Intampinarea Domnului la Biserica Mantuleasa din Craiova

În Duminica a 17-a dupa Rusalii, sarbatorita anul acesta împreuna cu praznicul împaratesc “Întâmpinarea Domnului”, Biserica "Adormirea Maicii Domnului – Mântuleasa” din Craiova a primit vizita chiriarhului locului, Înaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Irineu, dupa cum ne-a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.Numerosi credinciosi au participat cu acest prilej la Sfânta Liturghie arhiereasca oficiata de Mitropolitul Olteniei împreuna cu un sobor de preoti si diaconi. Evenimentul liturgic a fost transmis în direct de postul regional de televiziune TVR 3 Craiova.La finalul slujbei religioase, IPS Parinte Irineu a pus la inima credinciosilor cuvânt de învatatura, subliniind faptul ca praznicul Întâmpinarii Domnului este prezent în Biserica noastra ortodoxa la fiecare Sfânta Liturghie. „Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos este prezenta în Biserica noastra la fiecare Sfânta Liturghie. Caci de fiecare data spunem împreuna cu Dreptul Simeon: Acum slobozeste pe robul tau Stapâne. Şi de îndata mintea ni se duce la cuvintele ce încheie Marturisirea de credinta ortodoxa, Crezul: Astept Învierea mortilor si viata veacului ce va sa vie. Şi tot cu Dreptul Simeon suntem la Sfânta Liturghie atunci când primim Trupul si Sângele Mântuitorului Hristos, asteptând primirea Domnului spre a fi împreuna cu El în viata vesnica. Asadar, cele doua Sfinte Evanghelii rânduite spre a fi citite în aceasta zi la Sfânta Liturghie, vindecarea fiicei femeii cananeence si Întâmpinarea Domnului de catre Dreptul Simeon, ne sunt prezentate într-un frumos buchet de învataturi spre bucuria si folosul nostru duhovnicesc, spre nadejdea în viata vesnica, pe care ne rugam întotdeauna Bunului Dumnezeu sa o dobândim, spre a fi si noi împreuna cu dreptii în Împaratia cereasca a Tatalui, a Fiului si a Sfântului Duh, Amin!”, a încheiat IPS Irineu.Biserica Mântuleasa - repere istoriceBiserica Mântuleasa a fost ridicata în jurul anului 1790, având o forma arhitecturala tipic munteneasca. Sfântul lacas a fost construit pe fundatiile unei biserici de lemn mult mai veche pe care istoricii o dateaza în jurul anilor 1680, fiind ctitorita de catre Despina Doamna. Biserica avea si un cimitir adiacent, care a existat pâna la mijlocul secolului al XIX-lea când, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cimitirele au fost desfiintate de pe lânga biserici. Sfântul lacas a fost restaurat integral la sfârsitul secolului al XIX-lea, când au fost adaugate turnurile de la intrare si a capatat stilul arhitectural neoclasic, pictura fiind realizata de catre cunoscutul pictor Costache Petrescu. Biserica Mântuleasa este declarata monument istoric, fiind inclusa în lista monumentelor istorice din judetul Dolj. Printre slujitorii bisericii care au marcat istoria Bisericii Mântuleasa amintim pe preotul Ilie Dumitrescu, cel care a refacut biserica în secolul XX, preotul Dimitrie Ciuciu, care a avut de suferit din cauza prigoanei comuniste, si pe preotul prof. Alexie Buzera, cunoscut profesor de muzica bisericeasca.Începând cu anul 2011, Biserica Mântuleasa a intrat într-un amplu proces de restaurare si consolidare în cadrul unui proiect finantat din fonduri europene, sfântul locas fiind resfintit, în urma finalizarii acestor lucrari, în data de 3 noiembrie 2013 de catre IPS Parinte Mitropolit Irineu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 628

Id: 37882

Data: Feb 2, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).