof. dr. Ion Vicovan si de pr. Catalin Adumitroaie. Alaturi de aceasta carte, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si-a lansat in premiera alte doua lucrari in format digital, anume albumul 'Sfanta Cuvioasa Parascheva multfolositoare' si 'Viata Parintelui Cleopa', autor arhim. Ioanichie Balan. La eveniment au participat, pe langa autorii lucrarii, arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al manastirilor din Arhiepiscopia Iasilor si staretul Manastirii 'Sfintii Trei Ierarhi', arhim. Hrisostom Radasanu, consilier al Sectorului Invatamant al Arhiepiscopiei Iasilor, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, Catalin Jeckel, directorul Editurii Doxologia, prof. dr. Lucretiu Birliba de la Facultatea de Istorie din Iasi, dar si numerosi scriitori, profesori universitari, istorici, preoti, teologi si studenti. In deschiderea manifestarii, arhim. Nichifor Horia a subliniat faptul ca prin aparitia cartilor religioase in format e-book se arata 'efortul Bisericii de a face cunoscut intr-un mod facil invatatura ei plina de continut si, in cazul cartilor de fata, faptul ca Sfintii ne sunt aproape si nu se poticnesc de mijloacele moderne sa ne bata la poarta sufletului si sa astepte strigatul nostru de bucurie de a ne alatura lor in a fi impreuna cu Dumnezeu'. 'Cartea s-a dorit a fi un 'act de euharistie' adus Sfintei'Pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Iasi, in debutul cuvantului sustinut, l-a prezentat pe coautorul lucrarii 'Cuvioasa Parascheva - Sfanta populara a Ortodoxiei, in istoria si evlavia poporului roman', pr. Catalin Adumitroaie, absolvent al Facultatii de Teologie din Iasi si al Facultatii de Istorie iesene. In continuare, parintele decan a vorbit despre scopul cartii, care a fost acela 'de a face mai bine cunoscuta istoria Sfintei Parascheva dupa aducerea la Iasi a sfintelor ei moaste, care au avut un parcurs foarte interesant. In acelasi timp, cartea s-a dorit a fi un 'act de euharistie' adus Sfintei pentru tot ajutorul dat Moldovei si nu numai, dar si Celui care este 'Unul Sfant', pentru darul revarsat asupra noastra prin Sfanta Cuvioasa Parascheva. In plus, ca preot paroh al unei parohii cu hramul Cuvioasei, am avut si o obligatie morala in a-i inchina aceasta carte Sfintei casnice a Moldovei, cum frumos este supranumita Sfanta Parascheva'. Prin titlul lucrarii, dupa spusele parintelui Vicovan, 's-a incercat sublinierea faptului ca Sfanta Cuvioasa Parascheva are un specific aparte, care consta in popularitatea ei, atat in tara, cat si in strainatate, lucru confirmat de numarul imens de pelerini ce an de an si zi de zi vin sa se reculeaga si sa se roage la racla cu moastele Sfintei, dar si de vechimea icoanelor ce o reprezinta si de numarul mare de biserici ce o au ca ocrotitoare'. Primele carti in format e-bookIn a doua parte a manifestarii culturale, au fost lansate primele lucrari in format digital aparute la Editura Doxologia, directorul institutiei, domnul Catalin Jeckel, motivand necesitatea aparitiei variantei electronice a cartilor tiparite.'In conditiile in care cartile audio, dar si cele digitale, precum si dispozitivele electronice de lecturare nu mai sunt o noutate si fiind oarecum presati de necesitatea cresterii eficientei misionare, dar si a randamentului economic, Editura Doxologia si-a propus ca, incepand cu acest an, sa vina si in intampinarea cititorilor de carte de spiritualitate ortodoxa, altii decat cei cu care ne-am obisnuit pana acum. In afara granitelor tarii sunt peste 2.500.000 de romani care au un contact mai rapid, in timp real, cu tehnica si dispozitivele electronice pe care producatori consacrati le creeaza si imbunatatesc cu repeziciune. In acelasi timp, generatiile de dupa anii a80 manifesta o extraordinara receptivitate la tot ce este nou pe piata dispozitivelor electronice de tot felul. Nu in ultimul rand, exista in Romania categoria romanilor cu o putere de cumparare peste medie care pot, au acces si achizitioneaza tot ce e nou pe piata hi-tech din tara ori din afara. Pentru toti acestia, si nu numai, vom incerca sa le propunem incepand cu acest an si o oferta de carte religioasa (spiritualitate ortodoxa, istorie bisericeasca, formare duhovniceasca, liturgica, dogmatica etc.) in format digital. Fara doar si poate vom continua atat publicarea cartilor in forma clasica tiparita, cat si in forma electronica/digitala, incercand sa cultivam increderea castigata a cititorilor nostri fideli, dar si atragerea unui nou segment de cititori, cei de care aminteam anterior', a spus directorul Editurii Doxologia.La finalul intalnirii, participantii au avut posibilitatea vizionarii cartilor in format e-book cu ajutorul unei tablete digitale.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 695

Id: 25088

Data: Oct 12, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).