Cel de-al doilea Patriarh al României, Nicodim Munteanu, a fost ales în această demnitate în 30 iunie 1939, în urmă cu 81 de ani. Întronizarea a avut loc în 5 iulie același an.
Patriarhul Nicodim Munteanu s-a născut pe 6 decembrie 1864, la Pipirig, Neamţ, într-o familie de ţărani credincioşi, iar la botez a primit numele Nicolae.
A urmat şcoala primară în satul natal, Seminarul „Veniamin” din laşi, apoi Academia duhovnicească din Kiev.
De tânăr, a intrat ca frate de mănăstire la schitul Pocrov. În anul 1894 a fost tuns în monahism la mănăstirea Neamţ cu numele Nicodim, apoi a fost hirotonit ierodiacon la Iaşi şi, în 1896, ieromonah.
Urmare a pregătirii sale deosebite a împlinit diferite slujiri:
- 1895 – predicator la Catedrala mitropolitană din laşi;
- 1898 – 1902 arhimandrit şi vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei;
- 1902 – 1909 vicar administrativ al Eparhiei Dunării de Jos;
- 1908 – 1909 director al Seminarului „Sfântul Andrei” din Galaţi.
În anul 1909 a fost ales Arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul Băcăuanul. În perioada 1912 – 1923 a fost episcop eparhiot la Huşi, retrăgându-se din scaunul chiriarhal în data de 31 decembrie 1923.
În perioada 1924-1935 a fost stareţ al mănăstirii Neamţ. În 1935 a fost ales Mitropolit al Moldovei.
În timpul arhipăstoriirii sale a ridicat la Neamţ un palat mitropolitan, dar şi actuala clădire a Seminarului Teologic de lângă mănăstire. Totodată, a refăcut tipografia de la mănăstirea Neamţ, unde au fost tipărite numeroase cărţi bisericeşti.
În data de 30 iunie 1939 a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, iar întronizarea a avut loc pe 5 iulie.
Patriarhul Nicodim a tradus în română după textul grecesc al Septuagintei 51 de cărți ale Sfintei Scripturi (24 din Vechiul Testament, iar Noul Testament în întregime). De asemenea, a publicat Noul Testament în cinci ediţii, dar şi Psaltirea (patru ediţii), traduse de el.
Al doilea patriarh al României a făcut numeroase traduceri și din literatura teologică rusă. A realizat lucrări proprii, inspirate din Sfânta Scriptură și alte scrieri legate de pastorația timpului, fie volume mari, fie broșuri simple, pe înțelesul tuturor.
A fost ales membru de onoare al Academiei Române și desemnat doctor „honoris causa” al Facultății de Teologie din Cernăuți.
Patriarhul Nicodim a trecut la cele veșnice în data de 27 februarie 1948.
Foto credit: Ziarul Lumina
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 241
Id: 70583
Data: Jun 30, 2020
Imagine:
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a slujit de Sfinții Apostoli Petru și Pavel la Huși, cu ocazia hramului istoric al catedralei episcopale din municipiu.
În predica rostită, Mitropolitul Teofan a făcut referire învățăturile despre viața veșnică din prima .....
Data: Jun 30, 2020
Arhiepiscopul Ioachim al Băcăului i-a premiat sâmbătă pe şefii de promoţie de la cele două Universităţi din Bacău şi pe elevii cu rezultate şcolare deosebite din municipiu. .....
Data: Jun 30, 2020
Mitropolitul Teofan a resfințit duminică Biserica ieșeană cu hramurile „Sfinții 40 de Mucenici” și „Toți Sfinții Români”. Acesta este unul dintre lăcașurile de cult în care a slujit ca diacon scriitorul Ion Creangă.
În această biserică Ion Creangă a .....
Data: Jun 30, 2020
Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Ziua Drapelului Național au fost sărbătorile cele mai reprezentative din perioada 22 -28 iunie 2020. Vă prezentăm selecția noastră de fotografii din lumea ortodoxă, realizate în această săptămână.
Data: Jun 30, 2020
Episcopul Andrei al Covasnei a sfinţit duminică o copie a icoanei Maicii Domnului de la Nicula. Icoana a fost aşezată spre cinstire credincioşilor în paraclisul episcopal din Miercurea Ciuc care are ca .....
Data: Jun 30, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).