În curtea fostului penitenciar din Piteşti va fi construit un lăcaş de cult în amintirea deţinuţilor care au suferit represalii din partea regimului comunist. Piatra de temelie a fost aşezată luni de Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului.
Responsabil pentru buna desfășurare lucrărilor a fost desemnat părintele Cozmin Ionuț Miloiu, care slujește în prezent la paraclisul din clădirea închisorii.
Fosta închisoare Pitești reprezintă centrul suferinței fizice și spirituale din perioada comunistă, din cauza ororilor experimentului de „reeducare prin tortură” care s-a desfășurat între 1949-1951.
Slujba de sfinţire a fost precedată de Sfânta Liturghie şi de parastasul pentru victimele din penitenciarul Piteşti.
Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre situația dificilă prin care au fost obligați să treacă peste 600 de tinerii aduși la Pitești din toate orașele țării și a îndemnat să cultive permanent respectul și dragostea față de semenii lor.
La slujbele comemorative au asistat reprezentanţi ai Asociației Fostilor Deținuți Politici – filiala Pitești, precum și ai Fundației ,,Memorialul Închisoarea Pitești”.




Foto credit: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 256
Id: 72965
Data: Mar 10, 2021
Imagine:
Trailerul filmului „Omul lui Dumnezeu” (Man of God) a fost lansat oficial marţi, 9 martie. Filmul regizat de Yelena Popovic este dedicat vieţii şi activităţii Sfântului Nectarie de la Eghina.
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a oficiat în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți cununia lui Richard cu Amaris-Irina, credincioși care fac parte din comunitatea Misiunii „Sfânta Maria” din Norfolk, statul american Virginia.
Nașii tinerilor sunt preotul .....
Data: Mar 11, 2021
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, își cinstește joi ocrotitorul spiritual, pe Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
Viața sfântului poate fi lecturată
Data: Mar 11, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a împlinit joi 31 de ani de la hirotonia în Arhiereu.
IPS Serafim s-a născut în data de 4 septembrie 1948 în localitatea Boholţ, Făgăraş, într-o familie .....
Data: Mar 11, 2021
Patru parohii românești din Italia construiesc o casă pentru o familie cu trei copii din Vaslui. Enoriașii au cumpărat deja .....
Data: Mar 11, 2021
Spitalul CFR – Timişoara a primit marţi peste 350 de lenjerii de pat de unică folosință, necesare îngrijirii pacienților pozitivi SARS-CoV-2 din cadrul secției clinice suport Covid-19. Lenjeriile au fost confecţionate de monahiile de la Centrul eparhial, la îndemnul .....
Data: Mar 11, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).