Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea și-a deschis porțile pentru noul an școlar.Festivitați au avut loc la ambele sedii ale instituției, atât acolo unde învața elevii din ciclul primar și gimnazial, cât și la cel în care studiaza elevii din ciclul liceal.Alaturi de liceeni a fost prezent și Preasfințitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Programul a început cu Sfânta Liturghie și cu o slujba de Te Deum. Dupa slujbe, ierarhul a inaugurat noul internat.„Școala pornește la drum cu un efectiv total de 52 cadre didactice și 712 elevi. Dupa ce în anii trecuți s-a întemeiat liceul și am redobândit cladirea istorica a Academiei Teologice din Oradea unde funcționeaza în prezent liceul, noutatea în anul acesta este inaugurarea noului camin care vin din provincie la Oradea sa studieze”, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfințitul Parinte Sofronie..Momentan, în internat sunt cazați 40 de elevi. La momentul inaugural au participat și oficialitați locale.Dupa festivitatea de deschidere, Preasfintitul Parinte Episcop Sofronie și invitații au vizitat salile noului internat.Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a luat fiinta în anul 2007, fiind cel mai tânar liceu bihorean.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 681
Id: 44013
Data: Sep 15, 2014
Imagine:

Data: Sep 15, 2014

Data: Sep 15, 2014

Data: Sep 15, 2014

Data: Sep 15, 2014

Data: Sep 15, 2014

Data: Sep 15, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).