]]>Liderii religioşi din întreaga lume participă zilele acestea la reuniunea plenară a Comisiei „Credinţă şi Constituţie” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. Întrunirea are loc la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce”, Caraiman din judeţul Prahova, după cum informează Radio TRINITAS. În cadrul întrunirii sunt discutate problemele legate de migraţie, cooperarea între Bisericile membre şi situaţia creştinilor din zonele de război. Biserica noastră este reprezentată de o delegaţie condusă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. „Provocările din vremea noastră care afectează propovăduirea mesajului creştin sunt aceleaşi pentru toate confesiunile creştine şi anume, manifestarea secularismului, manifestarea ateismului şi materialismului de toate categoriile. Toate acestea sunt elemente comune care ne unesc pentru a găsi soluţii pentru combaterea lor. Trebuie să ştim că această comisie reprezintă de fapt cea mai importantă din cadrul Consiliului Ecumenic pentru că aici se dezbat teme teologice unde se încearcă să se identifice ceea ce ne desparte pe noi creştinii şi în această activitate de reflecţie şi gândire teologică s-ar putea găsi şi elemente comune”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. Foto: Ziarul Lumina
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 584
Id: 52906
Data: Jun 18, 2015
Imagine:
]]>Duminică, 14 iunie, la Reggio Emilia, a avut loc manifestarea culturală dedicată celor 126 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu, după cum informează episcopia-italiei.it După .....
Data: Jun 18, 2015
]]>La 17 iunie 2015, în biserica Parohiei Bolintin Deal I s-au desfăşurat lucrările conferinţei pastoral-misionare semestriale cu preoţii din Protopopiatul Bolintin, potrivit .....
Data: Jun 18, 2015
]]>Joia aceasta a avut loc festivitatea de încheiere a anului școlar la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Cei mai buni dintre elevi au fost felicitați și premiați pentru .....
Data: Jun 19, 2015
]]>Pe Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului constructorul înaintează executând lucrări de la vest la est conform graficului de execuție. Cei peste 300 de muncitori sunt concentrați în .....
Data: Jun 19, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, a avut loc joi, 18 iunie 2015, ceremonia de final de an şcolar la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan .....
Data: Jun 19, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).