Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit luni, 29 august, Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ a Schitului Molid, din judeţul Suceava. Lucrările la acest sfânt lăcaş au început în anul 2005, după ce a fost pusă piatra de temelie, terenul fiind donat de credincioşii din zonă. Sfântul lăcaş din lemn este acoperit cu şindrilă şi este împodobit cu pictură. După cum ne-a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, la acest eveniment au participat numeroşi credincioşi, deşi schitul se află la o distanţă mare de şoseaua ce leagă oraşul Gura Humorului de Câmpulung Moldovenesc. „A fost o zi deosebită pentru toţi cei care au participat la acest eveniment. În cuvântul de învăţătură adresat pelerinilor, IPS Pimen a vorbit despre normele morale ale vieţuirii creştine în ceea ce priveşte dragostea dintre soţ şi soţie“, a spus pr. protopop Aurel Goraş.
Reconsolidarea bisericii şi construirea unui aşezământ social-filantropic
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a resfinţit duminică Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din parohia Româneşti-Bereşti, Protopopiatul Moineşti. Cu acest prilej a fost sfinţit şi noul aşezământ social-filantropic cu hramul „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul“, ridicat de ctitorii Daniel şi Mihaela Rusu pentru folosul comunităţii. După cum ne-a relatat pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, au fost acordate distincţii de vrednicie tuturor celor care s-au implicat activ la finalizarea lucrărilor derulate la ansamblul parohiei Româneşti. „PS Ioachim Băcăuanul a acordat, din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, distincţii de vrednicie domnului Ioan Neculce şi domnului Daniel Rusu. De asemenea, părintele Dragoş Nistor, cel care a demarat lucrările de reconsolidare la biserică, a primit rangul de iconom stavrofor, iar părintele paroh Emilian Lazăr, care a continuat şi finalizat şantierul, a primit rangul de iconom“, a declarat pr. protopop Costel Mareş.
PS Ioachim Băcăuanul a mulţumit tuturor celor care au ajutat la realizarea lucrărilor, subliniind faptul că cei care sunt implicaţi activ în viaţa Bisericii „sunt de fapt mâinile prelungite ale lui Dumnezeu“. Părintele paroh Emilian Lazăr şi-a îndreptat gândul de recunoştinţă către Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi pentru că a binecuvântat ultimele lucrări. Părintele paroh a mai mulţumit celor care au ajutat la reconsolidarea bisericii şi autorităţilor locale prezente la acest eveniment.
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din parohia Româneşti-Bereşti a beneficiat în ultimii ani de ample lucrări de renovare. „La exterior, sfântul lăcaş a fost decapat până la cărămidă, iar la interior a fost schimbat mobilierul, s-a pus pardoseală din granit, iar pictura a fost realizată din nou. Părintele Ionel Doru din Roman a donat candelabrele lăcaşului de închinăciune“, a adăugat pr. protopop Costel Mareş.
Manifestarea s-a desfăşurat pe două componente: tabăra de pictură pe sticlă în stil niculean, ediția a IV-a şi Tabăra de xilogravură tradiţională ediția a II-a.
În acest an, taberele au reunit 40 de elevi, premiaţi la concursurile judeţene .....
Data: Aug 31, 2011
Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Mitropolitul Firmilian” din Craiova, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.
Persoanele cu dizabilităţi au constituit dintotdeauna .....
Data: Aug 31, 2011
În cadrul activităţii sunt discutate mai multe probleme de ordin catehetic şi misionar-pastoral. Preoţii doljeni sunt însoţiţi la eveniment de părintele protoiereu Teodor Ciontu.
sursa: ziarullumina.ro
Data: Aug 31, 2011
Deschiderea oficială a seriei de cursuri a avut loc la Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din incinta Reşedinţei mitropolitane din Timişoara. Preoţii au participat la slujba de Te Deum oficiată de Preasfinţitul Părinte Paisie .....
Data: Aug 31, 2011
Catedrala Mitropolitana din orasul de pe Bega a fost aleasa simbol al municipiului Timisoara, informeaza TRINITAS TV. Lacasul de cult a intrat in competitia Alege simbolul orasului tau , initiata de un grup de jurnalisti, alaturi de alte 5 obiective timisorene. Catedrala Mitropolitana din .....
Data: Aug 31, 2011
Consiliul Judetean Cluj are de astazi, 31 august, un nou sediu, situat pe Calea Dorobantilor nr. 106. Imobilul a fost inaugurat in prezenta Inaltpreasfintitului Parinte Andrei, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, care a rostit o rugaciune si a adresat cateva cuvinte, aratand importanta .....
Data: Aug 31, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Casimcea, jud Tulcea (12 04 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Valea Stanii, Jud Calarasi (28 04 2015)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Lastuni, jud Tulcea (17 05 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Razboieni, jud Tulcea (29 03 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Sf Nicolae, Cucuteni, jud Dambovita (26 01 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Sfantul Gheorghedin satul Plopi, jud TR (03 11 2015)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).