Cu binecuvantarea Preasfințitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, in ziua de miercuri, 13 martie 2013, in sala festiva a Protopopiatului Oradea s-a desfasurat o noua intalnire din cadrul Proiectului FORTE – Formare trainica pentru parteneriat social, cofinantat din Fondul Social European prin POSDRU 93/3.3/S/62277 si implementat de Federatia Filantropia , in parteneriat cu Instituto de Formation Integral (IFI) și SC Global Commercium Development S.R.L.Intalnirea s-a desfașurat sub forma unui atelier de lucru in care a fost parcursa o noua etapa a procesului de realizare a planificarii strategiei Eparhiei Oradiei. De la inceputul acestui proces, pana in prezent, au fost realizate: viziunea, misiunea, precum și direcțiile și obiectivele strategice și obiectivele operaționale pentru cele doua domenii alese, respectiv domeniul social și dezvoltarea capacitații organizatorice la nivelul Centrului Eparhial al Episcopiei Oradiei, dupa cum a precizat Pr. Laurentiu Lazar.Urmatorul pas in cadrul planificarii strategice este realizarea planului de activitați. Deoarece procesul de realizare a strategiei este unul participativ, și in cadrul acestei intalniri a fost cerut aportul preoților din Eparhia Oradiei care au venit cu propuneri concrete de activitați, ce urmeaza a fi incluse in planul operațional pentru primul an de implementare a strategiei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 672
Id: 29135
Data: Mar 14, 2013
Imagine:
Centrul social de zi pentru persoane varstnice Mitropolit Firmilian , al Arhiepiscopiei Craiovei, a organizat, astazi, 14 martie 2013, o actiune caritabila la Spitalul Judetean de Urgenta .....
Data: Mar 14, 2013
Cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, la Facultatea de Teologie Ortodoxa Ilarion V. Felea din cadrul Universitatii Aurel Vlaicu din Arad s-au desfasurat, .....
Data: Mar 14, 2013
In legatura cu propunerile unor ierarhi ortodocsi romani privind revizuirea textului Constitutiei Romaniei, precizam:Potrivit Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii .....
Data: Mar 14, 2013
Judetul Olt va fi reprezentat la etapa nationala de la Cluj-Napoca, in perioada 1-5 aprilie 2013, de catre eleva Dorina Stuparu, din clasa a VII-a de la Şcoala Gimnaziala Comani din .....
Data: Mar 14, 2013
Sanctitatii Sale Papa FRANCISC Cetatea Vaticanului Sanctitatea Voastra,Biserica Ortodoxa Romana se alatura acestor momente de bucurie ale Bisericii Romano-Catolice, ca urmare a alegerii .....
Data: Mar 14, 2013
Noul Papa este cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio care si-a ales numele de Francisc. Papa Francisc este primul sud-american ales in fruntea Bisericii Romano Catolice. Fum alb a .....
Data: Mar 14, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
