Ierarhii ortodocși romani ai Germaniei s-au intalnit cu premierul Landului Bavaria

Mitropolitul Serafim și Episcopul vicar Sofian Brașoveanul au făcut parte din delegația reprezentanților comunității romanești din Bavaria invitați la reședința premierului acestui land, dr. Markus Soder.

La intalnirea organizată la Palatul „Prinz-Carl-Palais” din Munchen, romanii au fost insoțiți de Excelența Sa Adriana-Loreta Stănescu, Ambasadoarea Romaniei in Republica Federală Germania.

La pranzul de cunoaștere şi schimb de informații oferit de premierul bavarez au participat și reprezentanții comunităților etnice care au legături cu Romania, in special cea a sașilor transilvăneni şi cea a șvabilor din Banat.

Delegația a avut şi un rol de pregătire a vizitei pe care Premierul Markus Soder o va face luni la Bucureşti, unde se va intalni cu Președintele Romaniei, Klaus Werner Johannis, şi cu Premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

„Am avut ocazia să prezentăm atat strădaniile şi realizările noastre, cat şi greutăţile pe care le intampinăm. Ne-am bucurat să ne intalnim in acest cadru şi cu ceilalţi membri ai delegaţiei”, a transmis Episcopul vicar Sofian Barșoveanul pe contul său de Facebook.

„Intalnirea s-a incheiat cu constatarea, din partea Exceleneței Sale Markus Soder, că toţi aceşti romani, precum şi saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni, care trăim in Bavaria, contribuim, prin munca noastră, la bunăstarea acestui land şi trebuie să ne bucurăm de intreaga susţinere a reprezentanţilor lui”, a mai transmis ierarhul.

„La final, am mulţumit atat ES Markus Soder pentru onoarea de a fi primiţi in acest cadru, cat şi doamnei Ambasador Adriana-Loreta Stănescu şi doamnei Consul gerant la Munchen Janette Carabaşu, pentru organizarea intalnirii”, a mai scris ierarhul.

Aproximativ 300.000 de romani trăiesc şi lucrează in landul german Bavaria. Dintre aceştia, un procent insemnat sunt creştin-ortodocşi şi fac parte din cele peste 40 de parohii ale Mitropoliei Ortodoxe a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

Foto credit: Facebook / Episcop Sofian Brașovenaul

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 119

Id: 77819

Data: Feb 12, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).