]]>Cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Ioachim în sala de conferinţe a Protopopiatului Bacău, a avut loc, în ziua de 26 ianuarie a.c., întrunirea Biroului de Cateheză al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La această întrunire au fost prezenţi preoţii responsabili cu activitatea catehetică în cele şase protopopiate. „Activitatea catehetică este necesară timpurilor actuale pe care Biserica ne îndeamnă a le parcurge neclintiţi în credinţă şi ascultare”, a spus în cuvântul de deschidere, preotul protopop Costică Busuioc. În cadrul dezbaterii au avut loc mai multe discuţii cu privire la activitatea catehetică desfăşurată în protopopiatele Arhiepiscopiei şi cum se pot eficientiza aceste activităţi. „Între subiectele dezbătute au fost implementarea Concursului catehetic naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu” din perioada 15 decembrie 2014 – 21 mai 2015, continuarea proiectului Hristos împărtăşit copiilor, crearea unor proiecte catehetice proprii fiecărui protopopiat pentru perioada verii și implementarea în parohii a proiectului Calea Mântuirii”, a declarat preotul Daniel-Ionel Marari, directorul Centrului Catehetic ”Cuvioasa Parascheva”, din cadrul Sectorului Cultural al Administraţiei Eparhiale.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 615
Id: 48096
Data: Jan 28, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, la Biserica ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, din cadrul Protoieriei Piteşti, au .....
Data: Jan 28, 2015
]]>În ziua de prăznuire a aducerii moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, 27 ianuarie 2015, la Protoieria Câmpulung Muscel, în sala Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, s-au .....
Data: Jan 28, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sala festivă a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a avut loc, în zilele de 26 şi 27 .....
Data: Jan 28, 2015
]]>Prin programul Episcopiei Ortodoxe a Italiei de ajutorare a persoanelor pribege, Parohia ”Zămislirea Maicii Domnului” din Roma a pregătit pachete cu mâncare pentru nevoiaşi, informează .....
Data: Jan 28, 2015
]]>După ce duminică, 1 februarie, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin, luni, 2 februarie, .....
Data: Jan 28, 2015
]]>Marţi, 27 ianuarie 2015, a avut loc la Centrul Eparhial şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial şi a Adunării Eparhiale. Programul zilei a început la ora 7:00, când a fost oficiată .....
Data: Jan 28, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).