]]>De 126 de ani, sute şi poate chiar mii de credincioşi ajung zilnic în faţa sfintei icoane a Maicii Domnului, de la Catedrala Mitropolitană. Mulţi dintre ei nici măcar nu-i cunosc istoria. Cred că nici nu este foarte important să o ştie. Doar simt. Simt că acolo durerea se mai îndulceşte, iar în locul lacrimilor, Mângâietoarea Moldovei le alină sufletele. Fiecare dintre noi, în momente de răscruce, atunci când greutăţile au trecut dincolo de pragul sufletului nostru, am căutat mângâierea. Între vorba blândă a mamei sau a bunicii şi epitrahilul duhovnicului, de multe ori ne-am ostoit necazul în faţa icoanei Maicii Domnului. De ce, oare, ne regăsim mai bine în faţa icoanei Maicii Domnului, decât în faţa altor icoane din biserică sau din casele noastre? De ce, oare, cele mai multe icoane făcătoare de minuni sunt reprezentări ale Maicii Domnului? Acestea sunt câteva dintre întrebările esenţiale legate de evlavia noastră la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, într-o lume care caută senzaţionalul, dincolo de duhovnicesc. Biserica plămădită în „foişorul cel de sus“ din Ierusalim a avut în centrul său pe Maica Domnului. Cei unsprezece apostoli, puţinii ucenici şi cele câteva femei s-au strâns în jurul celei mai importante persoane, fiinţa din care Însuşi Dumnezeu a devenit om, asemenea nouă. Cartea Faptele Apostolilor, cea care ne dezvăluie modul în care îşi desfăşura viaţa tânăra comunitate creştină, ne demonstrează că Maica Domnului era prezentă la frângerea pâinii, dar şi la rugăciunea comună. Deşi Sfânta Scriptură nu deţine foarte multe informaţii despre activitatea Fecioarei Maria după Înălţarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos, cu siguranţă ea a fost cinstită şi respectată de către întreaga comunitate creştină. Dumnezeiasca Fecioară a devenit maică şi mângâietoare a sufletelor greu încercate. Istoria ne demonstrează că, după Dumnezeiasca Euharistie - modul în care Hristos a fost făcut prezent în mijlocul comunităţii, creştinii au avut pe buzele şi în inimile lor numele Maicii Domnului. Cum ne dăm seama că a fost aşa? Dincolo de scrierile creştine din primele patru secole, care vorbesc despre importanţa Maicii Domnului, primele picturi creştine cunoscute o reprezintă pe Fecioara Maria. Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
Download: Click for download attached file: Icoana Maicii Domnului din Catedrala Mitropolitana de la Iasi
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 607
Id: 48525
Data: Feb 9, 2015
Imagine:
]]>Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpşu a fost pomenit sâmbătă, 7 februarie 2015, în comuna natală din judeţul Botoşani. La casa memorială a celui de-al cincilea .....
Data: Feb 9, 2015
]]>S-a născut la 25 aprilie 1906, în localitatea hunedoreană Rişca. După şcoala elementară din Baia de Criş (1912-1919) şi Liceul „Avram Iancu“ din Brad .....
Data: Feb 9, 2015
]]>Cotidianul „Ziarul Lumina“ al Patriarhiei Române a sărbătorit sâmbătă, 7 februarie 2015, împlinirea a 10 ani de neîntreruptă apariţie. Cu acest prilej, .....
Data: Feb 9, 2015
]]>La 10 februarie 1851, pe tronul mitropolitan de la Iași era ales episcopul de Huși, Sofronie Miclescu. După moartea mitropolitului Meletie Lefter (20 iunie 1848), scaunul .....
Data: Feb 9, 2015
]]>10 februarie 1881 - S-a născut în Dâmbovicioara, jud. Dâmbovița, Niculae M. Popescu, preot și profesor de Istoria Bisericii Române la Facultatea de Teologie din București .....
Data: Feb 9, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).