In Duminica a XXIX-a dupa Rusalii, Inalt Preasfintitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului a efectuat o vizita canonica la noua biserica purtand hramurile "Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos si "Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla , din incinta Spitalului Municipal Arad, informeaza episcopiaaradului.ro.Intampinat de catre preotul de spital, Alexandru Rovin Petruse si de catre reprezentantii conducerii institutiei, in prezenta personalului medical, a pacientilor si a credinciosilor din imediata apropiere a locasului de cult, Inalt Preasfintia sa a oficiat aici Sfanta Liturghie arhiereasca. In cuvantul de invatatura, pe temeiul citirilor biblice ale zilei (Coloseni 3, Luca 17), a prezentat, sub titlul "Rugaciune implinita si multumire cuvenita , datoria de a arata recunostinta binefacatorilor si, in primul rand lui Dumnezeu, care revarsa bogatiile darurilor sale peste toti, iar aceasta nu atat prin cele materiale, cat mai ales prin virtutile ce oglindesc chipul lui Dumnezeu in om. "Ceea ce s-a castigat ca experienta bisericeasca in cursul anului trecut, inchinat ingrijirii bolnavilor este cu cale sa se continue acum sub pecetea sfintei Cruci, semnul crestinatatii, in anul omagial al sfintilor Imparati Constantin si Elena, ctitori ai institutiilor umanitare ale Bisericii , a subliniat Inalt Preasfintia Sa. In dupa-amiaza zilei Chiriarhul a participat la slujba Vecerniei in Catedrala Veche din Arad, la finalul careia, in participarea reprezentantilor cultelor religioase din municipiu, a condus programul dedicat Saptamanii de rugaciune pentru unitatea crestina. Alocutiunea rostita cu acest prilej, de primire si binecuvantare a participantilor, a relevat nevoia de rugaciune, ca o intarire a lucrarii comune pe care o avem in diferite prilejuri si pentru apropierea intre culte.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 593
Id: 27764
Data: Jan 21, 2013
Imagine:

Data: Jan 21, 2013

Data: Jan 21, 2013
Data: Jan 22, 2013

Data: Jan 22, 2013

Data: Jan 22, 2013

Data: Jan 22, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Recunostinta si iertarea (11 12 2016)
Credinta si cultura azi - Rostul lecturii in lumea de azi (24 05 2015)
Credinta si cultura azi - Invierea lui Hristos in constiinta contemporana (12 04 2015)
Credinta si cultura azi - Valori de patrimoniu ale spiritualitatii ortodoxe valcene (09 05 2016)
Credinta si cultura azi - Atingerea revelatoare a cuvantului (20 07 2015)
Credinta si cultura azi - Valorile religioase si definirea spatiului public (09 10 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).