În Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago.
În predica sa, Mitropolitul celor două Americi le-a vorbit credincioșilor despre istoria și semnificația acestei mari sărbători a Ortodoxiei.

După Sfânta Liturghie, copiii de la Școala duminicală a Catedralei au organizat o procesiune cu icoane, la finalul căreia au intonat imne specifice Postului Mare.

Duminica Ortodoxiei este sărbătorită, începând cu anul 843, în prima duminică din Postul Mare și amintește de biruința dreptei credințe asupra tuturor ereziilor și rătăcirilor.
În a doua parte a zilei, clerul și credincioșii ortodocși din zona Chicago au participat la o Vecernie interortodoxă oficiată în Parohia antiohiană „Sfântul Gheorghe”, Cicero, Illinois. Evenimentul a fost organizat de Asociația clerului ortodox din Chicago.

Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi
Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 316
Id: 76560
Data: Mar 16, 2022
Imagine:
Așezămintele monahale, locuri retrase unde primează discreția și liniștea, au și un potențial fotografic uriaș. De aceea, tot mai multe mănăstiri și schituri au ales să fie prezente pe Instagram, rețea socială dedicată conținutului multimedia.
Deși monahii
Data: Mar 16, 2022
Mitropolitul Andrei a inaugurat luni magazinul de prescuri, produse de panificație și patiserie .....
Data: Mar 16, 2022
Editura Cuvântul Vieții a publicat un volum dedicat personalităților Bisericii și ale neamului înmormântate în cimitirele parohiale din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, intitulat „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri”.
Lucrarea conține un număr de 256 de .....
Data: Mar 16, 2022
De la începutul conflictului militar din țara vecină, Episcopia Oradiei împreună cu Asociația Filantropia Oradea s-au implicat activ în ajutorarea refugiaților ucraineni. Până în momentul de față, sprijinul oferit persoanelor afectate de război este în valoare de 98.185 .....
Data: Mar 17, 2022
Părintele Patriarh Daniel recomandă o serie de cereri speciale și rugăciuni pentru pace care pot fi incluse la slujbele bisericești și în rugăciunea particulară.
Textul acestora a fost propus de Departamentul Carte de cult al Editurilor Patriarhiei Române și urmează .....
Data: Mar 17, 2022
Mitropolitul Bartolomeu Anania va fi evocat joi seară la un eveniment organizat la Muzeul Mitropoliei .....
Data: Mar 17, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).