Întâlnirea a avut loc la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Parohia Ortodoxă „Valea Cetăţii“ Braşov, conform celor precizate de parohul Corneliu Gârbacea, care este şi preşedintele fundaţiei amintite. Cu această ocazie s-a săvârşit slujba Parastasului pentru preoţii adormiţi întru nădejdea Învieri Domnului, fiind astfel pomeniţi 87 de preoţi trecuţi în lumea drepţilor, după cum informează "Ziarul Lumina".
În continuare, pentru preotese s-a săvârşit rugăciunea de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi rugăciunea pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos. Preotesele văduve au primit flori din partea Cristinei Blănaru, cărţi cu conţinut religios, iconiţe şi milostenie de la Parastas. La slujbă au participat şi membrii familiilor, credincioşi şi voluntari ai fundaţiei. Parohia „Valea Cetăţii“ Braşov, împreună cu Cristian Butum au oferit apoi preoteselor o masă de prânz.
(Sursa: basilica.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 596
Id: 34913
Data: Oct 24, 2013
Imagine:
Fiecare curs durează trei luni, timp în care, persoanele private de libertate înscrise la cursuri participă şi la activitatea de informare cu privire la găsirea unui loc de muncă dar şi la şedinţe de consiliere socială şi psihologică de .....
Data: Oct 24, 2013
Interesul pentru pelerinajele în Israel se menţine ridicat, multe persoane mergând în aceste locuri binecuvântate de paşii, de misiunea, de cuvintele, faptele şi minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru a ajunge .....
Data: Oct 24, 2013
Astfel, ierarhul nostru va fi prezent astăzi, 24 octombrie, când facem pomenirea Sfântului Mare Mucenic Areta, în mijlocul credincioşilor din parohia Cecălaca, protopopiatul Luduş unde va târnosi biserica cu hramul .....
Data: Oct 24, 2013
Prima zi a programului „Sămânţa Semănătorului” s-a derulat prin ore de cateheză legate de „Pilda Semănătorului”. Le-au fost citite şi alte pilde ale Mântuitorului Iisus Hristos şi li s-a arătat însemnătatea .....
Data: Oct 24, 2013
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a fost săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov de către părinţii profesori, în Paraclisul din cadrul acestei clădiri a şcolii, unde îşi .....
Data: Oct 24, 2013
„Printre problemele cu care se confruntă societatea noastră la acest început de mileniu este și exacerbarea violenței în planul concret al viețuirii umane. Violența are patologia ei, fie că e justificată de predispoziții genetice, .....
Data: Oct 24, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).