Inaugurarea unui nou centru medical-social pentru persoanele varstnice la Harja

Alte câteva zeci de persoane vârstnice vor primi sprijin și susținere din partea Bisericii prin intermediul unui nou centru social-medical. Acesta va fi inaugurat la Hârja, sâmbata, 23 noiembrie, de catre Preasfințitul Parinte Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, în prezența doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor vârstnice, a reprezentanților unor instituții sociale și medicale din țara, precum și a reprezentaților autoritaților centrale, județene și locale. Noul centru social-medical vine sa completeze activitatea Așezamântului Social-Filantropic ”Ștefan cel Mare”, unul dintre centrele de profil reprezentative pentru activitatea filantropica a Eparhiei Romanului și Bacaului, alaturi de Fundația ”Episcop Melchisedec”.Sâmbata, 23 noiembrie, Preasfințitul Parinte Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, va oficia slujba de sfintire a noului Centru social-medical pentru persoane vârstnice de la Hârja. La acest moment sunt invitati si alti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane. Situat în apropierea Așezamântului Social-filantropic ”Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, centrul social-medical pentru persoane vârstnice are o capacitate 60 locuri pentru beneficiari, distribute pe trei nivele în 47 de spații de cazare și cabinete. ”Lucrarile au debutat cu fondurile proprii și din sponsorizari, dar pe parcurs, cu sprijinul și implicarea directa a Presfințitului Parinte Ioachim Bacauanul, la acest proiect s-au alaturat și alți sponsori, donatori din țara și, mai ales, din comunitatea ortodoxa a orașului New York - SUA. De asemenea, s-a reușit obținerea unei finanțari a acestui proiect de catre Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, începând cu luna aprilie a acestui an. Lucrarile au continuat conform graficului de execuție astfel încât, toate finisajele interioare, achiziționarea utilajelor, echipamentelor și dotarilor sa fie realizate pâna în acest moment, dorindu-se instituționalizarea noilor beneficiari din data de 1 decembrie a acestui an”, a explicat preotul Ilarion Mâța, directorul Așezamântului Social-Filantropic de la Hârja.Centrul social-medical pentru îngrijire a persoanelor vârstnice asigura urmatoarele servicii: promovarea de relatii sociale, reintegrarea comunitara si familiala, consiliere psihologica în vederea integrarii sociale, servicii de îngrijire socio-medicale de natura sociala, gazduire pe perioada nedeterminata, servicii de asigurare a hranei si a suplimentelor nutritive, servicii medicale de urgența, servicii medicale de recuperare și reabilitare: kinetoterapie și fizioterapie, servicii medicale si de îngrijire paleativa, consiliere spirituala.Tot în aceeași zi, se va inaugura și Ferma de animale a Asociației de la Hârja, ce deservește întreg complexul social-medical pentru vârstnici, batrânii de la domiciliu și copiii din centrul de zi, ce provin din familii defavorizate.Costurile de investiție ale noului Centru Social-Medical au fost compuse din fonduri proprii, donații și sponsorizari în valoare de 1.282.150 lei, din bugetul local al Primariei Oituz – 300.000 lei și finanțarea din partea MMFPSPV in valoare de 1.372.850 lei, totalul fiind de 2.955.000 lei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 482

Id: 35788

Data: Nov 22, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).