Saptamana romaneasca la Gradinița Buna Vestire a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei

Pe langa evenimentele care tin de activitatea obisnuita a unei gradinite, legate de formarea si deprinderea aptitudinilor si abilitatilor care sa ajute copilul in cunoasterea lumii inconjuratoare, Gradinita 'Buna Vestire' a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pune un accent deosebit pe familiarizarea copiilor cu traditiile, obiceiurile, istoria si valorile culturale specifice poporului nostru, cat si pe intelegerea valorilor crestin-ortodoxe, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.'Saptamana romaneasca' a fost o suma intreaga de activitati desfasurate, in perioada 23-27 ianuarie, la Gradinita 'Buna Vestire' din Iasi si un foarte bun prilej de familiarizare a celor mici cu traditiile si obiceiurile populare romanesti, cu istoria si valorile noastre culturale. 'Ne-am dorit sa transmitem copiilor si parintilor importanta pastrarii si promovarii traditiilor si obiceiurilor autentice romanesti si ne-a bucurat foarte mult faptul ca parintii si bunicii ni s-au alaturat in numar mare si cu multa emotie in acest proiect, in cadrul caruia am desfasurat activitati cu fiecare grupa de copii in parte. 'Iepurasii' si 'Albinutele' au imbracat cu mandrie costumele populare, au colorat stegulete si au dansat Hora Unirii. 'Buburuzele' s-au transformat, pentru o zi, in mici mesteri populari, realizand vase de lut, 'ursuletii' au avut ca oaspeti grupul de dans 'Mugurasii', din satul Prisacani, condus de doamna invatatoare Sorina Paduraru, de la care au invatat dansuri populare, iar 'inimioarele' au reconstituit o zi din viata romanului de altadata de la tara', a explicat doamna Andreea Mangalagiu, directoarea Gradinitei 'Buna Vestire'.Cu bunicii si doamnele de la Societatea Femeilor OrtodoxeZiua unirii Principatelor Moldovei si Ţarii Romanesti, pe care o sarbatorim, in fiecare an, la data de 24 ianuarie, a fost cel mai important eveniment marcat, in cadrul 'Saptamanii romanesti', de copiii de la Gradinita 'Buna Vestire'. Cu aceasta ocazie, grupa 'Fluturasilor' s-a bucurat de prezenta bunicilor si a doamnelor de la Societatea Femeilor Ortodoxe Romane, filiala Iasi, care le-au prezentat copiilor exponate traditionale (costume populare, ulcele de lut, toluri etc.) si le-au explicat denumirile si intrebuintarile obiectelor si straielor populare romanesti.'Fluturasii' au avut apoi prilejul sa creeze, sub indrumarea specialistilor, obiecte traditionale, dupa care au prezentat invitatilor un moment artistic, in care au imbinat poezia cu cantecele populare 'de joc', iar in final, bunici, educatoare, invitati si nepoti s-au prins in Hora Unirii.'Multumirea sufleteasca a copiilor de a fi in preajma bunicilor, starea de bine si zambetele invitatilor ne-au umplut inima de bucurie si ne-au daruit o zi foarte frumoasa, in care am aflat cu totii lucruri interesante despre obiectele si traditiile populare romanesti, cat si despre momente importante din istoria poporului noastru!', a subliniat doamna educatoare Oana Dulgheru, organizatoare a acestei activitati, alaturi de d-na educatoare Mariana Pricope.'Ne-am bucurat sa ii avem alaturi de noi pe bunicii copiilor din gradinita si pe doamnele de la Societatea Femeilor Ortodoxe, impreuna cu doamna profesor universitar dr. Angela Olariu, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in etnografie si etnologie, pentru ca doar impreuna putem crea punti de legatura intre datinile crestine strabune si lumea de astazi', a completat d-na Andreea Mangalagiu, directorul Gradinitei 'Buna Vestire'.Viata sfintilor, un model pentru copii Cu prilejul sarbatorii Sfantului Antonie cel Mare, prescolarii si cadrele didactice de la Gradinita 'Buna Vestire' au organizat, pe data de 17 ianuarie, o intreaga suita de activitati in cinstea Sfantului, la care au fost invitati si copiii de la Şcoala de Arte si Meserii din Braesti, judetul Iasi, impreuna cu profesorul de religie Florin Dorobat.'Domnul profesor le-a vorbit copiilor despre aspectele cele mai importante din viata Cuviosului, despre multa lui ravna, nevointa si dragoste pentru Dumnezeu, despre prietenia lui cu Sfantul Pavel Tebeul, despre cum a trait si cum era hranit in pustietate de un corb si, nu in ultimul rand, despre statornicia lui in lupta pentru desavarsirea sufletului sau. Dupa acest moment, copiii au sarutat icoana Sfantului, au fost miruiti si fiecare a adresat un gand personal, o rugaminte. Unii l-au rugat pe Sfantul Antonie sa le ocroteasca familia, sa-i faca sanatosi pe fratiorii bolnaviori, iar altii l-au rugat sa-i invete sa citeasca si sa-i ajute sa fie mai cuminti', ne-a spus doamna Andreea Mangalagiu. La plecare, in semn de prietenie, copiii de la Gradinita 'Buna Vestire' au daruit jucarii si dulciuri invitatilor, iar acestia le-au daruit prescolarilor iconite cu Sfantul Antonie cel Mare. 'Parintii din gradinita noastra ne-au fost parteneri de nadejde in realizarea activitatii, sprijinindu-ne si incurajandu-si copiii sa renunte la o jucarie personala, pentru a fi daruita unui alt copil. Importanta acestei zile a fost dovedita prin emotiile si bucuria oglindite atat pe chipurile copiilor, cat si ale cadrelor didactice si avem convingerea interioara ca Sfantul a primit cu bucurie mare rugaciunea noastra, materializata in activitatea pe care am desfasurat-o', ne-a spus doamna educatoare Mihaela Munteanu.O lucrare misionara a Mitropoliei Moldovei si BucovineiGradinita 'Buna Vestire' este un proiect misionar, in care s-a investit, dincolo de mijloacele materiale si toate celelalte trebuincioase unei bune organizari, mult suflet si multa pasiune, a subliniat protos. Hrisostom Radasanu, consilier al Sectorului Invatamant si activitati cu tineretul al Arhiepiscopiei Iasilor. 'Inalt Preasfintitul Mitropolit Teofan a binecuvantat lucrarea acestei gradinite cu incredere, cu grija si cu multa dragoste, pentru ca acesti copii sa se dezvolte intr-un mod armonios. Numele acesta foarte frumos, 'Buna Vestire', trimite la momentul in care ingerul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului ca va naste pe Mesia. Iar la Gradinita 'Buna Vestire', copilasii sunt pregatiti, de asemenea, pentru 'nasterea' lor in aceasta lume, atat din punct de vedere social, cat, mai ales, din punct de vedere spiritual, intru credinta cea adevarata. Nu in ultimul rand, si parintii sunt incurajati, aici, sa se 'nasca' mai buni, mai intelegatori, mai curati si mai vii in rolul lor de parinti', a subliniat protos. Hrisostom Radasanu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 415

Id: 19742

Data: Feb 4, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar