Juriul a anunțat joi rezultatele evaluării interpretărilor și lucrărilor înscrise la cele două secțiuni ale Festivalului-Concurs Național „Lăudați pe Domnul” – ediția a XIII-a.
Redăm integral lista cu rezultatele.
Interpretare
În contextul Anului omagial al pastorației românilor din afara României, s-au înscris coruri / grupuri corale / grupuri vocale (minimum patru membri), mixte sau de voci egale, din parohii românești din afara țării (Republica Moldova, Italia, Franța și Austria).
Repertoriul abordat a fost în limba română și a inclus trei piese muzicale la alegere.
Lucrări psaltice cu ison
Diploma și medalia Anului omagial 2021
- Grupul vocal „Sf. Ioan Damaschin” al Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din Dondușeni, Episcopia de Bălți, fostă a Hotinului (78 puncte)
- Corul Nepsis al Parohiei „Sf. Daniil Sihastrul” din Piacenza, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (74 puncte)
- Corul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” al Parohiei Pordenone, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (64,33 puncte)
Diplomă de participare
- Grupul psaltic „Pelerinul” al Protopopiatelor din zona Veneto, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (57,33 puncte)
Lucrări religioase armonice / polifonice
Diploma și medalia Anului omagial 2021
- Corala Bărbătească Ortodoxă „Sf. Roman Melodul” de la Sediul Episcopal – Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Roma, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (92 puncte)
- Corala Parohială ACOR a Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Strasbourg, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale (88,33 puncte)
- Corul „Sf. Andrei din Viena” al Parohiei „La Sfânta Înviere”, Viena, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului (87 puncte)
Diplomă de participare
- Corala „Sf. Daniil Sihastrul” a Parohiei Piacenza, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (81 puncte)
- Corul „Acoperământul Maicii Domnului” al Parohiei din Căușeni, Episcopia Basarabiei de Sud (81 puncte)
Lucrări folclorice (de inspirație folclorică) sau patriotice
- Corala Bisericii „Buna Vestire” a Parohiei „Slobozia Mare – Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, Episcopia Basarabiei de Sud (86 puncte)
- Grupul vocal „Sf. Ioan Damaschin” al Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din Dondușeni, Episcopia de Bălți, fostă a Hotinului, (80,33 puncte)
- Corul Nepsis al Parohiei „Sf. Daniil Sihastrul” din Piacenza, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (78 puncte)
După ziua de 27 octombrie 2021, în cadrul unui eveniment organizat la nivelul centrului eparhial din diaspora românească, câștigătorii din eparhie ai secțiunii de interpretare vor primi diploma și medalia Anului omagial 2021; ceilalți concurenți vor primi diplome de participare.
Compoziție
În contextul Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, cei șapte compozitori din țară care s-au înscris la această secțiune au realizat câte o lucrare unitară pentru cor mixt sau de voci egale, a cappella, cuprinzând mai multe momente din slujba Înmormântării.
Compozițiile sunt în primă audiție și nepublicate până în prezent.
Premiul I
- Conf. univ. dr. Matei Pop, dirijor și compozitor din județul Cluj (98 puncte)
Premiul al II-lea
- Arhid. prof. dr. Constantin-Răzvan Ștefan, profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București (84 puncte)
Premiul al III-lea
- Conf. univ. dr. Eugen Dan Drăgoi de la Facultatea de Arte a Universității Dunărea de Jos, județul Galați (83 puncte)
Diplome de participare
- Alexandru Semeniuc, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași (71 puncte)
- Gabriel Rusu, elev la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei (70 puncte)
- Andrei Miron din București (64 puncte)
- Pr. Marian Vasile Duță de la Parohia Gura Vitioarei, județul Prahova (59 puncte)
Compozitorii clasaţi pe primele trei locuri vor primi diploma festivalului-concurs, cărți și premii în bani. Ceilalți participanți vor primi, prin poștă, diplome de participare. Lucrările câștigătoare vor fi publicate în reviste centrale bisericeşti şi pe site-ul Patriarhiei Române.
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 326
Id: 74987
Data: Oct 7, 2021
Imagine:
La împlinirea a jumătate de mileniu de la trecerea în veşnicie a Sfântului Domnitor Neagoe Basarab, Arhiepiscopia Târgoviştei organizează un concurs şcolar dedicat acestuia.
Sub genericul „Credință, educație și cultură în slujba comunității noastre locale – 500 de .....
Data: Oct 7, 2021
Operatorii de turism din Republica Moldova și Ucraina au discutat vineri la Orhei despre crearea a patru rute turistice care să conecteze Ucraina și Republica Moldova. .....
Data: Oct 7, 2021
Festivalul „Răsună toaca-n cer” organizat de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Ap. Andrei” din Rotunda – Liteni și Protopopiatul Fălticeni aşteaptă
Data: Oct 7, 2021
Jandarmii sibieni au donat sânge miercuri și joi în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!” a Patriarhiei Române.
„Jandarmii sibieni au donat sânge pentru viață”, a transmis Jandarmeria Sibiu pe
Data: Oct 7, 2021
Juriul a evaluat marți interpretările și compozițiile înscrise în Festivalul-Concurs Național „Lăudați pe Domnul”, concurs de muzică bisericească aflat la a XIII-a ediție.
Evaluarea lucrărilor a fost făcută de trei jurii de specialitate, întrunite la Mănăstirea Radu .....
Data: Oct 7, 2021
Parohia Săcărești, din județul Iași, își propune extindă în acest an școlar programul de burse la toți elevii din sat, 21 la număr. „Acești copii au prins un suflu nou .....
Data: Oct 7, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).