Învaluiti în bucuria Învierii Domnului, preotii din Cercul Pastoral Sinaia s-au intrunit astazi 29.04.2014 la Parohia Ghiosesti, Protoieria Campina, Jud. Prahova, oficiind Sfanta Liturghie in sobor. In prezenta unui numar mare de credinciosi. Predica zilei a fost tinuta de Pc. Pr. Grosu Ion de la Parohia Poiana Tapului.Dupa Sfanta Liturghie s-a dat citire referatului sustinut de Pc. Pr. Cotoapa Daniel de la Parohia Sinaia I cu tema "Despre Sfanta Euharistie" apoi discutii pe marginea temei prezentate si apoi unele problem de ordin administrativ-pastoral a declarat Pc Pr. Carciu Gabriel, coordonatorul Cercului Pastoral Sinaia.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 661
Id: 40250
Data: Apr 29, 2014
Imagine:
Acesta a fost conceput în ideea de a salva ceea ce se află în biserica-monument, ctitorită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Lucrările lăcaşului de închinăciune au început în luna iunie a anului .....
Data: Apr 29, 2014
Sâmbătă, 3 mai, de la ora 18:00, un sobor de preoţi va sluji Privegherea, iar duminică dimineaţă, de la ora 9:00, se va săvârşi Sfânta Liturghie. Pe lângă credincioşii din Iaşi, la serbarea celui de-al doilea hram al mănăstirii .....
Data: Apr 29, 2014
Cu acest prilej, ierarhul va sfinţi casa parohială ridicată în ultimii ani lângă Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor“ din localitate. După cum ne-a relatat pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1, Parohia .....
Data: Apr 29, 2014
Credincioşii din parohiile romaşcane au participat duminică, 27 aprilie 2014, la un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului - Pantanassa. Reprezentarea Maicii Domnului este o copie a icoanei făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos. După cum ne-a .....
Data: Apr 29, 2014
Au participat peste 30 de instituţii de învăţământ din Cahul şi din împrejurimi care au expus picturi, ornamente şi felicitări cu tema „Paştile, între trăire şi manifestare“. Evenimentul a fost organizat la .....
Data: Apr 29, 2014
Şedinţa a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Pe lângă problemele administrative, pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, a prezentat tema .....
Data: Apr 29, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).