Programul liturgic al hramului Mănăstirii Sihăstria a început marți, când, la ceas de seară, sute de credincioşi şi-au plecat genunchii la slujba Privegherii, oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi. Ieri, de la primele ore ale dimineţii, curtea mănăstirii s-a umplut încet-încet de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată în faţa bisericii închinate Sfintei Teodora de la Sihla, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Soborul de slujitori ce i-a înconjurat pe cei trei ierarhi a fost unul impresionant, peste 40 de preoţi şi diaconi rugându-se împreună în cadrul Sfintei Liturghii, în timp ce răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii, grupul psaltic „Sihăstria Carpaților”. Credincioșii veniţi din toate colţurile ţării să o cinstească pe Sfânta ce s-a nevoit în munţii Neamţului, s-au rugat și s-au închinat și la mormintele celor trei mari mari duhovnici ai Sihăstriei, Ilie Cleopa, Paisie Olaru și Ioanichie Bălan.
„Nu este o filosofie omenească să ajungi la sfințenie, ci este o filosofie dumnezeiască”
După rostirea Sfintei Evanghelii, a fost rostit cuvântul de învățătură al slujbei hramului, de către IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a prezentat la început în amănunt viața și nevoințele Sfintei Teodora, apoi a arătat ce presupune calea sfințeniei și cum se ajunge la ea: „Sfânta Teodora ne arată cum se ajunge la sfințenie. Calea sfințeniei este calea cea mai directă și cea mai simplă. Nu este o filosofie omenească să ajungi la sfințenie, ci este o filosofie dumnezeiască, pentru că această cale către Dumnezeu este dreaptă și directă, dar ea cere jertfe, sacrificii, credință, dragoste și atâta dăruire, încât să te uiți pe tine însuți și să-L ai pe Dumnezeu în inima ta. Cu adevărat înțelegem că cea dintâi virtute pe care a avut-o Sfânta Teodora a fost smerenia, unită cu credința. Dacă ar fi avut credință mare, dar smerenia i-ar fi fost mică, n-ar fi ajuns la această sfințenie. Ea este cea mai aleasă dintre sfinții cuvioși ai țării noastre, este cea mai îmbodobită cu darurile sfințeniei, după cum înțelegem din viața, din rugăciunile ei și din modul în care Dumnezeu a preaslăvit-o. De aceea, trebuie să înțelegem cu toții ce înseamnă mântuirea pe care a căutat-o Sfânta Teodora. Sfinții Părinți ne învață, ca de altfel întreaga Biserică, că mântuirea are trei trepte. Mai întâi este chemarea la mântuire, când omul înțelege cine este Dumnezeu, când începe să-L cunoască pe El în inima lui și se roagă, dar nu are statornicie deplină. De aceea, ființa umană trebuie să înainteze mai departe și mai deplin, spre a doua treaptă. Când omul începe să se roage mai mult și simte prin cuvintele rugăciunii că Dumnezeu coboară în inima sa și în sufletul său, atunci el începe să se unească cu Dumnezeu. Această a doua treaptă a mântuirii se numește sfințire. Omul, prin prezența lui Dumnezeu în inima și sufletul său, începe să-și sfințească viața și îi aduce laudă lui Dumnezeu, dar mai lasă și loc pentru viața pământească, însă dă prioritate vieții celei duhovnicești pentru Împărăția cea cerească. A treia treaptă a mântuirii este mărirea sau dobândirea slavei celei dumnezeiești. Această treaptă este atinsă numai de acei trăitori care pot să se roage încontinuu și pentru care lumea este în urmă, și cerul este înainte, pentru care rugăciunea este hrană și sufletul se îmbracă în lumină. Acești oameni simt bucuria cea cerească anticipat. Această mărire sau dobândire a slavei celei cerești anticipat a avut-o Sfânta Teodora, împreună cu alți sfinți nevoitori ai vieții noastre monahale sau sfinți care s-au nevoit într-o nevoință tainică în casele lor. De aceea, Sfânta Teodora ne arată ținta către care trebuie să tindem noi, ea fiind una dintre stelele cele mai strălucitoare din cerul lui Dumnezeu sau patria sfinților”.
Spre finalul slujbei, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat câteva cuvinte credincioşilor prezenţi, arătând cu ce trebuie să rămână în urma sărbătorilor sfinților nemțeni: „Suntem chemați să plecăm din această zonă binecuvântată la casele noastre cu sfinții de mână, sau, mai bine zis, să ne lăsăm purtați de mâinile lor sfinte, căci sfinții lui Dumnezeu sunt pecetea apostoliei Sfinților Apostoli, ucenicii Mântuitorului Hristos. Să-i luăm pe toți acești sfinți în sufletele noastre, ca ei să ne călăuzească viața și să ne fundamenteze strădania noastră de creștini. Să ne dăruiască Bunul Dumnezeu darul de a crede cu adevărat, de a nădăjdui în mila Domnului, de a iubi fără limită, de a ierta, de a posti și de a ne ruga, căci acestea sunt căile și lucrurile pe care Sfântul Ioan Iacob și Sfânta Teodora de la Sihla le cer de la noi”.
Arhim. Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria, a mulţumit la sfârşit ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţa la hramul aşezării monahale pe care o păstoreşte.
„Am venit în pelerinaj pentru a ne înfrumuseța sufletul”
Şi în acest an, la hramul MănăstiriiSihăstria au venit credincioşi din diverse zone ale ţării. Mulţi dintre ei vin an de an la această sărbătoare,pentru a se ruga Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, după cum ne-au relatat în rândurile ce urmează.
„Cu ajutorul rugăciunilor Maicii Domnului, am ajuns și la această sfântă mănăstire. Vin să-mi plec genunchii Sfintei Teodora aici la Sihăstria, sau la Sihla, de câte ori pot. Măcar atât să fac pentru ajutorul primit de la Sfânta de-a lungul anilor” - Daniela, Roman.
„Am venit în pelerinaj în această regiune cu un grup de tineri, membri ASCOR Iași, pentru a ne înfrumuseța sufletul. Am pornit din localitatea Filioara, comuna Agapia, unde am organizat o tabără de creație pentru tinerii din zonă, am ajuns luni la biserica Seminarului de la Mănăstirea Neamț unde am asistat la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Mitropolit Teofan, apoi marți la Mănăstirea Ceahlău, iar astăzi (ieri, n.red.) aici, la Mănăstirea Sihăstria, urmând ca după Sfânta Liturghie să mergem la peștera Cuvioasei Teodora, ca apoi să ne îndreptăm spre Mănăstirea Agapia, unde vom înnopta. Ne rugăm Cuvioasei Teodora să ne dăruiască pace lăuntrică, sănătate și liniște sufletească, și să ne învrednicească să venim și la anul” - Andrei Irina, Filioara, comuna Agapia.
„Este al patrulea an consecutiv când vin de sărbătoarea Cuvioasei Teodora la Mănăstirea Sihăstria, întrucât am simțit de mai multe ori ajutorul ei în problemele pe care le-am avut” - Veronica Iuga, localitatea Sfântul Ilie, Suceava.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 665
Id: 32972
Data: Aug 7, 2013
Imagine:
Praznicul Schimbării la Faţă a fost sărbătorit cu multă bucurie în parohia Taşca, Protopopiatul Piatra Neamţ, de enoriaşii din parohie şi de credincioşii din localităţile învecinate. După cum ne-a relatat pr. Ştefan Zaharia, coordonatorul .....
Data: Aug 7, 2013
De această treime a sărbătorilor s-a bucurat şi un grup de pelerini din parohia ortodoxă Săsar - Baia Mare. Părintele paroh Flaviu Marius Cadar, alături de cei 51 de împreună rugători şi călători pe meleagurile nemţene, a poposit marţi seara la .....
Data: Aug 7, 2013
Proiectul acestei tabere a fost iniţiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către pr. Filip Gheorghe Marian, preşedinte al ATOR - filiala Tg. Neamţ, de prof. Daniela Filip, de la Colegiul .....
Data: Aug 7, 2013
La acest moment de sărbătoare au participat credincioşi din satele apropiate şi pelerini aflaţi în pelerinaj în Bucovina. Din soborul preoţilor au făcut parte părinţi stareţi de la mănăstirile din judeţul Suceava, precum şi slujitorii .....
Data: Aug 7, 2013
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul a evidențiat importanța praznicului Schimbării la Faţă atât pentru viața Bisericii în general, cât și pentru fiecare credincios în mod .....
Data: Aug 7, 2013

Data: Aug 8, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).