„În cadrul instituțional al școlii, fiind prevăzută o oră de religie pe săptămână, se dă posibilitatea școlarilor de a cunoaște aspecte din realitatea creației și a mântuirii omului. Clasa devine pentru o oră biserică, devine casă a lui Dumnezeu, în care El coboară cu sfinții Săi. Hristos devine astfel Dascăl în școlile noastre românești”, a precizat Mitropolitul Ioan al Banatului în mesajul transmis la începutul anului şcolar.
Ierarhul i-a îndemnat pe clericii din Arhiepiscopia Timişoarei ca în duminica dinaintea începerii anului şcolar „să înalțe rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru profesori, elevi, părinți și toți ostenitorii din școli”, iar dacă sunt invitaţi la festivităţi, să respecte cu „strictețe îndrumările bisericești emise de către Sfântul Sinod și de către autorități”.
Potrivit edupedu.ro, anul şcolar 2021-2022 începe în data de 13 septembrie 2021 şi se încheie în data de 11 iunie 2022. Are 34 de săptămâni. Este împărţit în două semestre şi trei vacanţe, din care două pentru toţi elevii, plus o vacanţă pentru elevii din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă.
Mesaj integral:
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și în această toamnă părinții și elevii se pregătesc pentru începutul noului an școlar preuniversitar 2021-2022. Bucuria curată, atât a dascălilor, cât și a elevilor, de a se reîntâlni în cadrul unităților școlare va lumina acest început de toamnă.
În cadrul instituțional al școlii, fiind prevăzută o oră de religie pe săptămână, se dă posibilitatea școlarilor de a cunoaște aspecte din realitatea creației și a mânturii omului. Clasa devine pentru o oră biserică, devine casă a lui Dumnezeu, în care El coboară cu sfinții Săi. Hristos devine astfel Dascăl în școlile noastre românești.
Participarea preoților la fiecare deschidere a noului an școlar reprezintă, în fapt, o „sfințire a cărții”, iar nu numai o sfințire a timpului și a spațiului destinat cunoașterii în școală.
Urmând demersului filantropic din anii precedenți, considerăm necesară organizarea unei noi colecte și în anul acesta, în vederea achiziționării de rechizite necesare elevilor care provin din familiile cu situații materiale modeste ale parohiilor eparhiei noastre.
Îndemnăm totodată pe preacucernicii preoți din Arhiepiscopia Timișoarei ca, duminică 12 septembrie, la Sfânta Liturghie, să înalțe rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru profesori, elevi, părinți și toți ostenitorii din școli, potrivit rânduielilor bisericești.
De asemenea, în unitățile școlare, unde preoții sunt invitați să participe la ceremonia de deschidere a anului școlar, în dimineața zilei de 13 septembrie, vor respecta cu strictețe îndrumările bisericești emise de către Sfântul Sinod și de către autorități.
Cu prilejul începutului noului an școlar, rugăm pe milostivul Dumnezeu Să îi ocrotească pe toți elevii, părinții, învățătorii și profesorii, să le dăruiască sănătate și să le lumineze mintea către toată învățătura cea bună, întru slava lui Dumnezeu și spre binecuvântarea familiei creștine, a școlii și a întregului neam românesc.
† IOAN,
Arhiepiscop și Mitropolit
Sursă foto: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 305
Id: 74702
Data: Sep 8, 2021
Imagine:
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a slujit duminică la hramul Parohiei Antwerpen din Belgia. Comunitatea are ca ocrotitoare pe Maica Domnului.
În diaspora, dacă sărbătoarea cade în timpul săptămânii, .....
Data: Sep 8, 2021
Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a decis acordarea titlului onorific de „Tezaur Uman Viu” pentru 12 persoane „purtătoare, creatoare şi păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial”, anunţă Ministerul Culturii.
Lista a fost .....
Data: Sep 8, 2021
Peste 2.6 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului.
Conform Direcţiei pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, dintre .....
Data: Sep 8, 2021
O mie cinci sute de bunuri din patrimoniul Muzeului Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului urmează să fie conservate în cadrul unui proiect finanţat de autorităţile locale, informează instituţia muzeală printr-un comunicat de presă.
Proiectul este implementat .....
Data: Sep 8, 2021
„Această sărbătoare aduce bucurie”, a subliniat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, miercuri, 8 septembrie 2021, de Nașterea Maicii Domnului.
„Mai întâi, Fecioara Maria a fost bucurie pentru Părinții ei, Ioachim și Ana, care au plâns .....
Data: Sep 8, 2021
Părintele Ion Armași, Protopopul Sectorului IV al Capitalei, și Părintele Florin Olteanu, Protopopul de Gyula, Ungaria, au semnat miercuri un protocol de înfrățire în prezența Părintelui Episcop Siluan al Ungariei. Acțiunea se încadrează în tematica Anului omagial al pastorației .....
Data: Sep 8, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu, citita de Parintele Iustin
Pr Justin Parvu - Despre viata vesnica
Pr Iustin Parvu - Despre sfarsitul lumii, mantuire, Japonia si tehnologie
Pr Iustin Parvu - Tara noastra - pridvor al Imparatiei lui Dumnezeu
Pr Iustin Parvu - Omul si natura
Pr Iustin Parvu - Rugaciune de dezlegare la inceputul Postului Mare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).