Joi debuteaza pelerinajul dedicat sfantului care a ajutat Bucureștiul in timpul ciumei

În context dificil pentru Bucureștiul grav afectat de răspândirea virusului SARS-CoV-2, debutează, joi, 21 octombrie, în condiții speciale, pelerinajul dedicat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Numit „Ocrotitorul Bucureștilor”, Sfântul Dimitrie a ajutat capitala în perioada epidemiei de ciumă bubonică din 1813-1814, dar și în epidemia de holeră din 1831.

„Putem mărturisi, în frica lui Dumnezeu, că am văzut cu ochii noștri minunile săvârșite de acest sfânt. (…) La 1815, fiind foarte întinsă această teribilă epidemie în Capitală, au scos pe Sfântul și, după ce au ocolit cu el Capitala, l-au poprit în mijlocul târgului, unde s-au făcut sfințirea apei și s-au citit rugăciuni către Sfânt. Din acea zi, epidemia a început a scădea treptat și Capitala a scăpat de acel flagel”, relatează Lt.col. Dimitrie Papazoglu în „Istoria fondărei orașului București”.

Anul acesta, pelerinajul se va desfășura pe durata a șapte zile.

Joi, 21 octombrie, vor fi așezate spre cinstire în pridvorul Catedralei Patriarhale moaștele Cuviosului Dimitrie alături de cele ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina. Sâmbătă dimineață, raclele vor fi relocate în „Baldachinul Sfinților”, pregătit de hram, unde vor rămâne până joi, 28 octombrie 2021, până la închinarea ultimului credincios.

Condiții speciale

În contextul sever al pandemiei, în care Biserica însăși a desfășurat o intensă campanie de promovare și conştientizare a regulilor igienico-sanitare, subliniind firescul și necesitatea ascultării de sfatul medicilor, pentru organizarea în condiții de reală siguranță a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an au fost luate și vor fi respectate mai multe măsuri speciale.

Pentru a răspunde dorinței credincioşilor români din întreaga ţară şi din afara graniţelor, de a participa duhovniceşte la momentele liturgice ale sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Centrul de Presă Basilica va transmite pe toate canalele sale evenimentele de la Catedrala Patriarhală.

Vezi condițiile speciale și programul liturgic detaliat în comunicatul de presă al Patriarhiei Române.

Foto: Arhivă, 2020. ©Basilica.ro / Raluca Ene

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 164

Id: 75110

Data: Oct 19, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).