„Binecuvântarea Domnului este totul“. Acestea au fost primele cuvinte din jurnalul de călătorie, după mai mulţi ani petrecuţi în ucenicia turnării metalelor, ale lui Bartlme Grassmayr, creatorul clopotelor ce-i vor purta ulterior numele. Ajunsă astăzi la a paisprezecea generaţie, firma Grassmayr va avea clopote, spre cinstirea Domnului şi spre bucuria oamenilor, şi la Catedrala mitropolitană ieşeană, unde miercuri, 19 martie 2014, au fost sfinţite de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, două noi clopote realizate de turnătoria austriacă, de 890, respectiv 450 de kilograme.
După slujba de sfinţire, cele două clopote au fost montate în turnul catedralei, urmând să fie sincronizate cu celelalte şase clopote existente, după cum ne-a declarat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane: „Unul dintre clopotele vechi, care avea în jur de 1.300 de kilograme, era crăpat de foarte mult timp şi nu mai suna adecvat. De aceea, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, s-a demarat un proiect de reabilitare a clopotelor, până la sărbătoarea Sfintelor Paşti nădăjduind ca noul sistem să meargă, odată cu renovarea şi consolidarea turlelor catedralei. Cele două noi clopote vor fi puse în legătură cu celelate clopote existente: unul de 7,5 tone, situat în turla de nord, lângă căminul preoţesc, unul de 5 tone, unul de 3 tone, unul de 900 de kilograme, unul de 450 de kilograme şi unul de 200 de kilograme. Toate aceste clopote vor forma împreună o armonie acustică deosebită, care va înfrumuseţa sfintele slujbe săvârşite“.
Tehnica turnării clopotelor Grassmayr
Prezent la slujba de sfinţire, inginerul Corneliu Revencu, reprezentantul turnătoriei Grassmayr în România, a acceptat să ne vorbească despre tehnica şi despre specificul turnării clopotelor firmei austriece: „Puritatea aliajului este o condiţie indispensabilă pentru a obţine un clopot de calitate, întrucât prezenţa impurităţilor are o mare incidenţă asupra timbrului şi sonorităţii clopotelor. Aliajul de bronz pentru clopote utilizat de turnătoria Grassmayr este format din 78% cupru electrolitic cu puritatea 99,9% şi din 22% staniu electrolitic cu puritatea 99,9%. După efectuarea unor calcule, se furnizează forma clopotului, care se transpune pe un şablon cu ajutorul căruia se realizează forma de turnare din argilă. La turnarea clopotului, pasul cel mai fierbinte îl constituie momentul în care, aliajul încălzit la o temperatură de 1150 grade Celsius curge în forma clopotului. O importanţă aparte asupra calităţilor clopotelor Grassmayr o are răcirea controlată, într-o foarte lungă perioadă de timp. Vreau să mai menţionez că pentru un clopot, frumuseţea estetică, timbrul, puterea, dar mai ales armonia sunetelor depind în mod fundamental de profilul său. Clopotele Grassmayr sunt adevărate instrumente muzicale, prin structura lor complexă generând mai multe tonalităţi; la clopotele mari - până la 50 de tonalităţi diferite. Sunetul generat prin lovirea unui clopot Grassmayr se compune în principal din Fundamentală, Octavă inferioară, Qvinta, Terţa şi Octavă superioară, toate realizate cu o precizie de o şaisprezecime de semiton. Nu se poate vorbi de o armonizare a clopotelor unei biserici, armonizare exterioară, decât în cazul în care armonia sunetelor fiecărui clopot în parte este apropiată de perfecţiune - armonizarea interioară a clopotului. Astăzi, cu ajutorul unor programe specializate de analiza sonoră, clopotele nu se mai aleg la întâmplare după numărul de kilograme, ci pot fi alese după note muzicale, ele fiind turnate din semiton în semiton cu o precizie de o şaisprezecime de semiton. Alegerea armoniei clopotelor unei biserici poate fi făcută într-o gamă minoră, majoră sau naturală după dorinţă, lucru de neconceput în trecut“.
La final, ing. Corneliu Revencu a vorbit despre realizările turnătoriei Grassmayr în ţara noastră: „În România am făcut clopote la aproape toate catedralele noi: Arad, Oradea, Deva, Hunedoara, Suceava, Bacău, Oneşti, Alba Iulia, Turnu Severin, precum şi la mănăstirile Nicula, Lainici, Caraiman, Izvorul Mureşului. Am schimbat şi clopotele mici de la Catedrala patriarhală, armonia aleasă de Preafericitul Părinte Patriarh pentru ele fiind Do#Re#Fa# La#, în armonie cu clopotul mare de 9 tone am făcut un nou sistem de acţionare, Do# , gama 0. În ceea ce priveşte cele două clopote făcute pentru Catedrala mitropolitană din Iaşi, acestea au greutatea de 890 de kilograme, respectiv 450 de kilograme şi completează armonia clopotelor existente deja, cea formată din notele Fa şi La“.
Ca un amănunt, amintim că vechiul clopot de 1,3 tone, ce a fost coborât din turnul Catedralei mitropolitane din Iaşi din cauză că era crăpat, datează din anul 1829, din vremea mitropolitului Veniamin Costachi, „turnat ca prinos pentru Moldova şi pentru a întări buna stare a acestui pământ“, după cum aminteşte textul inscripţionat pe el.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 527
Id: 39022
Data: Mar 20, 2014
Imagine:
În ziua de 20 martie 2014, la reședința mitropolitană din Iași, s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan. La sinod au mai participat .....
Data: Mar 20, 2014
Tinerii ascoreni au lansat inițiativa de a încununa fiecare săptămână din post cu o seară de rugăciune. Biserica Sfântul Sava cel Sfințit din Iași găzduiește vineri, 21 martie 2013, începând cu ora 18:00, săvârșirea .....
Data: Mar 20, 2014
La întâlnirea anuală au participat reprezentanţii celor 11 protopopiate din Arhiepiscopia Sibiului şi mai mulţi membri ai Casei de ajutor. În cadrul şedinţei au fost prezentate darea de seamă pe anul 2013, raportul Comisiei de .....
Data: Mar 20, 2014
Continuând tradiţia din anii trecuţi, aproape 30 de tineri şi copii, sub îndrumarea preotului paroh Ovidiu Tofan, au derulat o campanie de strângere fonduri. În acest scop au colaborat cu instituţiile locale, iar cei mai .....
Data: Mar 20, 2014
Evenimentul este organizat la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către .....
Data: Mar 20, 2014

Data: Mar 21, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).