Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a finalizat procedurile de expertizare a iconostasului și a jilțului arhieresc de la biserica „Sfinții Împărați” a fostei mănăstiri Mera pe care le-a propus spre clasare în patrimoniul mobil – categoria fond, se menţionează într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Potrivit documentului, „în urma expertizei realizate (…) s-a constatat faptul că iconostasul, sculptat în lemn de tei, ornamentat cu motive vegetale și florale este o piesă deosebit de valoroasă ce îmbogăţeşte decoraţia artistică a interiorului bisericii monument istoric”.
Jilțul arhieresc este sculptat tot în lemn de tei și prezintă o arhitectură bogat decorată cu motive ornamentale vegetale. În partea superioară jilțul are o piesă adăugată, cu panouri cu motive florale, cu terminație în formă de mitră episcopală. Jilțul arhieresc datează din perioada sec. XVIII – XIX.
Complexul arhitectural din Mera datează încă din secolul al XVII-lea şi a aparţinut iniţial familiei boierului Moțoc, care o va închina în 1686 domnitorului Constantin Cantemir.
Fiul său cel mai mare, Antioh, a refăcut aşezământul şi a construit biserica în formă de cruce, în stil moldovenesc, cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”.
În anul 1717 mănăstirea a fost distrusă de un incendiu, urmând să fie refăcută de stareţul Mitrofan.
După 1864, mănăstirea a fost afectată de secularizare şi a devenit biserică de mir pentru localitatea Mera.
Foto credit: Ziarul de Vrancea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 279
Id: 69184
Data: Feb 15, 2020
Imagine:
Arhiepiscopia Iașilor a dezvoltat un sector specializat care oferă consultanță atât pentru atragerea de fonduri europene, cât și pentru implementarea proiectelor finanțate cu bani europeni. Astfel, bisericile monument istoric care au nevoie de reparații sau bisericile care plănuiesc .....
Data: Feb 15, 2020
Membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) Alba Iulia au participat, în perioada 9-13 februarie 2020, la o tabără recreativă organizată în cadrul Mănăstirii Oașa.
Studenții au luat parte la ascultările specifice vieții mănăstirești: la procesul .....
Data: Feb 15, 2020
Colonelul Dan Hoffman, fost șef la Pașapoarte, IPJ și ISU Suceava, a fost hirotonit preot duminica trecută de Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților,
Data: Feb 15, 2020
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a împlinit vineri 15 ani de la hirotonia în Arhiereu.
Patriarhul Ierusalimului s-a născut în Gargalianoi, Grecia, în anul 1952.
Urmează cursurile şcolii Patriarhale din Oraşul Sfânt, pe care o .....
Data: Feb 15, 2020
Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino a găzduit vineri un curs de instruire a clericilor din eparhie în pastorația celor din închisori. Workshopul a fost susţinut de Pr. Ionuț Vaseliu, capelan la Penitenciarul Poarta Albă (Arhiepiscopia Tomisului).
„Cuvântul .....
Data: Feb 15, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).