Importanta presei bisericesti in Ortodoxia romaneasca

La Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii 'Aurel Vlaicu' din Arad s-au desfasurat, in zilele de 28 si 29 aprilie, lucrarile Simpozionului National de presa bisericeasca intitulat 'Calea Mantuirii', la zece ani de la reaparitie (2000-2010). Importanta pastoral-misionara si culturala a presei bisericesti in Ortodoxia romaneasca'. Intrunirea a fost organizata cu ocazia aniversarii unui deceniu de la renasterea publicatiei pastoral-misionare 'Calea Mantuirii' editata de Facultatea de Teologie din Arad, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si in prezenta Inalt Preasfintitului Arhiepiscop Timotei al Aradului.Au participat reprezentanti ai presei bisericesti din Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Craiova, Timisoara, Constanta, Curtea de Arges, Caransebes si Arad, precum si profesori de la facultati de teologie ortodoxa. Au fost sustinute 19 referate care au determinat dezbateri si au creat un dialog viu intre participanti. Simpozionul s-a incheiat cu o masa rotunda, cu tema: 'Presa bisericeasca in Ortodoxia romaneasca contemporana: directii, exigente, perspective'. Potrivit comunicatului final al acestui simpozion, in cadrul simpozionului a fost evidentiata activitatea Centrului de Presa BASILICA si s-a subliniat importanta conlucrarii misionare dintre institutiile mass-mediei centrale si cele locale din Patriarhia Romana. Din referatele sustinute si opiniile exprimate s-a constatat necesitatea valorificarii experientei publicatiilor bisericesti din secolele al XIX-lea si al XX-lea. Un exemplu relevant, in acest sens, il constituie publicatia 'Calea Mantuirii', care si-a stabilit in anul 2000 programul editorial pe linia respectarii traditiei presei bisericesti aradene, informeaza ziarul Lumina de Duminica .De asemenea, in cadrul intalnirii organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxa din Arad, in colaborare cu Centrul de Presa BASILICA al Patriarhiei Romane, s-au evaluat directiile de baza ale dezvoltarii presei bisericesti in ultimii 20 de ani, identificandu-se noi perspective in slujirea misionara a Bisericii. Apreciindu-se contributia cadrelor didactice universitare in sustinerea unui jurnalism bisericesc de calitate, s-a constatat ca este necesara promovarea reciproca a publicatiilor bisericesti, precum si reflectarea tematicilor stabilite de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in cuprinsul acestora, in vederea intensificarii lucrarii pastorale si culturale in societate. Acelasi comunicat final ne arata ca participantii au apreciat importanta unor astfel de intruniri pentru schimbul de experienta si pentru identificarea unor mijloace si metode de abordare a noilor provocari la adresa vietii crestine de azi, drept care s-a propus organizarea periodica a unor astfel de manifestari.Spiritualizarea actului comunicationalParintele consilier patriarhal Nicolae Dascalu, directorul Radio Trinitas si coordonatorul Centrului de Presa BASILICA, a subliniat rolul presei bisericesti in societatea romaneasca de ieri si de azi, descriind mai intai care sunt functiile presei in general: functia de informare, functia interpretativa, functia de culturalizare, functia educativa, functia de liant comunitar, functia de divertisment. Referindu-se la dezvoltarea fara precedent in viata Bisericii Ortodoxe Romane a presei scrise si apoi a celei audiovizuale, odata cu redobandirea libertatii de credinta dupa 1990, pr. dr. Nicolae Dascalu a mentionat ca in prezent exista peste 100 de publicatii ortodoxe care apar cu binecuvantarea ierarhilor la eparhii, protopopiate, parohii, manastiri, scoli teologice.Parintele consilier a subliniat apoi rolul activitatii Centrului de Presa Basilica, cu cele cinci componente, Radio TRINITAS, TRINITAS TV, publicatiile Lumina, Agentia de stiri BASILICA si Biroul de Presa, in ceea ce priveste misiunea spirituala a Bisericii in societate, dincolo de zidurile lacasurilor de cult, constatand ca mijloacele de comunicare ale Bisericii implinesc intr-un mod propriu functiile mass-mediei in societate, adaugand la acestea o functie proprie, cea de-a saptea, aceea de spiritualizare sau induhovnicire a actului comunicational.Comunicarea icoanei prin audiovizualCiprian Olinici, director de programe al postului de Radio TRINITAS, a adus in fata auditoriului expunerea cu titlul: 'Imnul liturgic si icoana - comunicare prin audiovizual'. 'Primele imagini crestine care se regasesc in catacombe si imnele liturgice care apar in secolele al II-lea si al III-lea sunt primele comunicari prin audiovizual. Sistemul audiovideo patristic este cel care urmeaza sistemului jurnalistic epistolar al Sfantului Apostol Pavel', a spus dl Olinici.Cuprinzand in sine informatia memorial si frumusetea, si mai ales facand un apel la comuniunea spirituala, pictura bisericeasca a fost intr-un fel anticiparea mijloacelor contemporane de comunicare care isi edifica identitatea prin precizia sa cultica si estetica sacra, intrucat evoca misterul prezentei harului divin si invoca persoanele sfinte. Ciprian Olinici s-a referit la cinematograf ca arta care a valorificat intr-un mod propriu valentele icoanei, nu ca simpla imagine: 'Neaflat in legatura directa cu ritul liturgic si inca in cautare de sine, exista o arta care fara a fi nascuta direct din sanul Bisericii se reasaza cu cumintenie sub obladuirea ei. Cinematograful este o arta inca in nastere. Ceea ce impresioneaza in cinematografie este faptul ca aduce in prim-plan, din nou, printr-o maniera naiva, fie printr-o rigoare extrema, socul intalnirii fiintelor si lucrurilor.'Crestinismul ortodox este credinta care valorifica in modul cel mai deplin vizualul. Atunci cand il intalnesc pe Hristos Mesia, oamenii isi argumenteaza afirmatiile prin probe vizuale, nu doar auditive. Televiziunea Bisericii are datoria de a se inspira din raportul dintre imagine si icoana. Daca imaginea isi defineste realitatea in raport cu ceea ce este, icoana devine o cale catre ceea ce este dincolo de privirea celui reprezentat, a subliniat directorul de programe al Radio Trinitas.Misiunea Bisericii prin presa scrisaPrin referatul cu titlul 'Face Biserica misiune prin mass-media?', Narcisa Elena Balaban, directorul editorial al publicatiilor Lumina, a aratat cum Biserica poate utiliza cu succes presa scrisa in crearea si sustinerea unui dialog viu cu societatea, folosindu-se de cateva exemple din activitatea 'Ziarului Lumina' si a saptamanalului Lumina de Duminica, in cei cinci ani de aparitie. Abordarea societatii din perspectiva crestina este una dintre modalitatile prin care 'Ziarul Lumina' cauta sa raspunda provocarii de misionariat mediatic la care a fost chemata in urma cu cinci ani. Campania 'Lumea drogurilor nu e lumea mea' pe care 'Ziarul Lumina' a derulat-o timp de aproape doua luni constituie unul dintre exemplele care arata ca Biserica intinde o mana de ajutor celor neinteresati de Biserica, dar aflati in mare cumpana. Cu pasi marunti, dar siguri, intrand in lumea consumatorilor de droguri in care nu ajunge nici un mesaj de natura spirituala, prezentandu-le problemele si avertizandu-i astfel pe tinerii care ar fi tentati de acest viciu, lectia solutionarii prin Hristos este predata cu multa discretie, asemenea Sfantului Apostol Pavel care atunci cand le-a vorbit atenienilor din Areopag nici macar nu a pronuntat cuvantul Hristos, ci li s-a adresat acestora pornind de la un fapt familiar lor, a spus Narcisa Balaban.Presa bisericeasca - expresia constiintei de sine a OrtodoxieiIn cadrul simpozionului, parintele Marius Florescu din partea Biroului de presa al Arhiepiscopiei Timisoarei, a vorbit despre presa bisericeasca din aceasta eparhie, iar parintele Daniel Gligore, consilier cultural al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului, a subliniat responsabilitatea mass-mediei pentru educatia tinerei generatii, folosind ca exemplu publicatia 'Argesul Ortodox'. Dl Florin Catalin Ghit, redactor la revista TABOR a Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, a aratat 'Relevanta misionara a relatiei dintre teologie si cultura pentru presa bisericeasca'. Rolul unei prese bisericesti care sa gazduiasca un dialog intre cultura romana si teologie ar fi de a depasi 'complexul occidental' care se manifesta la toate palierele vietii sociale si culturale, si care consta in sentimentul romanului ca este inferior fata de occidental: tehnica lui nu este la nivelul celei occidentale; veniturile nu ii sunt la nivelul celor occidentale; educatia, civilizatia si comportamentul lui public nu se ridica la nivelul celor occidentale; nivelul lui de viata nu este la standarde occidentale. S-ar putea spune ca, in acest context mai larg, presa bisericeasca propriu-zisa este expresia constiintei de sine a Ortodoxiei, a Bisericii Ortodoxe ca institutie harismatica, in cazul nostru a celei din Romania. Parintele lect. dr. Nicolae Stan de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Craiova a subliniat importanta autenticitatii, claritatii si actualitatii limbajului teologic in abordarea ortodoxa, iar lect. dr. Florin Dobrei de la sectia 'Teologie Ortodoxa Didactica' din Caransebes a Universitatii 'Eftimie Murgu' din Resita s-a referit la 'Framantarile din Episcopia Caransebesului din anii 1908-1909, oglindite in publicatiile 'Telegraful Roman', 'Biserica si Şcoala' si 'Revista Teologica''. Cum sa ai succes la publicParintele Eugen Tanasescu, director media al Arhiepiscopiei Tomisului, a sustinut referatul cu titlul 'Presa bisericeasca si chestiunea succesului la public' prin care a reusit sa defineasca foarte concis care sunt caile care ii pot garanta presei bisericesti succesul la public. Audienta are doi factori de care trebuie tinut cont in elaborarea unui mijloc de presa: cantitatea si calitatea. Individual, nici unul din cei doi factori nu poate genera un multumitor succes la public. Aceasta deoarece daca incercam sa avem succes prin cantitatea audientei, ajungem la o scadere a calitatii produsului furnizat, intrucat masele nu prefera calitatea. Pe de alta parte, daca incercam sa avem succes prin calitatea audientei, vom avea o scadere a interesului maselor, ceea ce, din punctul de vedere al Bisericii, nu este util, deoarece Hristos se adreseaza tuturor, ca exemplu folosind pilda oii ratacite, la care Biserica este datoare sa ia aminte. Şi atunci, cum rezolvam dilema?Raspunsul ne este dat chiar de catre cuvintele Sf. Ap. Pavel: 'Tuturor toate m-am facut, ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii'. (1 Cor. 2, 9) Aplicate la nivelul presei bisericesti, ele pot rezolva cu succes dilema cantitate/calitate. Succesul la public presupune o perceptie favorabila a acestuia asupra produsului jurnalistic. Aceasta inseamna satisfacerea nevoilor de informare, castigarea unui grad de incredere in mesajul publicatiei si, nu in ultimul rand, nevoia de delectare, inteleasa adeseori ca divertisment. Aceste trei lucruri nu ar trebui sa lipseasca nici din planul de politici editoriale al presei bisericesti, este de parere parintele Eugen Tanasescu. Parintele dr. Pavel Vesa a facut cateva consideratii in ceea ce priveste inceputurile presei ecleziastice aradene, descriind rolul revistelor, 'Speranta' (1869; 1871-1872), 'Lumina', dar si 'Biserica si Şcoala' (1877-1918), precum si a Calendarului diecezan, aparut in 1880. Locul de intalnire al Bisericii cu membrii saiPe langa un excurs istoric in ceea ce priveste presa bisericeasca in Mitropolia Moldovei si Bucovinei, prezentat sub titlul 'Teologie si presa scrisa in istoria Mitropoliei Moldovei, pr. asist. dr. Ionut Istrati (redactor-sef al portalului Doxologia - Iasi) a vorbit despre ceea ce va oferi credinciosilor Portalul Doxologia al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Infiintat anul acesta, scopul Portalului Doxologia este de a realiza cu ajutorul cititorilor un site ortodox in care sa se cumuleze coerent si sintetic o biblioteca multimedia cuprinzatoare, un forum cultural, o baza de date misionara, teologica, patristica, canonica, liturgica, un centru de comunicare si de consiliere, o arhiva a studiilor si articolelor revistelor Bisericii, precum si conferinte, cuvinte folositoare, tratate patristice, comentarii ale Scripturii, muzica religioasa, stiri ortodoxe si crestine, pagini dedicate manastirilor si parohiilor Arhiepiscopiei Iasilor. Portalul devine astfel locul de intalnire al Bisericii cu membrii sai si a crestinilor intre ei, doritori de a pricepe si de a aprofunda lumina care izvoraste din Dumnezeu si se daruieste prin Biserica tuturor oamenilor. Dupa cum a precizat parintele Istrati, 'suntem deschisi oricaror contributii, materiale, comentarii, care ar putea sa imbogateasca aceasta aula crestin-ortodoxa, in care oameni iubitori de Dumnezeu pot darui si primi lumina din lumina lui Hristos'. Rolul publicatiei 'Calea Mantuirii' in viata Eparhiei AraduluiIn cadrul simpozionului au fost prezentate mai multe referate care au evidentiat rolul pastoral, misionar si cultural al publicatiei 'Calea Mantuirii'. In cuvantul rostit in deschiderea evenimentului, Inaltpreasfintitul Arhiepiscop dr. Timotei al Aradului a aratat ca foaia 'Calea Mantuirii' a aparut la inceput ca un supliment al publicatiei Eparhiei, 'Biserica si Şcoala'. Desi la inceput au fost publicatii de scurta durata, ele au avut un efect deosebit in constiinta credinciosilor ortodocsi din aceasta parte de tara. Cele doua publicatii, 'Biserica si Şcoala' si 'Calea Mantuirii', desi cea din urma aparea ca un supliment al celei dintai, urmeaza o veche traditie publicistica in aceasta parte de tara, fiind continuatoarele unor mai vechi publicatii de aici, 'Lumina' si 'Speranta'. Pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultatii de Teologie din Arad, a vorbit despre istoria recenta a publicatiei 'Calea Mantuirii si implicatiile ei bisericesti, culturale si misionare'. Infiintata in perioada interbelica, aparitia acestei publicatii a fost intrerupta in timpul regimului comunist, reeditarea ei incepand cu data de 30 aprilie 2000, in ziua de Pasti. Dupa cum a spus parintele decan, Facultatea de Teologie din Arad a constientizat faptul ca nu este suficient angajamentul didactic, academic, ci este neaparata nevoie de a pune in lumina si dimensiunea sa misionara, caci o facultate de teologie ortodoxa are si aceasta dimensiune. Cuvantul tiparit al publicatiei aradene se adresa unui spectru foarte larg de cititori, preoti, credinciosi, de toate categoriile. 'Poate nu intotdeauna am reusit sa ne adresam intr-o masura echilibrata fiecarei dintre aceste categorii si poate uneori n-am facut nici in modul cel mai potrivit', insa redactorii acestei publicatii s-au straduit sa puna in lumina pentru credinciosii de astazi comoara nepretuita deosebit de bogata a invataturii ortodoxe, intemeiata pe revelatia dumnezeiasca, transmisa prin Sfanta Traditie, dar totodata sa vina cu raspunsuri adecvate, indraznete si innoitoare la provocarile lumii de astazi. Pr. conf. dr. Mihai Sasaujan de la Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Justinian Patriarhul' din Bucuresti a prezentat prelegerea cu titlul 'Calea Mantuirii (1935, 1942-1948). Semnificatia unui ziar bisericesc pentru ortodoxia romaneasca interbelica'. Foaia religioasa 'Calea Mantuirii' a fost editata pentru prima data in anul 1935, intre 17 februarie si 30 iunie 1935, insa dupa 20 de numere publicatia isi inceta activitatea. Şapte ani mai tarziu, in anul 1942, a fost reeditata la initiativa episcopului de atunci al Aradului, dr. Andrei Magieru, in contextul necesitatii unei lucrari misionar-pastorale mai sustinute in randul preotilor si credinciosilor eparhiei, pentru a veni si in sprijinul 'Şcolii de Duminica', un 'nou mijloc de evanghelizare a credinciosilor', avand ca scop intregirea si aprofundarea cunostintelor religios-morale, distragerea credinciosilor de la 'distractii lumesti - carciuma, hora, petreceri straine de duhul crestinesc', obisnuirea lor cu 'indeletniciri duhovnicesti', dezvoltandu-se astfel 'simtul religios si setea culturala', si nu in cele din urma atragerea unora dintre membrii altor culte neoprotestante ('sectari') la Biserica din care au plecat.Foaia religioasa 'Calea Mantuirii' trebuia sa cuprinda 'material si informatiuni potrivite ca lectura' in intrunirile bisericesti saptamanale de duminica seara. In anii de aparitie, 'Calea Mantuirii' a reprezentat un for de condamnare a ideologiei comuniste, dar si un sprijin pentru soldatii romani si al romanilor de dincolo de Prut. Dupa cum a mentionat parintele Sasaujan, prin ceea ce a transmis, in paginile ei, credinciosilor de la orase si sate, publicatia 'Calea Mantuirii' a indeplinit un indoit rol, bisericesc-misionar si cultural-national, intr-o perioada foarte grea, a Razboiului al Doilea Mondial, si apoi in contextul schimbarilor politice neasteptate ce au urmat, care au impus pentru anii urmatori, o linie de orientare categorica, foarte restransa, redactorii si colaboratorii ei nemaiputand scrie oricand ceea ce simteau si doreau. Pr. drd. Vasile Pop, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, a mentionat cateva repere psihopedagogice pentru predarea-invatarea Religiei in analiza publicatiei 'Calea Mantuirii' (2000-2010), iar pr. lect. drd. Filip Albu de la Facultatea de Teologie a vorbit despre actul de infiintare a publicatiei 'Calea Mantuirii' prin Ordinul Circular al Episcopului Grigorie Comsa al Aradului, subliniind calitatile sale de misionar si vizionar in vremuri grele, precum si gandirea si cultura sa jurnalistica ce au stat la baza nasterii si implementarii publicatiei 'Calea Mantuirii'.Despre Cateheza liturgica prin intermediul publicatiei 'Calea Mantuirii' a vorbit pr. lect. dr. Lucian Farcasiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Arad, iar despre evenimentele bisericesti locale si nationale reflectate in paginile publicatiei 'Calea mantuirii', pr. lect. dr. Gabriel Basa, de la aceeasi facultate. Conf. dr. Cristinel Ioja a evidentiat directiile misionare reflectate in 'Calea Mantuirii', iar lect. dr. Caius Cutaru a prezentat structura editoriala a publicatiei pastoral-misionare 'Calea Mantuirii'.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1738

Id: 6273

Data: May 9, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).