Intalnirea tinerilor ortodocsi din Protopopiatul Castellon, Spania

]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei s-a desfăşurat sâmbătă, 12 decembrie 2015, la Puerto de Sagunto, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Castellon (Spania). Au participat peste 120 de persoane din 14 parohii ale Protopopiatului de Castellon. Evenimentul a debutat cu un moment de Rugăciune. A urmat apoi o prezentare a temei: Sfânta Scriptură în viaţa tinerilor de azi, susţinută de Pr. Vasile Pop, iar după un moment de dezbatere, participanţii s-au împărţit pe segemente de vârstă în 5 grupe mari şi au participat la atelierele tematice coordonate de Pr. Protos. Siluan Şandor, Pr Valentin Lupaşcu, Pr Vasile Pop, Oana Stoenoiu şi Andrea Pop. Din cadrul discuţiilor şi a concluziilor prezentate redăm câteva: - tinerii au nevoie să citească Sfânta Scriptură pentru a afla calea cea adevărată, pentru a identifica adevăratele modele şi modelul suprem- Hristos Domnul; pentru cunoaşterea Adevărului, pentru a fi călăuziţi corect etc; - tinerii au concluzionat că piedicile în a citi Sfânta Scriptură sunt: dezinteresul, lipsa educaţiei religioase, internetul, lenea, puţina credinţă, propaganda mass-media etc. Ca şi soluţii pentru aceste obstacole au propus: o mai bună gestionare a timpului, rugăciunea, cateheza, studiul biblic, frecventarea sfintelor slujbe, îndrumarea în cadrul familiei etc. Spre finalul întâlnirii tinerii au participat la un concurs de cunoştinţe biblice, iar în încheiere, fiecare grup Nepsis de tineri din parohiile prezente la acest eveniment, au primit o Diplomă de participare. După acordarea Diplomelor, toţi cei prezenţi s-au bucurat de o agapă, pregătită de gazdă, Parohia Puerto de Sagunto. La final, au fost adresate mulţumiri Părintelui paroh Valentin Lupaşcu, voluntarilor şi credincioşilor din parohia Puerto de Sagunto pentru baza logistică, frumoasa găzduire şi implicarea deosebită în organizarea acestui eveniment.

Download: Click for download attached file: Intalnirea tinerilor ortodocsi din Protopopiatul Castellon, Spania

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 452

Id: 59392

Data: Dec 14, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).