Au mai participat la evenimentul academic de la Sibiu conf. univ. dr. Cornelia Tatu şi conf. univ. dr. Cornel Lazăr, de la Facultatea de Psihologie şi Pedagogie din cadrul Universităţii “Spiru Haret”, filiala Braşov, conf. univ. dr. Sebastian Moldovan de la facultatea gazdă şi moderator al întâlnirii, cadre didactice, preoţi, studenţi, localnici din Lupşa, judeţul Alba, satul unde s-a născut Petru Şpan, şi membri ai familiei marelui profesor şi teolog omagiat prin această lansare de carte. Deşi a trecut la Domnul în 1911, înainte de Marea Unire de la 1918, Petru Şpan este considerat unul dintre cei mai mari pedagogi români, un patriot şi un teolog de marcă, a cărui memorie este încă vie în rândul mediului academic sibian şi nu numai. A studiat la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, în perioada 1881-1884, iar apoi la Universităţile din Viena şi la Jena, unde a urmat cursuri de pedagogie şi unde a obţinut titlul de doctor la 1887. A fost profesor la Şcoala de Fete a ASTRA, după care, în 1892, a devenit profesor la Institutul Teologic din Sibiu.
În galeria profesorilor Facultăţii de Teologie din Sibiu, expusă în aula amintită mai sus, tabloul marelui dascăl Petru Şpan are un loc aparte şi evidenţiază rolul avut de dascălii laici în învăţământul teologic universitar din Ardeal.
În debutul evenimentului, autorul lucrării a prezentat volumul adus sibienilor şi noutatea adusă cititorilor în ceea ce priveşte personalitatea, opera şi contribuţia lui Petru Şpan la dezvoltarea pedagogiei româneşti.
Evenimentul a continuat cu discursurile invitaţilor. Evenimentul s-a încheiat cu mai multe evocări venit din partea celor care au fost prezenţi la această lansare de carte. (Sursa: mitropolia-ardealului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 634
Id: 38873
Data: Mar 16, 2014
Imagine:
Au mai participat la evenimentul academic de la Sibiu conf. univ. dr. Cornelia Tatu şi conf. univ. dr. Cornel Lazăr, de la Facultatea de Psihologie şi Pedagogie din cadrul Universităţii “Spiru Haret”, filiala Braşov, conf. univ. dr. .....
Data: Mar 16, 2014
Competiţia, aflată în acest an la a patra ediţie, este destinată elevilor din clasele a V-a şi a VI-a, care studiază religia la şcoală. Concursul a început la ora 10.00, la Şcoala Gimnazială Horea, cu o rugăciune de .....
Data: Mar 16, 2014
În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul a explicat pericopa evanghelică a „Vindecării slăbănogului din Capernaum”, îndemnându-i pe credincioşi să .....
Data: Mar 16, 2014
Întâlnirile duhovniceşti se desfăşoară sub coordonarea Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, ca o continuare a comuniunii liturgice, prin reafirmarea permanentă a dogmelor şi .....
Data: Mar 16, 2014
Data: Mar 17, 2014

Data: Mar 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Vindecarea slugii sutasului - Pr Petru Moga
Pr Vasile Sorin Dobre - Purtarea crucii celuilalt - ASCOR Cluj - p3
Pr Serafim Pantea - Manastirea Golia Iasi - Charisma si Harisme in Biserica - 5-12-2013 - p1
Ieroschimonahul Nil Dorobantu - Nebun intru Hristos si flacara vie a monahismului sec XX
Pr Constantin Sturzu - vindecarea slugii sutasului - 01 iul 2012
Arhim Nichifor Horia - Duminica a 4 a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).