Sicriul cu trupul Înaltpreasfințitului Părinte Pimen a ajuns miercuri seară la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Zeci de preoți suceveni au așteptat în stradă, încă de la intrarea în județ, sosirea a Arhiepiscopului. Ei și-au prezentat omagiul așezând de o parte și de alta a drumului flori și lumânări aprinse.
În perioada în care credincioșii nu au putut participa la slujbele de la biserică, preoții
La Marșul pentru viață 2020 online Iași, Emanuel Buta, doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, a lansat site-ul
În luna mai, poienile de pe fânețele umede se umplu cu delicate narcise sălbatice. Pe teritoriul României se găsește cea mai mare arie protejată din Europa în care acestea înfloresc. Nu toate poienile cu narcise sunt în arii protejate și nici nu există o prevedere care să protejeze .....
Data: May 22, 2020
Părintele Constantin Necula a publicat un text de rămas-bun la plecarea Părintelui Arhiepiscop Pimen în care îl descrie pe acesta drept „un Bunic-Copil adeseori”.
„L-am văzut la Rădăuți, între micuții
Data: May 22, 2020
Câteva mii de persoane vulnerabile, în mod special copii proveniți din familii numeroase, dar și vârstnici care locuiesc în zone rurale izolate, au beneficiat în perioada februarie-mai 2020, de ajutorul Asociației „Sfânta Maria” din Cristian, judeţul Brașov, prin cele trei campanii .....
Data: May 22, 2020
Episcopul Macarie al Europei de Nord l-a pomenit pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen la finalul slujbei oficiate de Sfinții Împărați Constantin și Elena în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).