IPS Ciprian la Mănăstirea Ciolanu: Maica Domnului a ințeles că a fost chemată la implinirea unui plan dumnezeiesc

„Fecioară Maria a conștientizat că mesajul pe care Arhanghelul Gavriil i l-a transmis din partea lui Dumnezeu-Tatăl era unul extrem de important și a ințeles că ea este chemată să participe la implinirea unui plan dumnezeiesc”, a spus Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei in predica rostită sambătă la Mănăstirea Ciolanu.

„Trebuie să subliniem că in acel moment s-a produs zămislirea cea mai presus de fire sau intruparea Fiului lui Dumnezeu in pantecele ei neprihănit, prin lucrarea creatoare a Duhului Sfant”.

Ierarhul a spus că „sărbătoarea de astăzi este prilej de bucurie duhovnicească pentru toți creștinii ortodocși, mulțumindu-i cu recunoștință Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru faptul că s-a invrednicit să coopereze cu Dumnezeu Insuși la implinirea planului de mantuire a neamului omenesc de sub stăpanirea celui rău”.

La slujba de Buna Vestire au participat numeroși credincioși din proximitatea așezămantului monahal. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfantul Roman Melodul” al Eparhiei.

Inainte de inceperea Sfintei Liturghii, Teodor-Ionuț Insurățelu, secretar al Mănăstirii Ciolanu, a fost hirotesit ipodiacon, iar in timpul slujbei, Paul-Ștefan Mușat a fost hirotonit in treapta de diacon.

Arhiepiscopul Ciprian a sfințit trapeza Centrului Cultural-Educațional „Dionisie Romano” al Mănăstirii Ciolanu. Cantina a primit hramul „Sfantul Cuvios Eufrosin Bucătarul”.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 112

Id: 78037

Data: Mar 26, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).