Inaltarea Domnului si Ziua Eroilor sarbatorite la Oradea

]]>La praznicul Înălţării Domnului, Ziua Eroilor, 21 mai 2015, zi în care sunt sărbătoriţi şi Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena, în municipiul Oradea, dar şi în întreaga Eparhie a Oradiei, au fost organizate frumoase şi înălţătoare manifestări religioase şi militare. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei s-a aflat la biserica militară cu hramurile „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din cadrul Garnizoanei Oradea, unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus. La slujbă au participat numeroase cadre militare active şi în rezervă, oficialităţi locale, judeţene şi centrale, dar şi mulţime mare de credincioşi. Cu toţii au fost prezenţi la Sfânta Liturghie pentru a-i comemora şi a le aduce un omagiu eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Oradiei a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile praznicului Înălţării Domnului, dar şi despre importanţa pomenirii eroilor neamului românesc: „În a patruzecea zi de la Învierea Domnului, cea plină de lumină şi de har, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, în fiecare an, marele praznic al Înălţării la ceruri a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume să Se facă Om, pentru ca pe noi, oamenii, să ne mântuiască, prin moartea Sa pe Cruce, Învierea Sa cea de a treia zi şi, apoi, Înălţarea Sa la ceruri şi şederea de-a dreapta Tatălui.” „Sărbătoarea de astăzi este cinstită în întreaga lume ortodoxă creştină cu foarte multă bucurie şi cu nădejde mare. Nădejdea care vine pentru tot sufletul credincios la acest mare şi luminat praznic al Înălţării Domnului vine din cuvântul cheie sub care stă întreaga sărbătoare de astăzi. Iar acest cuvânt cheie este „binecuvântarea”, binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos. Toţi avem speranţă la propria noastră înviere, la mântuire, la sălăşluirea împreună cu Domnul la dreapta Tatălui, în vecii vecilor, datorită acestei binecuvântări pe care Domnul nostru Iisus Hristos, înălţându-Se la ceruri, o dăruieşte ucenicilor Săi şi, prin ei, Bisericii şi lumii.” „Gestul esenţial al binecuvântării ne umple sufletele de speranţă mare şi multă pentru propria noastră înviere, pentru că Domnul Hristos, înălţându-Se la ceruri, nu Se desparte de noi, ci rămâne în mijlocul nostru, prin Sfânta Biserică, binecuvântându-ne pe noi în toate zilele vieţii noastre, aşa cum, în timp ce Se înălţa la ceruri, i-a binecuvântat pe ucenicii Săi. Tot aşa cum a plecat de pe pământ, ne spune Sfânta Scriptură, Se va întoarce pe norii cerului. Până la a doua venire a Sa, când va inaugura Împărăţia cerurilor, lumea întreagă, chiar şi cei care nu ştiu, chiar şi cei care nu cred, chiar şi cei care nu au auzit încă sau nu vor să audă şi să înţeleagă cuvântul Evangheliei, toţi şi toate, se află sub binecuvântarea lui Hristos, Care S-a înălţat de pe pământ la ceruri.” „Binecuvântarea Sa cea cerească noi o invocăm la Sfânta Liturghie, ori de câte ori o săvârşim: «Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor». Şi poporul răspunde «Amin.». Deci, poporul primeşte binecuvântarea pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-o dăruieşte neîncetat, prin sfinţiţii Săi slujitori, iar din Biserică, din comunitatea credincioşilor, se răsfrânge, se reflectă, se împrăştie, se întinde pe faţa întregului pământ. Dar această binecuvântare se îndreaptă nu doar către noi, cei vii, care suntem în viaţă, ci către întreg neamul omenesc, către cei vii şi către cei care au adormit în nădejdea învierii.” „Poporul nostru românesc, dintotdeauna, în această zi sfântă a binecuvântării Mântuitorului Iisus Hristos, numită în limba slavonă „spasitei”, de unde în limba veche românească a trecut cuvântul ispas, iar sărbătoarea Înălţării Domnului era numită în vechime Ispas, a ales ca să fie binecuvântate toate, nu doar oamenii, cei vii şi cei adormiţi, ci şi lumea întreagă să aibă parte de binecuvântare. De aceea, în această zi, în neamul nostru, încă din vechime, preoţii ieşeau cu mulţimea de credincioşi la binecuvântarea şi sfinţirea holdelor, pentru ca Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, să binecuvinteze şi pe oameni şi creaţia întreagă. Binecuvântând holdele, sunt binecuvântate şi pământurile, iar pământurile în care cresc holdele, ţarina noastră strămoşească este plină de osemintele înaintaşilor, de sfintele moaşte ale sfinţilor care s-au nevoit şi L-au mărturisit pe Hristos Domnul şi, adormind, s-au născut în ceruri, de osemintele binecuvântate şi scumpe nouă ale strămoşilor şi moşilor noştri, de osemintele tuturor eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în închisori, în lagăre, în exiluri, în deportări pentru Sfânta noastră Biserică strămoşească, pentru Legea Românească, pentru libertate şi demnitate naţională, pentru întregirea neamului.” „De aceea, Biserica noastră a hotărât, a statornicit, şi Sfântul Sinod a aşezat ca zi de cinstire mare, ziua Înălţării Domnului, praznicul Ispasului, ziua cinstirii eroilor neamului, încă îndată după refacerea unităţii naţionale, şi până în zilele noastre, în vremurile mai noi, reînnoindu-se această veche hotărâre sinodală a Bisericii noastre Ortodoxe Române Autocefale, ca în ziua Înălţării Domnului să fie pomeniţi şi eroii neamului nostru, din străvechime şi până în zilele noastre, toţi cei care îşi dorm somnul de veci sub glia strămoşească pentru că şi-au jertfit viaţa, crezând în Dumnezeu şi sperând la un trai mai bun pentru urmaşii lor, noi, cei de astăzi, şi cei care vor veni după noi.” După încheierea Sfintei Liturghii, a fost sfinţit noul steag de identificare al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Bihor, despre care a vorbit celor prezenţi Domnul Col. (r) Ing. Dan Poinar, preşedintele asociaţiei. Părintele Mircea Ioniţă, capelanul Garnizoanei Oradea, a mulţumit Chiriarhului Oradiei pentru prezenţa la hramul bisericii militare, dar şi tuturor cadrelor militare şi oficialităţilor, subliniind importanţa rugăciunilor de pomenire ce se înalţă spre cer în această zi în care sunt cinstiţi şi comemoraţi eroii neamului românesc. Apoi, toţi cei prezenţi s-au deplasat în procesiune de la biserica militară până la Cimitirul Municipal din Oradea, unde au continuat manifestările dedicate Zilei Eroilor cu o slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc, iar la final au fost rostite alocuţiuni şi au fost depuse coroane, jerbe şi buchete de flori la monumentele eroilor. Evenimentul s-a încheiat prin defilarea Gărzii de Onoare.

Download: Click for download attached file: Inaltarea Domnului si Ziua Eroilor sarbatorite la Oradea

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 411

Id: 51951

Data: May 23, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei