Iubirea mai dulce decat viata si mai tare decat moartea

Filiala ieseana a Asociatiei Studentilor Crestini Ortodocsi a organizat joi, 7 noiembrie 2013, începând cu ora 19:00, o noua conferinta cu tematica duhovniceasca. Invitatul evenimentului a fost pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Tesu, profesor titular la disciplina Spiritualitate ortodoxa. Ascetica si mistica în cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae“ din Iasi. Conferinta s-a desfasurat în sala de curs T17 a Facultatii de Teologie din Iasi si a avut ca tema „Iubirea mai dulce decât viata si mai tare decât moartea“.Înainte de debutul propriu-zis al conferintei, în capela Facultatii de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae“ din Iasi s-a citit acatistul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. În deschiderea cuvântului sau, parintele profesor Ioan Tesu a recapitulat câteva dintre ideile primei parti a acestei conferinte, intitulata „Alegerea sufletului pereche, alegerea pentru vesnicie“, sustinuta în luna februarie a acestui an.„Sa presupunem ca am ales persoana pe care dorim sa o avem lânga noi dupa criteriile potrivite, însa, din nefericire, dupa o vreme constatam exact contrariul. Un proverb evreiesc spune foarte frumos ca atunci când vrei sa te casatoresti, nu trebuie sa te gândesti la frumusete, ci sa-ti zboare mintea direct la familie. S-a constatat din punct de vedere medical ca atractia senzuala sau fizica dintre barbat si femeie nu dureaza niciodata mai mult de 18 luni. Important e ce asezam la temelia relatiei sau a familiei pe care am întemeiat-o. Daca ne bazam pe virtutile crestine, în momentul în care atractia fizica va disparea, vom constata ca nu ne-am îndragostit fara niciun rost de persoana pe care am ales-o. Acest lucru se întâmpla pentru ca atunci când ne îndragostim, suntem tentati sa vedem la persoana iubita mai multe calitati decât are ea în realitate“, a afirmat pr. prof. dr. Ioan C. Tesu.

„Când am întemeiat o casatorie fericita, toata viata noastra are un mers frumos si înalt“

În continuare, parintele profesor a vorbit despre imaginea ideala de partener de viata, evidentiind importanta modelarii reciproce în viata de familie si dorinta de armonizare a celor doi parteneri. Dupa prezentarea câtorva statistici si a unor întâmplari concrete de viata, relevante pentru sustinerea ideilor, conferinta s-a axat pe importanta calitatilor fizice si spirituale ale partenerilor de viata. „Nu trebuie sa fim ipocriti si sa spunem ca aspectul fizic nu conteaza, pentru ca fiecare cauta o persoana care sa fie atragatoare. Cartile de psihologie vorbesc despre un triunghi al dragostei format din intimitate, pasiune si angajament sau responsabilitate. Daca pasiunea si intimitatea nu sunt dublate, înca de la început, de angajament, relatia aceea este schioapa si nu are sanse sa mearga mai departe. Una dintre realitatile dramatice ale lumii contemporane o reprezinta asa-zisa casatorie de proba sau uniune consensuala. Însa, ceea ce este si mai dramatic este faptul ca majoritatea dintre tinerii care consumau casatoria înainte de casatorie, nu mai ramâneau împreuna. Încercând sa-i întreb care sunt cauzele pentru care evita întemeierea unei familii, cei mai multi au raspuns ca nu aveau o siguranta si ca doreau sa se simta mai liberi, iar eu le raspundeam ca niciodata casnicia nu reprezinta o piedica în calea realizarii noastre profesionale si sentimentale. As putea sa spun ca dimpotriva, atunci când am întemeiat o casatorie fericita, toata viata noastra are un mers frumos si înalt“, a mentionat parintele profesor.În finalul prelegerii sale, parintele Ioan Tesu a adus în discutie piramida trebuintelor la nivel afectiv sau spiritual, cu mentiunea ca dorintele sau trebuintele femeilor sunt diferite de cele ale barbatilor. În primul rând, lucrurile pe care femeile doresc sa si le împlineasca în familie includ trebuintele de confort, de siguranta alaturi de persoana iubita. Barbatul are alte trebuinte prioritare din partea persoanei iubite, legate prioritar de încredere si sustinere sau încurajare. „Printre valorile care dau trainicie unei familii se numara încrederea, întelegerea, comunicarea, sustinerea reciproca si timpul petrecut împreuna. Noi trebuie sa vedem daca persoana iubita îsi conjuga viata cu verbul «a fi» sau cu verbul «a avea». Multe conflicte apar într-o familie din cauza banilor, a parintilor si a copiilor. Având lânga noi o persoana înclinata spre cele duhovnicesti, vom putea vedea lucrurile cu adevarat esentiale si vom stabili o comunicare eficienta, care sa ne ajute sa trecem peste orice obstacol. Pentru a fi fericit, omului nu-i trebuie foarte multe lucruri, ci are nevoie de un suflet care sa rezoneze cu el pentru ca este foarte important într-o relatie de iubire ca ambii parteneri sa priveasca în aceeasi directie“, a concluzionat pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Tesu dupa cum aflam din Ziarul Lumina. În a doua parte a conferintei, invitatul a raspuns întrebarilor venite din partea publicului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 536

Id: 35384

Data: Nov 9, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).