Intalnirea tinerilor din Botosani

]]>Sute de tineri din Botosani,dar și din alte zone ale țării, participă zilele acestea la prima ediție a workshop-ului Tânărul Botoșănean, eveniment organizat de Asociația Tinerilor Ortodocși Români. Sâmbăta aceasta, Sfânta Liturghie a fost oficiată la Biserica Sfântul Proroc Ilie, din Botoșani, de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prilej cu care a adresat şi cuvânt de învăţătură tinerilor prezenți, după cum informează doxologia.ro „Acești doi părinți - duhovnicii Paisie Olaru şi Cleopa Ilie, pe care voi veți încerca în aceste zile să-i cunoașteți, cred că pot să ne mărturisească secretul tinereții lor, chiar dacă erau bătrâni. Acești părinți îmbunătățiți au avut trei lucruri în viață pe care le-au urmat și care au alimentat tinerețea bătrâneții lor. În primul rând, mă refer la legătura lor cu Dumnezeu, la care au ținut enorm de mult. Al doilea lucru este rădăcina lor cu pământul neamului românesc, despre care vorbeau în cuvinte alese, entuziaste. În cel de-al treilea rând, pentru că erau foarte mulți creștini din lume care veneau la chilia lor să fie învățați, cei doi părinți le vorbeau despre valorile familiei- despre tată, despre mamă, despre copii și educația lor. Vă îndemn din tot sufletul să vă apropiați de chipurile părinților Paisie Olaru şi Cleopa Ilie - ale căror chipuri observ că le aveți pe ecusoanele voastre, căci au multe a vă grăi”. În programul întrunirii ce a debutat ieri şi se va încheia mâine sunt cuprinse activităţi religioase, culturale, de cunoaştere şi de recreere cu scopul de a dobândi noi prieteni și noi abilităţi şi puţin timp pe care să-l înveşnicească. Întâlnirea de la Botoşani este organizată de filială locală a Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români, coordonată de părintele Marian Macuc, în colaborare cu Protopopiatul Botoşani.

Download: Click for download attached file: Intalnirea tinerilor din Botosani

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 487

Id: 56401

Data: Sep 27, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).