În Duminica Floriilor, Episcopul Covasnei și Harghitei a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Făgețel. Paraclisul de la demisolul aşezământului monahal şi-a serbat hramul.
Episcopul Andrei a vorbit despre importanţa sărbătorii şi a explicat însemnătatea stâlpărilor.
„Salciile purtate în mâini, sfințite în biserică sunt semnele biruinței asupra patimilor și semnele virtuților dobândite în vremea postului prin rugăciune, prin pocăință, prin spovedanie, prin împăcare cu semenii noștri, prin milostenie și primirea Sfintei Cuminecături”.
Preasfinţia Sa a precizat că Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus are două înțelesuri, o biruință asupra morții lui Lazăr, dar și o anticipare a biruinței asupra propriei Sale morți.
„Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că înviază pe Lazăr, dar peste puțin timp își înviază propria Sa umanitate arătându-ne că este Dumnezeu-Omul. Moartea spre care merge El, deși este o crimă organizată de autoritățile politice și cele religioase este așa cum ne prezintă Sfântul Evanghelist Ioan o jertfă de bună voie. În acest sens Biserica vede intrarea în Ierusalim a Domnului, mergerea Sa spre pătimiri și moarte de bună voie”.
„Al doilea înțeles, intrarea în Ierusalimul pământesc este prefigurarea intrării Sale în Ierusalimul ceresc ca om. De aceea în noaptea de Paști noi cântăm: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime!”, adică Ierusalimul ceresc în care Domnul Hristos intră prin Înviere ca să ne pregătească nouă loc pentru Învierea cea de obște”.




Foto credit: Episcopia Covasnei şi Harghitei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 423
Id: 73393
Data: Apr 27, 2021
Imagine:
Să trăim, nu doar să participăm la slujbele atât de profunde ale acestei săptămâni, a fost îndemnul Părintelui Silviu Tudose la Denia din Sfânta și Marea Miercuri, slujbă care se oficiază marți seara.
„După logica noastră omenească ar fi să .....
Data: Apr 27, 2021
Părintele Daniel Benga a vorbit la Trinitas TV despre semnificaţia săptămânii Sfintelor Pătimiri şi despre însemnătatea deniilor, care au un şi un rol pedagogic pentru creştini.
Părintele profesor explicat de ce perioada de postire este de 49 de zile, adică de şapte .....
Data: Apr 27, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a sfinţit miercuri troiţa amplasată în incinta Aeroportului Internaţional din Suceava. Troiţa a fost .....
Data: Apr 28, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Petru a donat în cadrul campaniei Masa Bucuriei, derulată sâmbătă în Republica Moldova. Mitropolitul Basarabiei a achiziţionat mai multe produse într-unul dintre magazinele partenere campaniei.
Organizată tradițional în sâmbăta Floriilor, .....
Data: Apr 28, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a sfinţit miercuri troiţa amplasată în incinta Aeroportului Internaţional din Suceava. Troiţa a fost .....
Data: Apr 28, 2021
Trei sute de pachete cu alimente pentru sărbătorile pascale au fost oferite marţi de Mitropolitul Andrei unor persoane aflate .....
Data: Apr 28, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Maica Siluana Vlad - Starile sufletesti
Maica Siluana Vlad - Cine suntem si de ce ne-am nascut - Fagaras
Maica Siluana Vlad - De ce ne e greu sa iubim - Craiova 30 11 2006
Maica Siluana Vlad - Convorbiri duhovnicesti
Maica Siluana Vlad - Despre iertare
Maica Siluana Vlad - Despre batic - amanunt sau element de identitate
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).