Luni, 21 iulie 2014, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chisinaului împreuna cu PC parinte Vlad Mihaila, consilier al Mitropoliei Basarabiei au avut o întâlnite cu tinerii din „Tabara de Spiritualitate Ortodoxa „APĂ DIN PIATRĂ”. Dupa cum aflam de la Biroul de presa al Mitropoliei Basarabiei, întâlnirea a avut loc la Centrul de Instruire si Agrement “Moldtelecom” din Ivancea, Orhei. Tabara este organizata de Asociatia de Spiritualitate si Cultura Româneasca “UNITATE” si unde participa tinerii din parohiile Mitropoliei Basarabiei. Tema discutiei a fost: „Tineretea- temelia credintei”. Tinerii au avut ocazia sa auda marturisirile vorbitorilor cum si cine le-a altoit credinta în Dumnezeu, ce a însemnat sa marturisesti credinta în vremuri de prigoana a Bisericii si de interzicere a oricaror forme de manifestare religioasa si de ce este bine sa descoperi pe Dumnezeu din tinerete.PS Antonie si-a amintit de primele îndemnuri ale mamei sale, pe nume Teodora, de a merge la biserica, de a respecta postul si de a se împartasi cu Sfintele Taine dupa rânduiala crestina, subliniind, între altele: „Mama mea, odihneasc-o Bunul Dumnezeu în lacasele Sale pline de lumina, este pentru mine cea mai mare învatatoare, pentru ca m-a învatat sa fiu crestin. Ea a fost cea care, în acele timpuri de prigoana a tot ce era crestinesc, a tinut aprinsa candela credintei în familia noastra. Ei îi datorez tot ce s-a întâmplat pe plan religios cu mine. De aceea, zic ferice de copiii care au mame crestine. Este cea mai mare comoara sa ai o mama cu credinta în Dumnezeu”.Parintele Vlad a vorbit si el despre felul cum tatal sau Lazar îi învata de mici sa se straduiasca sa faca numai bine. „Sa faceti bune, ca rau are cine”, era îndemnul pe care îl repeta des tatal parintelui, dorind sa-si creasca pe cei opt copiii ai sai oameni buni, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de cei nevoiasi.Vorbitorii s-au referit si la provocarile moderne din viata tinerilor, pe care i-a îndemnat parinteste sa le treaca cu întelepciune, rabdare si credinta în ajutorul lui Dumnezeu.În parte a doua a întâlnirii, tinerii au avut ocazia sa primeasca raspunsuri la întrebari pe diferite teme religioase. Întâlnirea s-a desfasurat într-o atmosfera duhovniceasca, unde tinerii au aflat raspunsuri la diferite întrebari care îi framânta.La organizarea Taberei „APĂ DIN PIATRĂ” au contribuit Centrul Crestin Misionar Ortodox din Statele Unite si Departamentul Politici Pentru Relatia cu Românii de Pretutindeni.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 592
Id: 42683
Data: Jul 24, 2014
Imagine:

Data: Jul 24, 2014

Data: Jul 24, 2014

Data: Jul 24, 2014

Data: Jul 24, 2014

Data: Jul 24, 2014

Data: Jul 24, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).