Intrunirea Cercului pastoral-misionar Mocod

Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, preotii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonati de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit duminica, 25 mai 2014, în Parohia Mogoseni din Protopopiatul Nasaud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, în prezenta credinciosilor din aceasta parohie, soborul celor 12 preoti slujitori, alaturi de parintele paroh Carafa Alin, au savârsit Acatistul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.În cuvântul rostit la finalul slujbei acatistului, potrivit Radio Renasterea, pr. Zinveliu Gavrila de la Parohia Alunis a vorbit credinciosilor despre coruptia materiala si coruptia spirituala. El a subliniat ca de multe ori si noi ne stricam prin vorbele noastre, prin gesturile si faptele noastre, si asa ajungem la coruptie spirituala, adica ne lasam subjugati de placerile acestei lumi si uitam de importanta sufletului. În încheiere, parintele paroh Carafa Alin a multumit tuturor preotilor prezenti.Acest eveniment de bucurie duhovniceasca, care se încadreaza în activitatea misionara a Cercului preotesc Mocod este al doilea din acest an. Urmatoarea întâlnire a preotilor din acest cerc va avea loc în prima duminica dupa Rusalii, în Parohia Nimigea de Jos.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 476

Id: 41001

Data: May 27, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).