Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea” (Paramythia) a fost aşezată duminică la Biserica „Sfântul Nicolae”-Dintr‑o zi din Protoieria Sector 1 Capitală.
Icoana este o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Vatoped şi a fost sfinţită în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
În cuvântul ocazionat de slujba de sfinţire, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a prezentat câteva aspecte definitorii pentru această icoană.
„Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea face parte dintre multele icoane făcătoare de minuni, pe care le păstrează cunoscuta Mănăstire Vatoped din Sfântul Munte Athos”.
„După cum aţi auzit în rugăciunea de sfinţire a icoanelor, cerem pentru toate icoanele, puterea şi tăria facerii de minuni. Icoana Mângâietoarea este de fapt Icoana Maicii Domnului din toate bisericile, mănăstirile şi casele, pentru că Maica Domnului aduce multă mângâiere. Înaintea ei îşi pleacă genunchii toţi deopotrivă, cei mici şi cei mari, cei care îşi pun nădejdea în mijlocirile, rugăciunile ei”.
„De aceea, înălţăm smerită rugăciune către cea care este mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui ca să mângâie pe cei care sunt în suferinţă, să-i ajute pe cei care trec acum sau vor trece prin încercări, să le dăruiască mângâiere aşa cum altădată în istorie, în vremuri tulburi, în Mănăstirea Vatoped era ameninţată i-a ocrotit şi mângâiat pe vieţuitorii ei. Icoana are şi un mesaj special din partea mănăstirii Vatoped încrustat în ferecătura ei: Binecuvântarea Sfintei Mănăstiri Vatoped”.
Preasfinţia Sa a mai precizat că icoana de la Mănăstirea Vatoped reprezintă o reînnoire a relaţiilor de tradiţie dintre Ţările Române şi Muntele Athos, pentru că după căderea Constantinopolului „cei care au ajutat cel mai mult Sfântul Munte au fost domnitorii şi credincioşii din Ţările Române”.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a rugat Preacuratei Maici a lui Dumnezeu să trimită „binecuvântarea şi mângâierea ei” peste toţi cei care o cinstesc cu evlavie.
„Mulţumim în mod deosebit, în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, atât Mănăstirii Vatoped, cât şi Parohiei „Sfântul Nicolae”-Dintr‑o zi. Mulţumim părinţilor care au călătorit la Muntele Athos împreună cu un grup de credincioşi ai acestei parohii nu o dată, ci de mai multe ori, şi care au primit ca răspuns la evlavia şi dragostea lor faţă de Muntele Athos această preafrumoasă icoană”, a încheiat PS Timotei Prahoveanul.
Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea” va rămâne aşezată permanent în Biserica „Sfântul Nicolae”-Dintr-o zi.
După slujba de sfinţire, PS Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie. În timpul slujbei, l-a hirotonit diacon pe teologul teolog Nicolae Clucerescu, pe seama Parohiei Tomşani din cadrul Protopopiatului Urlaţi, judeţul Prahova.
Mai multe imagini în Galeria Foto.
„Biserica ne cheamă, începând de luni, 15 martie 2021, la Pavecerniţa Mare, unde se citeşte Canonul cel Mare”, a spus duminică Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul la Catedrala Patriarhală.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citeşte în patru părţi în primele .....
Data: Mar 14, 2021
În judeţul Bacău a fost deschis sâmbătă un nou centru socio-catehetic în beneficiul copiilor romi. Centrul, ocrotit de Sfânta Cuvioasă Parascheva, este situat în Școala din satul Poiana Negustorului, .....
Data: Mar 14, 2021
Postul Mare a început luni, 15 martie 2021. Este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat în 2021 în data de 2 mai.
Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii .....
Data: Mar 15, 2021
S-au împlinit luni 23 de ani de la hirotonia în Arhiereu a Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.
Mitropolitul Iosif s-a născut în data de 19 februarie 1966, la Vişeu de Jos, judeţul Maramureş.
A absolvit Liceul „Gheorghe .....
Data: Mar 15, 2021
România a devenit în ultimele luni principala poartă de tranzit a migranților, cei mai mulți din Afganistan, care în căutarea unei vieți mai bune, încearcă să ajungă în țările Europei de Vest.
Peste două treimi dintre migranţii care traversează România sunt .....
Data: Mar 15, 2021
Volumul „Mitropolitul Iosif Naniescu 1875-1902” a fost lansat săptămâna trecută la Iaşi. Cartea semnată de pr. Vasile-Lucian V. Goldan evidenţiază .....
Data: Mar 15, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).