Organizația Internațională pentru Caritate Creștin Ortodoxă (IOCC), partener al Federației Filantropia a Patriarhiei României, sprijină 31 de familii cu câte o sobă de gătit pe lemne.
Acțiunea socială va avea loc în cadrul Proiectului „Dezvoltarea abilităților de viață independentă la copiii din familii defavorizate”, finanţat de IOCC cu suma de 7.000 dolari.
Proiectul cuprinde realizarea unor activități educative adresate copiilor din 31 de familii cu posibilităţi financiare limitate, beneficiare ale organizațiilor membre ale Federației Filantropia, dar şi dotarea gospodăriilor acestor familii cu sobe de gătit pe lemne.
Au fost contactate și s-au identificat următoarele organizații membre care au printre beneficiarii lor cazuri sociale:
- Fundația Bucuria Ajutorului-Filiala Urlați – 3 familii;
- Fundația Solidaritate și Speranţă Iași – 2 familii;
- Asociația Filantropică Medical Creștină Christiana – Filiala Cluj – 2 familii;
- Asociația creștină de caritate și ajutor „Ovidenia Bacău 2005” – 3 familii;
- Asociația Centrul Diaconal ”Casa Creștină” Târgoviște – 1 familie;
- Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu – 3 familii;
- Asociația Filantropia Porolissum Sălaj – 1 familie;
- Asociatiei Filantropice Crestin-Ortodoxe” Sf. Vasile cel Mare”, Galati – 1 familie;
- Asociatia Vasiliada – 1 familie;
- Fundația Filantropia Timișoara – 2 familii;
- Asociația Filantropia Oradea – 2 familii;
- Asociația Filantropia Severin – 1 familie;
- Asociaţia Sfântul Voievod Ştefan Cel Mare Hârja – 1 familie;
- Asociaţia socio-culturală „Matei Basarab” Slobozia – 1 familie;
- Asociația Filantropia Ortodoxă Huși – 1 familie;
- Asociaţia „Filantropia Maramureșeană” – 1 familie;
- Asociația Filantropică „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” – 1 familie;
- Asociația Filantropia Arad – 1 familie;
- Fundația pentru Copii „Sfântul Sava” Buzău – 3 familii.
Sursă foto: pestre.ro
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 249
Id: 72156
Data: Dec 11, 2020
Imagine:
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul evenimentului aniversar online, „Continuitate şi tradiţie românească” – compania Antibiotice la împlinirea a 65 de ani de existență, vineri, 11 decembrie 2020:
Data: Dec 11, 2020
Volumul monografic „100 de ani. Timpuri și oameni la Liceul Teoretic Sfântu Nicolae”
Data: Dec 12, 2020
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la hramul Catedralei Mitropolitane „Sf. Spiridon Nou” din București. În omilia sa, Episcopul vicar patriarhal a vorbit despre viața Sfântului Spiridon, Arhiepiscopul Trimitundei. El a spus că sfântul și-a .....
Data: Dec 12, 2020
Părintele Episcop Ignatie a mers personal joi să le înmâneze daruri copiilor de la centrele de zi Sf. Gheorghe din Ghermănești și Sf. Stelian din .....
Data: Dec 12, 2020
11 cărți pentru copii din Librăria Cărților Bisericești vor avea o reducere de 35% din preț în perioada 18-20 decembrie 2020. Reducerea este valabilă pentru achizițiile făcute online.
Cele 11 titluri .....
Data: Dec 12, 2020
Mitropolia Banatului organizează online în data de 15 decembrie simpozionul internațional „3C: Comunicare, Consiliere, Comuniune”. Acesta .....
Data: Dec 12, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).