Festivalul va începe astăzi, la ora 17:00, la Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Iaşi, când se va oficia Vecernia unită cu Litia, prilejuită de hramul locaşului de închinăciune. La final, va fi susţinut un recital de muzică corală. Mâine, 2 iulie 2014, de la ora 19:00, în grădina Complexului Palas din Iaşi va avea loc un concert coral extraordinar al Corului Naţional de Cameră „Madrigal“ şi al mai multor coruri de copii din ţară şi străinătate, reuniţi în proiectul „Cantus Mundi“. Obiectivele generale ale festivalului-concurs sunt: creşterea gradului de implicare a tinerilor din ţară şi străinătate în spectacole şi concerte corale, crearea unui festival cultural de mare anvergură pentru judeţul Iaşi, creşterea gradului de participare a marelui public la manifestări corale cu caracter naţional. Printre obiectivele specifice ale festivalului-concurs pot fi menţionate: exploatarea creaţiilor muzicii corale pentru promovarea diversităţii artistice, crearea unei platforme de comunicare şi schimb de experienţă între membrii corurilor româneşti şi străine participante la festival, vizitarea de către participanţii la festival a obiectivelor culturale din Iaşi s.a. Prezenţa corurilor din ţară şi străinătate poate trezi sentimente nobile, muzica fiind cel mai frumos şi benefic liant spiritual al celor care o ascultă, care se lasă pătrunşi de generozitatea şi muzicalitatea sunetelor, a versurilor cântecelor interpretate.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 480
Id: 42048
Data: Jul 1, 2014
Imagine:
Centrul de restaurare, conservare patrimoniu si vizualizare al Facultatii de Teologie din Craiova a gazduit astazi, 1 iulie 2014, evenimentul festiv de lansare a proiectului de catehizare .....
Data: Jul 1, 2014
Noua biserica Sf. Trei Ierarhi din Tulcea si-a serbat marti, 1 iulie 2014, cel de al doilea hram închinat ,,Sf. Doctori fara de arginti Cosma si Damian din Roma”. Sf. .....
Data: Jul 1, 2014
Pelerini din mai multe locuri ale tarii au venit în numar mare la Manastirea Bran, judetul Brasov, pentru a sarbatori hramul asezamântului alaturi de obstea monahala, soborul .....
Data: Jul 1, 2014
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a primit, astazi, 1 iulie 2014, la Resedinta Patriarhala, vizita consilierului superior bisericesc al Bisericii .....
Data: Jul 1, 2014
La sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, credinciosii Parohiei Petroman, din cadrul Protopopiatului Deta, si-au praznuit ocrotitorii sfântului locas. Bucuria acestora a .....
Data: Jul 1, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).