]]>Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează în perioada 4-18 iunie 2015 înscrierea participanților la „Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa” la Cluj-Napoca. Evenimentul, care va reuni aproximativ 6.000 de tineri din țară și din străinătate, se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015 și va cuprinde activități cu caracter cultural, educativ și duhovnicesc având ca temă „Tinerii ortodocși împreună pentru viitorul Europei”. Din partea Episcopiei Caransebeșului, în urma invitației lansate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, vor participa, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, 100 de tineri, cu vârsta între 14-35 ani. Departamentul de Tineret al eparhiei noastre organizează înscrierea participanților la acest eveniment în perioada 4-18 iunie 2015. Criteriile avute în vedere sunt următoarele: reprezentativitatea (se dorește participarea tinerilor de pe întreg cuprinsul eparhiei), tinerii să fie membrii activi ai Bisericii noastre (membri și voluntari ai centrelor de tineret, ai grupelor catehetice, consilii ale elevilor de pe lângă parohii sau unități de învățământ, precum și membri ai corurilor parohiale, cântăreți de strană, ș.a.). De asemenea, se au în vedere elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele de religie și concursurile de profil, precum și elevii și studenții de la școlile teologice cu rezultate deosebite la învățătură. În scopul eficientizării și al transparenței procesului de înscriere, cu binecuvântarea chiriarhului, au fost stabilite următoarele centre zonale, coordonate de următorii preoți:zona Reșița – pr. Gheorghe Cristian Manole, zona Caransebeș – pr. Teodor Dănuț Coste, zona Bocșa – pr. Doru Melinescu, zona Oravița – pr. Gelu Moldovan, zona Moldova Nouă – prot. Bogoliub Martinovici, zona Oțelu Roșu – pr. prof. Vidu Vasiloni, zona Anina – pr. Horia Mailat, zona Băile Herculane – Valea Almăjului – pr. prof. Petrică Zamela. Înscrierea tinerilor care doresc să participe la eveniment și care se încadrează în criteriile amintite se va realiza la recomandarea preoților parohi sau a profesorilor de religie, în colaborare cu preoții responsabili de zonă. Având în vedere că prin participarea la acest eveniment se dorește ca tinerii să fie motivați în plus în a rămâne atașați de valorile credinței noastre,participarea acestora va fi gratuită, toate costurile aferente (transport, taxă de participare, etc.) urmând a fi suportate din bugetul Departamentului de tineret al eparhiei noastre. (Articol realizat de Pr. Mihai Ciucur)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 811
Id: 52593
Data: Jun 10, 2015
Imagine:
]]>În perioada 4-5 iunie 2015, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” a organizat la Muzeul Marinei, filiala sa din Constanţa, a doua sesiune internaţională de comunicări știinţifice .....
Data: Jun 10, 2015
]]>Educația creştină a copiilor preocupă părinţii care au în vedere nu doar instruirea celor mici, ci şi cultivarea virtuţilor sufleteşti ale acestora. An de an, acest subiect, cu toate .....
Data: Jun 10, 2015
]]>În încheierea manifestărilor prilejuite de “Festivalul etniilor”- desfășurat duminică, 7 iunie la Muzeul satului bănățean din Timișoara- un grup de etnici aromâni a vizitat luni, 8 .....
Data: Jun 10, 2015
]]>Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare.Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței .....
Data: Jun 10, 2015
]]>La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul „Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre Familia Creștină”. Lucrarea apare cu binecuvântarea .....
Data: Jun 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).