]]>Sâmbătă, 21 februarie 2015, începând cu ora 10:00, în Aula Mică a Facultății de Teologie Ortodoxă din Aba-Iulia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irienu a avut loc întâlnirea anuală a coordonatorilor Centrelor cultural-catehetice din Eparhia Alba Iuliei. În acest sens, au fost invitați să participe 23 de preoți din cele două județe, respectiv Alba și Mureș, ancorați în activitatea catehetică, 19 dintre ei coordonând deja, pe lângă parohiile pe care le păstoresc, câte un Centru cultural-catehetic, iar 4 dintre ei au asistat în calitate de observatori, deoarece, având centre catehetice în formare, doresc să pună în practică experiențele împărtățite de către colegii lor coordonatori. „La întâlnire a participat ca delegat al Înaltpreasfinției Sale și coordonator al Sectorului cultural al Eparhiei, Părintele Dr. Florin-Spiridon Croitoru, Consilier cultural, care, în cuvântul de deschidere al Sfinției Sale, ne-a transmis mesajul Ierarhului nostru, ne-a prezentat tematica omagială și comemorativă din acest an și ne-a prezentat ideea organizării unei manifestări ample, în toamnă, în cadrul căreia, fiecare Centru cultural-catehetic să participe cu un program cultural sau catehetic. Pe urmă, în calitate de coordonator al Biroului de cateheză parohială, am redat raportul-sinteză al activității mele catehetice pe perioada anului trecut, prin intermediul unui material power-point. Prezentarea mea fost urmată de vizionarea materialului video cu Miniproiectul Împreună pentru o viață nouă în Hristos. Acest proiect, inițiat de către Părintele Sergiu Andone, paroh al enoriei Bistra Mureșului, a fost desemnat câștigător la nivel de Eparhie, iar apoi, la București, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a premiat, într-un cadru festiv, această frumoasă activitate a Centrului cultural-catehetic Sfântul M. Mc. Pantelimon de la Bistra Mureșului”, a precizat Preot Florin Parasca, Inspector pentru Cateheza parohială. După această trecere în revistă, fiecare părinte coordonator a prezentat activitățile Centrului cultural-catehetic pe care îl coordonează, care a avut ca scop împărtășirea și schimbul de experientă la nivel colegial. Ce s-a remarcat în urma acestor succinte dări de seamă, a fost faptul că, pe lângă activitățile catehetice tematice, fiecare preot coordonator, și-a pus amprenta asupra acțiunilor și asupra modalităților de implementare, dând astfel un specific Centrului pe care îl conduce.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 620
Id: 49163
Data: Feb 26, 2015
Imagine:
]]>La Catedrala Episcopală ,,Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel’’ din Deva, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a oficiat marţi, 24 .....
Data: Feb 26, 2015
]]>Creştinii ortodocşi arădeni au participat, la Slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia, pe parcursul primelor patru zile ale săptămânii I din Postul Mare, se citeşte unul din cele .....
Data: Feb 26, 2015
]]>Protopopiatul Dorohoi a organizat marţi, 24 februarie 2015, o conferinţă în cadrul „Serilor catehetice părintele Ilie Cleopa“, pentru credincioşii de la parohiile dorohoiene. Tema serii a fost .....
Data: Feb 26, 2015
]]>În Duminica Lăsatului sec de brânză, 22 februarie 2015, Parohia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” a primit vizita Preasfințitului Timotei, Episcopul Ortodox Român al .....
Data: Feb 26, 2015
]]>Românii ortodocși din Innsbruck au participat la prima slujbă arhierească săvârșită în orașul lor, duminică, 22 februarie 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, .....
Data: Feb 26, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).