Serbarea de la Putna 2021 a fost organizată ca „un complex de activități pentru tineri și cu tinerii români de pretutindeni, ca să-i putem nutri cu seva puternică a trecutului, pentru pregătirea viitorului”, a spus Președintele Academiei duminică la Cluj. Manifestarea i-a omagiat pe studenții care au făcut Prima Serbare de la Putna, acțiune înscrisă într-un program de țară, a mai spus istoricul.

În 1861, sub păstorirea Sf. Ier. Andrei Șaguna, se înființase ASTRA – Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. În 1868, intelectualii transilvani au protestat contra politicilor statului austro-ungar prin Pronunciamentul de la Blaj. Iar în 1892 a fost trimis Memorandumul românilor din Transilvania pentru drepturile lor către împăratul de la Viena.

„Pe vremea aceea, oamenii politici și mai tineri, și mai bătrâni aveau un program de țară în mintea lor, care pleacă de la 1848 și vine până în 1918, când s-a făcut țara”, a subliniat academicianul.

Legătura serbării cu Transilvania

Tinerii de la 1871 îl puneau pe Ștefan cel Mare în centrul serbării „pentru că el simboliza unitatea românească”, a explicat istoricul. „Ștefan cel Mare a stăpânit aproape 100 de sate și două cetăți mari în Ardeal de-a lungul vremii. Era al patrulea om ca bogăție din Ardeal. Iar un împărat din vremea aceea de la Viena s-a înțeles cu el să devină guvernator al Transilvaniei.”

„În Cronicile Țării Românești, Ștefan figurează 17 ani ca voievod al Țării Românești, pentru că de atâtea ori a intervenit în Țara Românească să pună domn credincios și pravoslavnic, care să nu se dea cu turcii.”

Sfântul domnitor apare astfel „nu numai domn al Moldovei. Apare conducător al Transilvaniei și domn al Țării Românești. N-a fost efectiv, nu a reușit să le pună la un loc, dar a reușit să le conducă, să le domine”, a spus profesorul. „Exemplul venea de la Ștefan cel Mare.”

De aceea, Prima Serbare de la Putna trebuia să aibă loc în 1869, când se împlineau 400 de ani de la sfințirea mănăstirii unde sfântul domnitor își doarme somnul de veci. Dar a fost amânată din cauza frământărilor din Europa.

Acad. Ioan-Aurel Pop a amintit că în 1859 „se uniseră numai Muntenia, Oltenia și o parte a Moldovei: Moldova dintre Carpați și Prut, plus trei județe din sudul Basarabiei, loc care se cheamă Bugeac și care se întâmplase ca de câțiva ani să fi revenit Moldovei. Cam atât”.

Cea mai mare parte a poporului român și a pământurilor românești erau cuprinse în imperii străine, iar Transilvania, „nu apucase niciodată să aibă o organizare politică românească … decât așa, cât o clipire de geană, pe vremea lui Mihai Viteazul”, a mai amintit profesorul.

„Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul, Bucovina erau sub stăpânirea unui imperiu care se chema atunci Austro-Ungar. Până atunci se chemase Austriac, sau, mai corect, Habsburgic. Dobrogea încă era, de vreo 450 de ani, ocupată de Imperiul Otoman”, a adăugat el.

„Lăsăm deoparte pe mulțimile de români din Balcani, aromâni, sau macedoromâni, megleno-români, istro-români, care trăiau în Imperiul Otoman atunci sau în câteva state creștine abia înfiripate – sau reînfiripate, cum era Grecia. Deci mai mult de jumătate dintre români trăiau atunci în afara României.”

Un imperiu cu picioare de lut

„Și atunci opera acestor tineri care s-au strâns atunci ca să reușească să adune energiile naționale într-o zi de Sfântă Mărie Mare, [a fost] o operă extraordinară”, a remarcat Președintele Academiei.

Ei înțelegeau că Imperiul Austro-Ungar, care a durat doar 51 de ani, nu putea rezista, din moment ce, în el, minoritățile – cehii, slovacii, croații, rutenii, polonezii, sârbii și românii – reprezentau mai mult de jumătate din populație.

„Prin urmare, să ne gândim la acești oameni. Gândiți-vă că Alecsandri scrisese Hora Unirii, Kogălniceanu spusese atât de frumos că patria e pentru el tot locul pe care se vorbește românește”, a menționat academicianul. „Să ne gândim că toți acești oameni erau din Moldova. Kogălniceanu chiar cu familie de pe Cogâlnic, adică din Basarabia. Să ne gândim cu drag la ei.”

„Să nu mai vorbim de rău Moldova, pentru că facem un păcat. În Moldova sărăcia a fost poate a trupurilor, dar nu a fost a sufletelor și nici a minților”, a mai spus Ioan-Aurel Pop.

„Spiritele tutelare ale culturii românești s-au născut în cea mai mare parte între Carpați și Nistru: Mihai Eminescu, cel mai mare poet, Ion Creangă, cel mai mare povestitor, Dimitrie Cantemir, primul savant european, George Enescu, cel mai mare compozitor, Ciprian Porumbescu, care ne-a dat Balada; Nicolae Iorga, cel mai mare istoric al tuturor românilor, Sadoveanu, cel mai mare autor de romane istorice”.

Naționalismul este iubire

„Firește că noi astăzi ne gândim câteodată cu păcat. Și, când vorbim în felul acesta, unii ne condamnă și ne spun că suntem naționaliști”, a continuat Președintele Academiei.

„Dar, pentru mine, cuvântul «naționalist» înseamnă «a-ți iubi națiunea». Și nu cred că iubirea e vreun păcat.”

„Astăzi ne-am risipit în patru vânturi, ca atunci. Dar poate că ne vom aduna din nou. Și nu putem decât să ne înclinăm în fața memoriei acelor făuritori de țară, să încercăm să le înțelegem efortul și să le urmăm cât de cât exemplul”, a mai spus el. Deși tinerii de la 1871 au învățat la universități străine, „nu le-a trecut prin cap să-și lase vatra și, mai ales, să-și piardă limba română și credința creștină”, a subliniat academicianul.

„Dacă ne vom prețui credința, țara, limba, adică tot ceea ce ne face pe noi oameni și români, atunci ne vor prețui și alții”, a avertizat el.

„Europa aceasta unită, spre a fi cu adevărat unită, nu poate fi altceva decât un concert al națiunilor unite, libere și egale. Nu noi am creat neamurile și popoarele. Dumnezeu le-a creat. Dacă le-am fi creat noi, le-ar fi desființat de mult. Dar neamurile nu le-am făcut noi și atunci nu e bine să le hulim – nici pe al nostru, nici pe al altora.”

Astăzi, când toate marile valori ale omenirii sunt puse sub semnul întrebării, „este bine să ne regăsim echilibrul în valorile și în virtuțile noastre verificate de istorie” a declarat academicianul.

„Viața noastră ca oameni e credința noastră. Dar viața noastră ca români e națiunea noastră. Întru ele ne-am născut și pe ele trebuie să le ducem mai departe”, a încheiat academicianul.

Foto credit: Radio Renașterea

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 303

Id: 74833

Data: Sep 21, 2021

Imagine: