Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 282
Id: 70769
Data: Jul 21, 2020
Imagine:
Patriarhul României a binecuvântat marţi seara corpul Belvedere din cadrul Centrului cultural misionar „Familia” – Pantelimon. Ceremonialul a avut loc după şedinţa Sfântului Sinod, în prezenţa ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.
În imobilul recent renovat pot fi organizate întruniri, dar şi evenimente legate de Tainele Botezului şi Cununiei, centrul fiind dedicat familiei creştine.
Cu acest prilej, Patriarhul a apreciat activitatea celor implicaţi în recondiţionarea spaţiului.
„Felicităm pe cei care s-au ocupat de lucrări, mai ales pe părintele Consilier Ştefan Ababei şi echipa sa, numită Arcada a Patriarhiei Române”.
Preafericirea Sa a amintit că în apropiere a existat o mănăstire închinată Sfântului Pantelimon,.care a fost demolată în perioada comunistă, fapt pentru care au început lucrările de construcţie la o biserică în proximitatea centrului.
„Este nevoie de biserică nou. Are un demisol generos, iar acum se lucrează la parter”, a menţionat Patriarhul Daniel.
Istoria unei mănăstiri pierdute, închinată Sfântului Pantelimon şi a unui fragment al moaștelor sale
Părintele Patriarh a precizat că în viitor, după ce vor fi gata toate lucrările, centrul va putea găzdui şi unele şedinţe sinodale. „Să mai ieşim un pic din rutina clădirilor din oraş”, a subliniat Patriarhul României.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat necesitatea renovării clădirilor aferente centrului pentru activităţile misionare, una dintre acestea fiind cazarea pelerinilor cu prilejul hramurilor.
„Din nefericire, mănăstirile din jurul Bucureştiului nu sunt dotate cu spaţii de cazare pentru primirea pelerinilor cum este cazul la Oradea, la Mănăstirea Sfânta Cruce; acolo au spaţii de cazare pentru 100 -200 de persoane, apoi la Moldova, la Sihăstria Putnei, la Zosin. Deci, în Transilvania şi în Bucovina Mănăstirile şi-au construit mai multe spaţii de cazare pentru a primi pelerini”, a spus Patriarhul Daniel.
Centrul cultural-misionar Familia a fost înființat în 27 februarie 2014 și serveşte drept casă de oaspeţi pentru invitaţii Patriarhiei Române la diferite evenimente.
De asemenea, centrul desfăşoară activităţi culturale, educative şi misionare, în sprijinul familiilor aflate în situaţii de dificultate din motive sociale, spirituale şi medicale, al tinerilor cu o înzestrare intelectuală şi spirituală deosebită lipsiţi de posibilităţi materiale sau provenind din familii dezorganizate, precum şi a celor orfani, al vârstnicilor şi a persoanelor cu dizabilităţi, fără a face discriminare pe motive de pregătire profesională, vârstă, sex, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică sau origine socială.
Foto credit: Basilica.ro/Raluca Ene
Mai multe imagini în Galeria Foto.
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 282
Id: 70769
Data: Jul 21, 2020
Imagine:
Sfânta Xenia de Sant Petersburg va fi înscrisă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române prin hotărârea Sfântului Sinod reunit marţi în şedinţă de lucru la .....
În ziua de marți, 21 iulie 2020, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăşurat
Data: Jul 21, 2020
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Părintelui Ieromonah Iacob Savin de la Mănăstirea Sihăstria, ultimul duhovnic al Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie.
Slujba de înmormântare a avut loc marți, 21 iulie, .....
După votul Sfântului Sinod de marți, prin care Preasfințitul Calinic Botoșăneanul a fost ales Arhiepiscop al Sucevei, Părintele Patriarh Daniel i-a felicitat pe ambii candidați, .....
La hramul Schitului Săseni, Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului a evidenţiat actualitatea cuvintelor pline de reproş adresate de Sf. Ilie în urmă cu peste două mii de ani: «Până când veți șchiopăta .....
Mănăstirea Dobrești, ctitoria Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și-a serbat luni ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Sfânta Liturghie a fost
Data: Jul 21, 2020
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).