Mii de credinciosi au iesit in intampinarea Icoanei Facatoare de Minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, care a sosit miercuri, 18 aprilie, la Catedrala episcopala 'Inaltarea Domnului' din Slobozia. In fruntea lor s-a aflat Preasfintitul Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, inconjurat de un alai impresionant, format din toti preotii eparhiei, informeaza Ziarul Lumina.Dupa oficierea slujbei de Te Deum, toti cei prezenti au pornit intr-o procesiune spre Manastirea 'Sfintii Voievozi', important centru spiritual al zonei si cel mai vechi monument de arta religioasa din Eparhia Sloboziei si Calarasilor. Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului a fost depusa intr-un baldachin spre inchinare tuturor credinciosilor, alaturi de moastele care strajuiesc manastirea din Slobozia. Pelerinajul a fost desfasurat cu ocazia hramului manastirii din Slobozia, 'Izvorul Tamaduirii'. 'In Sfanta Evanghelie pe care am auzit-o la slujba de Te Deum, Mantuitorul ne indeamna: 'Aveti credinta in Dumnezeu!'. Ţineti la inima acest cuvant si aveti credinta in Dumnezeu, iar toata suferinta, toata boala, toata neputinta voastra va fi vindecata! Avem bucuria sa gazduim acest tezaur al credintei, al spiritualitatii ortodoxe, Sfanta Icoana a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, sa o avem in mijlocul nostru si sa ne sfinteasca trupurile si sufletele noastre, sa ne dea intelepciune si credinta puternica, sa avem eroism ca sa luptam cu pacatul. Toti cei care veti dori sa va apropiati si sa va rugati Sfintei Nascatoare de Dumnezeu la icoana sa, veti avea timpul si ragazul cuvenit', a spus Preasfintitul Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, credinciosilor veniti in intampinarea icoanei.Slujbe si rugaciuni inaintea icoanei facatoare de minuniAstazi, Preasfintia Sa se afla la Manastirea 'Sfintii Voievozi', unde savarseste Sfanta Liturghie arhiereasca, inconjurat de un sobor de stareti, consilieri ai Centrului eparhial, preoti si diaconi din intreaga eparhie. Toti credinciosii sunt asteptati sa se inchine si sa se roage la Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, care va mai ramane la manastirea din Slobozia pana luni, 23 aprilie, ora 10:00.Zugravirea celei de-a treia maini este legata de o minune petrecuta in viata Sfantului Ioan Damaschinul, care a trait in secolul al VIII-lea. Pedepsit de imparatul Leon Isaurul al Bizantului prin taierea mainii, deoarece era cunoscut ca un aparator al sfintelor icoane, Sfantul Ioan Damaschinul a luat mana sa taiata si a mers in fata acestei icoane, rugandu-se sa il vindece. Pentru ca Maica Domnului i-a ascultat rugaciunea si l-a vindecat, drept multumire si recunostinta, Sfantul Ioan a adaugat in partea de jos a icoanei Maicii Domnului o mana de argint.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 747
Id: 21413
Data: Apr 20, 2012
Imagine:
Sinaxarul sarbatorii Izvorul Tamaduirii vorbeste de minunile facute de Maica Domnului la izvorul din apropierea Constantinopolului si despre bisericile construite ca multumire aici de imparatii Leon cel Mare (457-474) si Justinian (527-565). Dar si pe intinsul tarii noastre Maica Domnului a .....
Data: Apr 20, 2012
Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi, 20 aprilie 2012, Izvorul Tamaduirii. Cu aceasta ocazie, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a oficiat Sfanta Liturghie inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in prezenta a .....
Data: Apr 20, 2012
Dupa marele praznic al Invierii Domnului, pe Şantierul Catedralei Mantuirii Neamului toate activitatile au fost reluate, lucrandu-se intens la finalizarea unor parti din radier, informeaza TRINITAS TV. Cei care doresc sa afle mai multe informatii dar si cum pot contribui la realizarea .....
Data: Apr 20, 2012
Biserica Mănăstirii Bistriţa din judeţul Neamţ a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Încă de la primele ore ale dimineţii, pelerinii şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul de închinăciune. Oamenii s-au închinat la racla cu moaştele mai multor .....
Data: Apr 20, 2012
Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun îşi serbează mâine hramul. Credincioşii sunt aşteptaţi în această seară la slujba Vecerniei unită cu Litia, care va fi oficiată de un sobor de preoţi. Mâine .....
Data: Apr 20, 2012
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sfinţi mâine Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din cartierul moineştean Micleasca. Piatra de temelie a acestui lăcaş de rugăciune a fost pusă în .....
Data: Apr 20, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Iustin Neagu - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim - 11092016
Pr Iustin Neagu - Sarbatoarea Sfintei Treimi - 20062016
Pr Iustin Neagu - Duminica vamesului si a fariseului - 01022015
Pr Iustin Neagu - Duminica femeilor mironosite - 24042015
Pr Iustin Neagu - Patimitori in inchisorile comuniste
Pr Iustin Neagu - Despre grijile vietii - 10070216
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).