]]>Joi, 4 decembrie 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Cercul pastoral-misionar „Horezu 2” s-a întrunit în Parohia Bogdănești, comuna Tomşani, judeţul Vâlcea. Întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar „Horezu 2” a fost dedicată „Anului omagial al Sfinților Martiri Brâncoveni şi Tainei Sfintei Euharistii”, potrivit arhiram.ro. Întrunirea a debutat cu Sfânta Liturghie şi a continuat cu Taina Sfântului Maslu, săvârşit de preoţi din cadrul Cercului pastoral-misionar. După slujbă, lucrările Cercului au continuat cu dezbaterea temei „Anul omagial Euharistic şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. În prezentare, preotul paroh Stelian Dăscălete, susţinătorul temei, a ţinut să sublinieze că „cinstirea memoriei Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu este o datorie de conştiinţă a întregului popor român”. Sub preşedinţia preotului Constantin Dumitrescu, responsabilul Cercului pastoral-misionar „Horezu 2”, partea a doua a întâlnirii a fost marcată de analizarea problemelor curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă preoţii din Protoieria Horezu, cât şi activităţile extraşcolare privind pregătirea copiilor pentru aprofundarea şi transmiterea sentimentului şi obiceiurilor de Crăciun ale creştinului ortodox român în acest mileniu secularizat. Următoarea întâlnire a preoţilor din cadrul Cercului preoţesc „Horezu 2” va avea loc miercuri, 25 februarie 2015, la Parohia Foleştii de Jos, în Biserica parohială „Sfinţii Trei Ierarhi”.
Download: Click for download attached file: Intrunirea Cercului pastoral-misionar Horezu 2
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 642
Id: 46077
Data: Dec 5, 2014
Imagine:
]]>Mâine, 06 decembrie 2014, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Catedrala Episcopală din Deva îşi sărbătoreşte hramul. .....
Data: Dec 5, 2014
]]>Biserica Ortodoxă Română o sărbătorește pe 4 decembrie pe Sfânta Mare Muceniță Varvara. Aceasta mai este cunoscută și ca ocrotitoarea minerilor. Multe lăcașuri de cult din țară, dar și .....
Data: Dec 5, 2014
]]>Vineri, 5 decembrie 2014, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, Părintele Dan Hognogi, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, însoţit de membri ai .....
Data: Dec 5, 2014
]]>Răspunzând îndemnurilor Sfântului Sinod și ale Părintelui Protopop Bogdan Ionuț Stancu, adresate la începutul Postului Crăciunului, de a fi mai aproape de cei în nevoi, de cei .....
Data: Dec 5, 2014
]]>La sărbătoarea Sf. Ier. Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio .....
Data: Dec 5, 2014
]]>Sfânta Muceniţă Varvara a fost cinstită în mod deosebit în Salina Târgu Ocna din judeţul Bacău. Aici s-a amenajat un lăcaş de închinare ocrotit de sfânta pomenită pe 4 decembrie. .....
Data: Dec 5, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).