Laleaua Doamna Maria Brancoveanu este expusa pentru prima data la un eveniment de specialitate din Olanda

Laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu”, cea dintâi lalea olandeză cu nume românesc, este pentru prima dată expusă – la Pavilionul Willem-Alexander din Parcul Keukenhof, în Olanda. Acest soi este cultivat începând din 2018, iar lalelele expuse pot fi admirate până în 15 mai în Parcul Keukenhof.

Laleaua, al cărei nume a fost ales la inițiativa Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române „Doamna Maria Brâncoveanu” a parohiei românești din Schiedam/Rotterdam, a înflorit anul acesta pentru a treia oară. 325 de bulbi din acest soi unic au fost înscriși de cultivator, Christian Kolk din Kloosterburen, în expoziția în aer liber organizată în cea mai frumoasă grădină de primăvară din lume.

Vineri, preşedinta și câteva membre ale asociaţiei parohiale s-au fotografiat în ie românească în dreptul lalelelor „Doamna Maria Brâncoveanu″ din celebrul parc Keukenhof.

Laleaua a înflorit și în grǎdina bisericii Parohiei „Sf. Grigorie Teologul”: lângǎ Troiţǎ și în apropierea puietului descendent din Teiul lui Eminescu. Lalele „Doamna Maria Brâncoveanu” au înflorit și la mormintele celor doi soldaţi români cǎzuţi în cel de-al Doilea Rǎzboi Mondial și ale cǎror rămășițe pămânești odihnesc în Cimitirul Militar din Leusden.

Bulbi ai lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu” au fost dăruiţi mai multor lăcaşe de cult, instituţii şi personalităţi culturale din România, Ţările de Jos, Grecia, Republica Moldova, Franţa şi Germania.

Președinta și câteva membre ale asociației parohiale s-au fotografiat alături de laleaua expusă în celebrul parc olandez vineri, 29 aprilie 2022. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Printre acestea se numǎrǎ: Patriarhia Românǎ, Catedrala Mântuirii Neamului, Mitropolia Ortodoxӑ Română a Europei Occidentale și Meridionale din Paris, Biserica „Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti, mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brâncoveanu, Biserica „Sfântul Sava” din Iaşi, Arhiepiscopia Râmnicului, Administraţia Prezidenţială, grǎdina Senatului României, municipiul Râmnicu Vâlcea, Institutul Român/Biblioteca Românӑ din Freiburg, grădinile botanice din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca.

Aceiași bulbi ai lalelei au fost oferiţi Regelui Willem-Alexander şi Reginei Máxima ai Ţărilor de Jos, Familiei Regale a României, unor aşezăminte de cult din București, din judeţele Prahova, Vâlcea, Covasna, Mehedinţi, Maramureş, Suceava, Braşov, precum şi mănăstirii Izvorul Tămăduirii de pe insula grecească Sikinos.

Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” îşi desfăşoară activitatea în cadrul parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam și a intrat în cel de-al șaselea an de activitate.  Parohul comunității din Schiedam/Rotterdam este Părintele Ioan Dură, Protopopul Țărilor de Jos.

Foto credit: Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu”

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 215

Id: 76802

Data: May 3, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).