Într-un mesaj adresat de Ziua Internaţională a Asistentului Medical, Arhiepiscopul Ioachim îi numeşte pe cei din această breaslă „luptători pentru ocrotirea darului sacru al vieții”.
„Alături de doctor, asistentul medical are un rol important în echipa medicală”, spune ierarhul, „fiind responsabil de consilierea, informarea, îngrijirea și recuperarea pacienților, aducând prin efortul și implicarea sa speranță și lumină în viața persoanelor afectate de boală”.
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a asociat profesia asistenţilor medicali cu figura ilustră a Reginei Maria, cea „supranumită mama răniților, în Primul Război Mondial”.
„Însă, dincolo de numele ilustre sau necunoscute ale asistenței medicale, din toate timpurile și locurile, rămâne jertfa unor oameni care și-au dedicat viața slujirii și vindecării aproapelui, iar această misiune este sublimă și merită toată atenția și prețuirea noastră”, a precizat ierarhul.
În încheierea mesajului, Arhiepiscopul Ioachim l-a rugat pe Dumnezeu „să apere, să dăruiască înțelepciune, pricepere, putere și răbdare tuturor celor care se jertfesc pentru ocrotirea celor aflați în suferință, cuprinși de boală sau în pericol de a-și pierde viața”.
„În această perioadă de criză medicală cauzată de noul Coronavirus îi considerăm pe toţi cei aflați în slujba asistenței medicale ca fiind apostolii vindecării cărora li s-a încredințat darul prin care, în chip tainic, lucrează Însuși Dumnezeu, Bunul Samarinean, aflat mereu la căpătâiul suferinzilor, îngrijind rănile mereu deschise ale umanității, dăruind sănătate sufletească și trupească”.
Sursă foto: Image Formation Foundation
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 260
Id: 70152
Data: May 12, 2020
Imagine:
Laboratorul Bacteriologic din Bălţi a primit, săptămâna trecută, din partea Episcopului Antonie 3.000 MDL şi mai multe pachete cu alimente destinate personalului sanitar care depune eforturi în stoparea pandemiei. Ierarhul a adresat un mesaj de încurajare medicilor, numindu-i „eroii .....
Data: May 12, 2020
Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a vorbit duminică despre importanţa şi misiunea unui lăcaş de cult.
El a explicat că .....
Data: May 12, 2020
Părintele Episcop Siluan a slujit duminică în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din localitatea Micherechi, în apropiere de granița cu România. El a vorbit despre relaxarea măsurilor de siguranță sanitară din Ungaria, exprimându-și speranța că participarea credincioșilor .....
Data: May 12, 2020
Ziua internaţională a asistenţilor medicali (International Nurses Day) a fost instituită în anul 1974 la iniţiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali, informează
Data: May 12, 2020
Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a oferit mai multor beneficiari echipamente și dispozitive medicale de maximă necesitate, având în vedere accesul .....
Data: May 12, 2020
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj în care a subliniat că „starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni”.
„Mai ales acum, când lumea trece printr-o perioadă tristă .....
Data: May 12, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).