La Chişinău s-a desfăşurat, în perioada 19-21 octombrie, un curs de formare pentru responsabili ai comunităţii (profesori, cadre medicale, poliţie, preoţi ş.a.), în cadrul proiectului „Cooperare transfrontalieră pentru o viaţă fără droguri“. Proiectul amintit este implementat de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi se desfăşoară în şase localităţi din România şi Republica Moldova, în intervalul aprilie 2011-octombrie 2012, în parteneriat cu Misiunea Socială „Diaconia“ din Republica Moldova. În cadrul formării au fost prezentate informaţii privind traficul şi consumul de alcool/ droguri, precum şi diverse strategii de intervenţie. Participanţii, în număr de 25, au provenit din diverse domenii de activitate: asistenţi sociali, coordonatori de centre sociale, preoţi, studenţi. Ei s-au implicat activ în desfăşurarea activităţii, fiind în mod plăcut impresionaţi de abordarea aspectului spiritual în ceea ce priveşte intervenţia asupra consumului şi a consumatorilor de droguri. Reprezentanţii FSS din Iaşi au supervizat trei consilieri în adicţie din cadrul Misiunii Sociale „Diaconia“ pe parcursul a trei ore de prevenţie desfăşurate în unităţi de învăţământ din Chişinău. În zilele de 20 şi 21 octombrie, au fost prezentate informaţii privind consumul de droguri tinerilor din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a de la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare“ şi Liceul Teoretic „Ion Creangă“ din Chişinău. (Ionuţ Ignat)
Preoţii din Protopopiatul Dorohoi s-au reunit luni, 24 octombrie 2011, în şedinţă lunară. Referatul cu tema „Vizitele pastorale - parte necesară pentru o bună pastoraţie“ a fost susţinut de pr. Gabriel - Mihail Derscaru de la parohia Hilişeu - Crişan. .....
Data: Oct 26, 2011
Până pe 12 noiembrie, Muzeul Unirii din Iaşi ne invită să fim părtaşii unei incursiuni în istoria pelerinajelor pe teritoriul românesc, vizitând expoziţia „Arta pelerinajului. Obiecte creştine în spaţiul est şi sud-est carpatic .....
Data: Oct 26, 2011
De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Dimitrie“ din Vatra Dornei. PS Ioachim .....
Data: Oct 26, 2011
Cei doi Patriarhi au sfintit si noul studio de emisie al Televiziunii Patriarhiei Romane. Sediul TRINITAS TV a fost recent renovat si dotat cu aparatura moderna. Cei care au contribuit la modernizari au primit din partea Patriarhului Romaniei Diploma de onoare a Centrului de presa .....
Data: Oct 26, 2011
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si Preafericitul Parinte Teodor al II-lea, Papa si Patriarh al Alexandriei si al intregii Africi, au sfintit noul sediu al Mitropoliei Munteniei si Dobrogei (Arhiepiscopiei Bucurestilor) din strada Miron Cristea nr. 9, in .....
Data: Oct 26, 2011
Slujba de Priveghere in cinstea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor a fost oficiata la Catedrala Patriarhala de catre Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, inconjurat de catre un sobor de preoti si diaconi. .....
Data: Oct 26, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).