Parohia ortodoxa din Cojocna desfașoara proiectul „În fiecare casa, o Biblie pe masa”. Demarat în luna septembrie a anului trecut, proiectul își propune sa îi ajute pe credincioșii parohiei sa înțeleaga mai bine Sfânta Scriptura. Astfel, în prima etapa au fost achiziționate peste 150 de Biblii care au fost împarțite de preotul Georgel Rednic familiilor ortodoxe, în zilele premergatoare Bobotezei. Potrivit parintelui paroh, la sfârșitul acestei luni, mai exact pe 26 ianuarie va demara a doua parte a proiectului. Aceasta etapa va presupune organizarea în mod periodic și sistematic a unor întâlniri în care sa fie explicata Sfânta Scriptura. ”Aceasta tâlcuire a Sfintei Scripturi nu este altceva decât un program catehetic la sfârșitul caruia, cei care vor lua parte la el vor reuși sa-și cunoasca mai bine credința și sa și-o asume”, a declarat pentru Radio Renasterea parintele paroh Georgel Rednic.
Prima întâlnire din cadrul programul catehetic va avea loc duminica, 26 ianuarie, de la ora 16 la Biserica Ortodoxa din Cojocna. Inițiatorului proiectului, parintele Georgel Rednic a declarat ca în cadrul primelor întâlniri se va face o prezentare generala a Bibliei, evidențiindu-se importanța citirii și tâlcuirii corecte a Sfintei Scripturi. Mai apoi, pe parcursul întâlnirilor se va discuta fiecare carte și capitol, atât din Vechiul cât și din Noul Testament.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 674
Id: 37429
Data: Jan 17, 2014
Imagine:
Data: Jan 17, 2014

Data: Jan 17, 2014
Data: Jan 17, 2014
Concursul a debutat cu susţinerea unei scurte alocuţiuni, „Eminescu, mereu surprinzător şi actual“, un interesant scurt voiaj prin gândirea lui, cu accent pus pe viziunea sa asupra creştinismului şi pe perspectiva .....
Data: Jan 17, 2014

Data: Jan 17, 2014

Data: Jan 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).