]]>Comisia interortodoxă specială,înființată la inițiativa Synaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din luna martie 2014,s-a întrunit, între15-21 februarie 2015, la Centrul Patriarhiei Ecumenice dela Chambésy, Elveția. La această întrunire au participat reprezentanții celor 14 Biserici Ortodoxe Autocefale. Președinția întrunirii a fost asigurată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioannis de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la această reuniune, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, prin Înaltpreasfinţitul Părinte MitropolitNifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, însoţit de Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, Consilier patriarhal onorific. Obiectivul întrunirii a fost revizuirea textului intitulat “Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la realizarea idealurilor creștine de pace, libertate, frățietateși dragoste între popoareși înlăturarea discriminărilor rasiale”, care fusese adoptat de către cea de a III-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, desfăşurată la Chambésy, între 28 octombrie – 6 noiembrie 1986. Având în vedere că de la adoptarea acestui text au trecut 29 de ani, se impunea revizuirea sa, pentru a fi pregătit spre a fi prezentat Sfântului şi Marelui Sinod. În urma unor discuţii foarte intense, Comisia specială a adoptat, la această întrunire, în unanimitate, o versiune revizuită a cinci capitole din textul în cauză, urmând ca ultimele două capitole, care necesită un studiu mai aprofundat, să fie adoptate la cea de a 3-a şi ultima întrunire a acestei comisii, care va avea loc tot la Chambésy, între 29 martie – 5 aprilie 2015, după cum a precizatÎnaltpreasfinţitul Părinte MitropolitNifon.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 456
Id: 49077
Data: Feb 23, 2015
Imagine:
]]>Comisia interortodoxă specială,înființată la inițiativa Synaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din luna martie 2014,s-a întrunit, pentru a doua oară, între15-21 februarie .....
Data: Feb 23, 2015
]]>Ştim că Moise prin post s-a urcat în munte (leş. 24, 18.) Că n-ar fi îndrăznit să se apropie de vârful muntelui care fumega, nici n-ar fi cutezat să intre în nor, dacă n-ar fi fost .....
Data: Feb 24, 2015
]]>Credincioșii parohiei Văleni din comuna Sălătrucu, județul Argeș au avut bucuria de a participa duminică, 22 februarie 2015, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica satului de către .....
Data: Feb 24, 2015
]]>N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat prin post în paradis? Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou .....
Data: Feb 24, 2015
]]>Vineri, 20 februarie 2015, s-a constituit filiala Buzău a Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“ (APOR). Întâlnirea a avut loc la Sala Mare a Consiliului Judeţean, în prezenţa a .....
Data: Feb 24, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).