Preoţii şi preotesele din două protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor au participat, de duminică seara până ieri după-amiază, la conferinţa derulată sub titlul "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie". Preotesele au avut un program special, în cadrul căruia au discutat tema "Slujirea preotesei - rol, valoare, misiune". Duminică seara a fost prezentat programul conferinţei, iar după rularea unui film, participanţii au asistat la rugăciunea de seară în paraclisul Centrului Cultural-Pastoral Durău. Luni dimineaţa, Înalt Preasfinţitul Teofan a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău, care a fost urmată de cuvântul de binecuvântare al Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, adresat preoţilor şi preoteselor. Părintele Daniel Ţăranu de la parohia "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" Cristeşti, Protopopiatul Botoşani, a susţinut tema "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie". A urmat împărţirea pe grupe a preoţilor în cadrul sesiunii în care s-a abordat situaţia primei întâlniri a unui preot cu tinerii care doresc să primească Taina Cununiei. În acelaşi timp, preotesele au format ateliere în care au vorbit despre viaţa de familie.
Despre viaţa şi misiunea preotesei în lumea contemporană
În cadrul celei de-a doua sesiuni, pr. Cătălin Constantin Urserescu de la parohia Valea Lupului, Protopopiatul Iaşi, a prezentat referatul "Taina Sfântului Botez - Provocări pastorale actuale", în care a expus prevederile legate de Taina Sfântului Botez: timpul săvârşirii Sfântului Botez, modul în care este ales numele creştin al copilului, rugăciunile care se citesc mamei la opt zile şi la 40 de zile după naştere, aspecte legate de împărtăşirea pruncului nou botezat, pomenirea numelor copiilor morţi sau avortaţi în slujbele Bisericii etc. În acest timp, preotesele au avut discuţii specifice despre viaţa şi misiunea preotesei în lumea contemporană. Luni seara, de la ora 17:00, programul a continuat cu rularea unui film şi cu discuţii în plen pe baza unor întrebări adresate de preoţi.
Ieri-dimineaţă, IPS Teofan a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Durău, iar de la ora 10:00 a debutat a IV-a sesiune, în care s-a vorbit despre situaţia în care un preot paroh se întâlneşte pentru a treia oară cu tinerii care doresc să se cunune şi cu naşii lor. Sesiunea a IV-a a preoteselor a fost moderată de Înalt Preasfinţitul Teofan, care a răspuns mai multor întrebări adresate de soţiile preoţilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 713
Id: 14264
Data: Jun 8, 2011
Imagine:
Deschiderea oficială a proiectului a avut loc în Sala de Conferinţe a seminarului, în prezenţa elevilor seminarişti şi a profesorilor. Pr. prof. Ioan Mihoc a rostit un cuvânt de bun-venit, arătând importanţa activităţilor .....
Data: Jun 8, 2011
Corul "Sanctus" al Catedralei mitropolitane din Iaşi va susţine duminică, 12 iunie 2011, de la ora 18:00, un concert de muzică sacră în Catedrala ieşeană. Evenimentul va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul .....
Data: Jun 8, 2011
Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Roman a participat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Bãcãuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacãului, la Concursul Naţional de .....
Data: Jun 8, 2011
La sediul Protopopiatului Huşi a avut loc ieri conferinţa administrativã din aceastã lunã. Tema cu titlul ,,Darul sfânt al vieţii şi combaterea pãcatelor împotriva acestuia" a fost susţinutã de cãtre pr. Iulian .....
Data: Jun 8, 2011
Elevii claselor a VIII-a de la Liceul Teologic Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea au fost prezenti astazi, 8 iunie, la Festivitatea de incheiere a cursurilor. De dimineata, in curtea liceului, copiii au participat alaturi de diriginti si profesori la slujba de Te Deum. Ne bucuram, .....
Data: Jun 9, 2011
Centrul socio-medical Sfantul Mucenic Pantelimon - Lacu Sarat, de langa Braila, a gazduit astazi, 8 iunie, o noua sesiune de formare in cadrul Proiectului Alege Şcoala! . La intrunire au participat 16 preoti din Protopopiatul Tecuci. Preotii au inteles ca trebuie identificati copiii care .....
Data: Jun 9, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).